Este un lucru bine cunoscut și adânc împământenit în memoria multora dintre noi faptul că atacul Germaniei asupra sovieticilor, din vara anului 1941, este numit de aceștia din urmă „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Acesta a fost narativul oficial al Kremlinului atunci, și a continuat să fie timp de zeci de ani, până la căderea U.R.S.S. Chiar și după aceea este ceea ce se predă copiilor în școli în Rusia.
La finele celui de-al doilea război mondial, sovieticii au stat la masa învingătorilor și au împărțit harta Europei. Dar au fost oare rușii niște simple victime inocente ale tavalugului nazist? Au dus ei exclusiv un război defensiv are avea ca unic scop apărarea teritoriului național?
Bineînțeles că lucrurile nu au stat așa, însă în 1945 nimeni nu mai era dispus să afirme contrariul, iar după lăsarea Cortinei de Fier asta a devenit o istorie interzisă.
Recentul interviu acordat de Putin lui Tucker Carlson a redeschis aceste răni vechi, în condițiile în care Putin a afirmat că Polonia ar fi de vină pentru începerea celui de-al doilea război mondial, provocând atacul german prin neacceptarea condițiilor absurde ale lui Hitler.
Ceea ce a trecut sub tăcere Putin este faptul că la două săptămâni după ce Germania a atacat Polonia din vest, U.R.S.S.-ul a făcut-o, în mod las, din răsărit, înlesnind în mare măsură rapidă victorie germană.
Nu a fost singurul act de agresiune neprovocata al sovieticilor, aceștia atacând și Finlanda, în iarnă 1939. Pentru a înțelege exact ce anume s-a întâmplat, vom analiza cele două evenimente, care trebuie puse, bineînțeles, în contextul momentului.
Atacul Germaniei asupra Poloniei și începutul celui de-al doilea război mondial în Europa
În zorii zilei de 1 septembrie 1939 trupele germane trec granița cu Polonia, ingnorand că aceasta avea garanții teritoriale din partea Franței și Marii Britanii. Forțele poloneze aveau de apărat o linie mult prea întinsă, astfel încât au fost nevoite să se retragă. Două zile mai târziu, anglo-francezii declară război Germaniei, marcând practic începutul celui de-al doilea război mondial în Europa.
Pretextul atacului a fost așa-numitul incident Gleiwitz, practic o înscenare germană, un presupus atac polonez asupra stației radio germane Sender Gleiwitz, aflată în Silezia. În realitate nu au existat forțe poloneze implicate, o unitate SS atacând postul de radio, acționând sub steag fals.
În ciuda percepției generale, armata poloneză nu era una incapabilă de a se apăra, deși avea o organizare desuetă și un echipament învechit. Totuși, faptul că au fost atacați din trei părți, vest, nord și sud, a dus la imposibilitatea de a menține linia frontului.
Ajutorul României pentru Polonia
Alături de germani, în Polonia au intrat și trupele Slovaciei, stat marionetă creat de germani anterior. Strategia poloneză se baza și pe faptul că în sudul extrem se învecinau cu România, țară cu care aveau o veche alianța, încă din 1921.
Totuși, Polonia nu a apelat niciodată la activarea acestei înțelegeri de ajutor reciproc, considerând că e mai important să păstreze, prin teritoriul românesc, acces la Marea Neagră, loc pe unde ar fi sosit presupusele ajutoare anglo-franceze.
Pe 17 septembrie, deci două săptămâni mai târziu, Armata Roșie invadează estul Poloniei. Conform Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat între cele două țări pe 23 august 1939, sovieticii doreau să-și asigure părțile răsăritene poloneze, faptcare era trecut într-un act adițional secret.
Atacul sovietic a venit pe neașteptate, iar forțele poloneze, aflate deja în retragere în vest, nu au putut să-i facă față.
Guvernul polonez realizează că planul apărării în jurul Varșoviei și al al „capului de pod românesc” a căzut și solicită evacuarea tezaurului național, a oficialităților și unei părți a armatei prin România, ceea ce s-a și întâmplat.
Polonia a fost nevoită să ceară astfel pace în față Germaniei.
Sovieticii capturează un mare număr de trupe poloneze și se dedeau la un act de barbarie nemaivăzut la acea vreme, când execută, mai târziu, aproximativ 12 mii de ofițeri polonezi luați prizonieri, în pădurea de la Katyn. Acest act care violeza orice lege a războiului va fi descoperit mult mai târziu, când germanii ocupă regiunea respectivă.
De menționat și faptul că, în acel moment Armata Roșie era departe de nivelul armatei germane, fapt pentru care Stalin a solicitat, și primit, ajutor german, constând în echipament și consilieri militari, ceea ce dovedește fără putință de tăgadă faptul că rușii au început al doilea război mondial în tabăra agresoare.
Războiul de iarnă, U.R.S.S. atacă Finlanda
Temerile sovietice erau axate pe faptul că Germania va ataca prin teritoriul finlandez, astfel încât Stalin a încercat crearea unei zone tampon în jurul Leningradului, aflat aproape de granița cu Finlanda.
Anterior, încă din 1938, sovieticii solicitasera Finlandei cedarea de teritorii în peninsula Karelia, dorind să dea la schimb alte teritorii, dar într-o regiune mult mai puțin dezvoltată.
Finlandezii refuză, astfel că pe 30 noiembrie 1939 o forță de invazie sovietică uriașă, de aproape jumătate de milion de oameni trece granița. De menționat că vorbim de Finlanda, o țară cu populație mică, de aproape 3,5 milioane de locuitori.
Cu o armată modestă, și aproape lipsită de aviație și blindate, Finlanda nu putea speră decât la un război defensiv axat în jurul Liniei Mannerheim.
Găsim o similaritate cu actualul conflic din Ucraina, astfel,a stăzi, Occidentul, precum și întreagă opinie publică mondială (excepție China), au condamnat ferm invazia rusă în Ucraina și au luat măsuri financiare puternice, dar nu suficiente să afecteze conducerea de la Kremlin.
Dar, același lucru s-a întâmplat și în 1939, fără însă a avea vreun efect asupra tendințelor agresive rusești, mergându-se pe principiul câinii latră, ursul trece.
Spre surprinderea tuturor, nu numai că armata finlandeză a rezistat, dar a și pus liderii militari ruși în situații penibile, provocând pierderi severe.
În Războiul de Iarnă, sovieticii au suferit pierderi îngrozitoare - unul din patru soldați nu s-a mai întors acasă. Astfel, din 500.000 de soldați sovietici care au atacat Finlanda, aproximativ 125.000 au căzut pe câmpul de luptă, mulți istorici considerând că cifra este încă una mică, fiind generată de propaganda moscovită.
Finlandezii au folosit tactici de gherilă, prinzând în ambuscadă coloanele sovietice. Au profitat de faptul că trupele lor erau aclimatizate cu iarna extrem de aspră din această zona. Puțin instruiți și slab echipați, rușii suferă pierderi catastrofale.
Totuși, resursele finlandeze erau limitate, iar în cele din urmă nu au putut face față numărului uriaș de trupe de care sovieticii beneficiau. Astfel, după circa cinci luni de ostilități, raportul de forțe covărșitor a înclinat balanța în favoarea U.R.S.S., finlandezii fiind nevoiți să renunțe la 11% din teritoriu.
Din nou, atacul asupra Finlandei a fost un act de agresiune neprovocat, care plasează în mod evident U.R.S.S. în tabăra țărilor care au început a două conflagrație mondială.
O mistificare a istoriei și cui a folosit ea?
De ce a încercat Kremlinul să altereze până la schimbare narativul istoric și ce ar fi avut de câștigat? Răspunsul este unul relative simplu și trebuie dat în perspective acțiunilor sovietice ulterioare.
În 1945 Armata Roșie era victorioasă și practice ocupă jumătate din Europa. Sigur, deși îi sustinusera substanțial, anglo-americanii nu erau foarte încântați de situație, existând chiar voci care afirmau încă de atunci că adevăratul dușman este U.R.S.S.
După război, sovieticii aveau nevoie să-și zugrăvească imaginea în culori cât mai roz. Nu voiau să fie văzuți că un stat agresor. Propagandă sovietică clama o „Armata Roșie eliberatoare, venită să dezrobeasca popoarele prietene de sub jugul nazist”.
De asemenea, în primii ani de război, rușii s-au clătinat serios sub apăsarea germană, multe experți militari fiind de părere că fără Lend Leasse –ul American, aceștia ar fi pierdut.
Pentru a ridica moralul armatei, propaganda sovietică a creat mitul pozitiv al ‘rușilor buni’, care nu fac altceva decât să-și apere țara. Zeci de ani asta este istoria care s-a predate copiilor în școli, pe principiul ideii de a repeta o minciună de îndeajuns de multe ori până devine adevăr. (foto: Fmua | Dreamstime.com)
Surse:
- Liddell Hart, History of the Second World
- William R. Trotter ,The Winter War: The Russo–Finnish War of 1939–40- Stanislav Belkovski, Putin. Biografia interzisa
- Michael Alfred Peszke, The Polish Underground Army, The Western Allies, And The Failure Of Strategic Unity in World War II,
- Jan T. Gross Revolution from Abroad: The Soviet Conquest of Poland's Western Ukraine and Western Belorussia
2
53
