Cinci proprietari de restaurante și baruri din București au povestit pentru HotNews.ro ce probleme au identificat până acum în implementarea Sistemului de Garanție-Returnare, în cele patru luni de la lansarea acestuia.
De ceva vreme prin București au început să fie văzuți din ce în ce mai mulți oameni cu sacoșe pline de peturi, sticle și doze de aluminiu goale. Este efectul pe care-l are Sistemul de Garanție-Returnare, pe lângă scumpirea cu 50 de bani a majorității produselor cu astfel de ambalaje.
În plus, fiecare dintre cei care intră în „hora reciclării” trebuie să-și creeze acasă un spațiu special pentru depozitarea acestor ambalaje ce trebuie tratate cu mare grijă, pentru că aparatele SGR nu acceptă decât perfecțiunea.
„Suflă în sticlă! Suflă să se umfle, că nu ți-o ia dacă e îndoită”, strigă la mine un paznic de supermarket care asistă la lupta mea cu aparatul RetuRo ce-mi tot scuipă înapoi sticla de plastic.
De când am început să returnez aceste ambalaje, am observat mai multe nereguli și situații uneori amuzante, alteori enervante, dar foarte românești - întocmai cum s-a dovedit și implementarea „celui mai mare proiect de colectare selectivă a deșeurilor, menit să sprijine progresul României spre un viitor mai curat și mai responsabil”.
Despre acestea s-a tot scris, așa că am fost curios să aflu cum se vede totul și din perspectiva antreprenorilor din HoReCa, așa că am vorbit cu cinci proprietari de restaurante și baruri.
Pe cifre, știm așa: în momentul de față în țară 80 mii de comercianți care vând băuturi și sunt obligați să intre în sistemul SGR, pentru a colecta ambalaje și a oferi garanție, însă numai 30 mii dintre ei au intrat în sistem.
Până acum doar două centre RetuRo de sortare și numărare funcționează în țară, dar ar urma să se mai deschidă alte opt. Al treilea abia ce a fost inaugurat zilele trecute.
În prezent, sistemul pare că nu prea face față numărului de ambalaje din piață, iar faptul că totul nu se mișcă prea bine și că sunt mulți comercianți nemulțumiți că sunt lăsați cu sacii cu deșeuri în depozit, a fost admis recent și de ministrul Mediului, Mircea Fechet:
„Nu sunt mulțumit, mă aşteptam la mai mult, să ne mişcăm mai repede, să nu mă sune comercianţi care să îmi spună că stau de o săptămână cu sacii şi nu a venit nimeni să îi ia”.
Cei care au afaceri în HoReCa intră în „hora reciclării” printr-un proces care pare simplu în aparență, dar care are nevoie de multiple infografice pentru a fi explicat și e plin de nereguli și birocrație. După înregistrarea în platforma RetuRo, cei din HoReCa trebuie să-și achiziționeze prin magazinul online RetuRo saci, sigilii cu cod de bare unic și suporturi pentru saci.
„RetuRo, eşti un mic hoț cu sacii tăi cei mai scumpi din lume”
Nu-s chiar cele mai ieftine accesorii, având în vedere ce scria și Oana Coantă (proprietarul unuia dintre cele mai apreciate restaurante din Brașov) pe Instagram:
„RetuRo, eşti un mic hoț cu sacii tăi cei mai scumpi din lume, 30 de bucăți la 123 lei + TVA! La o scurtă cercetare găsești cei mai șmecheri saci groși cu 260 lei / 120 de bucăți”.
Mai e și faptul că fiecare local trebuie să-și facă spații speciale de depozitare, apoi să aștepte să vină mașina RetuRo să ridice sacii cu ambalaje cu siglă SGR și după cine mai știe cât timp, să se aștepte să le fie virați banii cheltuiți în tot acest proces.
„Sacii sunt extravagant de scumpi - spre 4 lei bucata (posibil să fie brandul Balenciaga implicat în fabricarea lor)”
Marius Tudosiei este proprietar de băcănie și de restaurant (Băcănia Veche - Delicatese & Grădina). Îl întreb care a fost efectul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) asupra activității afacerilor sale.
„Prima comparație pe care o găsesc e aceea cu momentul în care îmi desfăceam prinderile de la placa de snowboard și am remarcat că două schiuri își aduceau titularul fix spre mine, în mare viteză. Impactul a fost similar: ne-au sărit câteva vertebre.”
Întreprinzătorul spune că una dintre marile probleme a fost comunicarea: „A fost amuzantă, dar complet ineficientă. Nimeni n-a înțeles nimic. Ulterior am primit SMS că urmează să vină cineva să ne prezinte mai multe detalii. Intervalul estimat pentru vizită a fost de, sper să vă țineți bine, două luni”, povestește Marius.
Rezultatul a fost că oamenii din echipa sa au fost atât de nepregătiți, încât s-au trezit că nu au mai dat la reciclator nici o sticlă și nici un pet.
„Am avut, prin urmare, o zi de sortat sticle. O informare clară, explicită, făcută pe înțelesul oamenilor care lucrează în Horeca, ar fi ajutat. Enorm!”, adaugă Marius.
În privința măsurilor necesare pentru a implementa sau adapta Sistemul de Garanție-Returnare în cadrul afacerilor sale, întreprinzătorul spune:
„Am făcut tot ce era necesar să facem: contractele, comenzile pentru kiturile de colectare și pentru saci, ne-am luat sigilii etc. Ce s-a întâmplat în realitate a fost dincolo de puterea imaginației, dar extrem de previzibil pentru cum se fac lucrurile în România: un haos de la un capăt la altul.
Însă unul în care toți vrem să fim parte, pentru că, nu-i așa, e nevoie să reciclăm și să recirculăm anumite ambalaje. E firesc să vrem. Doar că: bazele de date sunt precar făcute, am primit cel puțin cinci telefoane de „actualizare a datelor de comerciant", deși erau bine introduse, iar contractele semnate, totul bine.
Cu toate astea, nu apăreau complete, așa că eram sunat pentru asta.
Nu există certitudini legate de banii pe care ni i-am putea recupera pentru ambalajele Returo; kiturile inițiale sunt o glumă sinistră: 4 bețe metalice de 1x1 cm prinse cu niște imbusuri de 2,5! Cum ar putea să susțină ele sacii atât de înalți?
Sacii sunt extravagant de scumpi - spre 4 lei bucata (posibil să fie brandul Balenciaga implicat în fabricarea lor), iar dimensiunile lor sunt anapoda făcute.
Dacă sacii de pet+aluminiu pot fi umpluti până sus și nu ating 25 de kilograme, sacii de sticle au aceeași înălțime, dar pot primi mult mai puține sticle, deci îi predăm 75% goi. Sunt saci care nu se întorc în sistem. E ca și cum ai avea un restaurant de 200 de metri pătrați și doar 2 mese”.
De asemenea, el mai completează că există decalaje enorme între momentul solicitării de ridicare și cel al ridicării efective.
„În tot acest interval de timp noi trebuie să stocăm sacii plini Returo. Asta ne generează blocaje mari - nu toți avem spații nelimitate. Nu există un sistem clar de urmărire a predărilor, am avut ridicări la care voluntarii nu au avut cele trebuincioase la ei, așa ca au luat sacii și au plecat - nu exista o înregistrare a acestora.
La o altă ridicare au luat jumătate din saci, pe motiv că nu au spațiu în mașină. Eu apreciez în mod special eforturile sustenabile, însă ele trebuie făcute cu cap. Altminteri ne blocăm activitatea. Noi am avut terasa blocată două săptămâni de sacii neridicați. Nu am putut!”, dezvăluie Marius.
Îl întreb pe Marius dacă implementarea SGR a dus la creșteri ale prețurilor pentru clienții săi, dar îmi răspunde că a luat decizia să nu facă nicio modificare a prețurilor, pentru că, știind că lucrurile nu vor funcționa de la început, nu a vrut să mute spre clienți ceva marcat de incertitudine.
„Când o să meargă sistemul, o să facem și pasul ăsta. Estimez însă că o să ne mai ia doi ani”, spune Marius. Marius ne mai spune că sistemul clasic de colectare a materialelor reciclabile începuse să funcționeze cât de cât bine.
„Mașina de sticlă lua sticla la timp, petul și aluminiul la fel, separat avem o ridicare pentru carton. Pentru care, evident, plătim destul de mult. Dar măcar își fac treaba (înțeleg că salubrizatorul oficial a subcontractat aceste servicii) și ridică la timp. Ar fi fost suficient ca în stațiile lor de sortare să se introducă o etapă în plus: o mașina care să scaneze absolut toate ambalajele. Și să le direcționeze către repunerea în circulație. Era atât de simplu.
Dacă povestea asta se dubla cu o campanie de conștientizare destinată exclusiv profesioniștilor din HoReCa, lucrurile ar fi fost mai eficiente probabil. Aluminiul și plasticul, cu sau fără însemne, pot fi reciclate oricum. Dacă ar depinde de mine, aș începe mâine campaniile de educare/conștientizare”, încheie întreprinzătorul.
„E destul de absurd să te aștepți ca un sistem care în Europa s-a implementat pe termen lung, la noi să se întâmple în câteva luni”
Automat de reciclare. FOTO: Vlad Barză / HotNews.ro
Melinda Teohari activează în Horeca de ani buni de zile, iar recent a deschis un nou local, Dumicat (George Varca 4). Ea îi dă dreptate în totalitate lui Marius.
„Și noi am primit același mail la prima solicitare, că datele nu sunt introduse corect, am reverificat și totul era ok din partea noastră”, spune ea. De asemenea, și problema cu ridicările este confirmată și de ea.
„Am tot dat mailuri peste mailuri către Returo și comenzi de ridicare, dar nu răspunde nimeni la solicitări. Cred că și-au dat seama că nu fac față. E destul de absurd să încerci să implementezi un sistem care în Europa s-a făcut pe termen lung, iar la noi să te aștepți să se întâmple în câteva luni și cu o singură companie de colectare.”
În conversația pe care o am cu Melinda, ea îmi spune că, din câte știe, până acum nimeni dintre cei de la care s-au ridicat sacii Returo nu și-a recuperat banii, iar acum totul pare blocat.
„Adică mai mulți bani cheltuiți tot de noi, pe saci, pe sigilii, pe tot ce ne cer și stăm cu sacii de sticle în depozite sau pe unde apucăm. E treabă făcută românește.”
„Noi vedem doar beneficii în proiectul acesta”
Andrei Toader, co-owner Acuarela (Polonă 40), îmi dezvăluie că, odată cu implementarea SGR, nu a simțit că s-a schimbat ceva.
„Reciclam oricum cam 80% din ambalaje de șase-șapte ani”. Însă, chiar și așa, și el se plânge de birocrație, de lipsa de claritate și de faptul că ambalajele sunt ridicate greu.
„A durat un pic partea birocratică și nimeni nu înțelegea nimic la început. Informații prea puține, dar aveam obligația de a implementa cât mai curând. Momentan nu au făcut nici o colectare, că, aparent, au nevoie de trei saci minim pentru a veni să ridice. Aici intervine partea dificilă pentru mulți dintre noi, cu stocarea acestor ambalaje. Foarte aiurea este și sistemul de chemat la ridicare. Se downloadează un formular care trebuie completat cu o grămadă de informații inutile din partea mea”, spune Andrei.
În ceea ce privește beneficiile pe care le aduce SGR, Andrei se arată optimist. „Noi fiind destul de stricți pe partea de reciclare, vedem doar beneficii în proiectul acesta”.
„Eu sper ca această campanie să-și atingă scopul”
Adrian Alexe este unul dintre cei doi frați care dețin un restaurant foarte apreciat în București, Bucătăria.localfood (Ion Slătineanu 30).
„Suntem un business mic, impactul a fost moderat. A durat puțin pană să ne prindem cum funcționează sistemul, să-l implementăm, reglăm pe parcurs fiecare pas”, spune Adrian. Ca în toate cazurile de până acum, spațiul de depozitare este una dintre cele mai mari probleme în implementarea SGR și aici.
„Avem probleme cu spațiul. A fost o provocare să găsim un loc suplimentar pentru sacii cu sticle SGR. Din 2021, de când am deschis, am colaborat cu diferiți agenți de colectare selectivă, am ajuns la unul care ne ajuta zilnic.
Acum nu știm dacă asta ar fi posibil în sistemul Returo. Lucrăm la acest aspect”, spune Adrian optimist, indicând și faptul că implementarea SGR de către cât mai multă lume va avea ca rezultat o planetă mai curată, cu mai puține resurse consumate.
„Cu toate că strâmbăm acum puțin din nas, că suntem puși la treabă, eu sper ca această campanie să-și atingă scopul, sticlele și pet-urile să fie într-o proporție cât mai mare reciclate”, încheie Adrian.
„Returnarea banilor plătiți pentru ambalaje încă nu s-a realizat. Pentru moment, pare o muncă neretribuită”
Boiler Coffee Shop are în momentul de față cinci locații în București, fiind una dintre cele mai apreciate cafenele de specialitate din oraș. Daniela Ungureanu este Marketing & communication manager la Boiler și ne spune că asimilarea tuturor detaliilor despre implementarea SGR în cafenelele lor a fost destul de anevoioasă legislativ, logistic și financiar.
„A trebuit să adăugăm în sistemul informatic garanțiile SGR, să informăm angajații, să ne creem cont pe platformă, să semnăm un contract, să plasăm o comandă pentru saci și sigilii, să creăm spații de depozitare și să alocam resurse financiare pentru a achita ambalajele.
Deși există o platformă destul de bine pusă la punct, în ea nu se pot plasa comenzi pentru ridicarea ambalajelor. Comanda se face prin completarea unui excel și atașarea lui la un email. Pare o metoda ușor arhaică, când platforma ar trebui să te ajute să comanzi în câteva clickuri ridicarea ambalajelor.
Returnarea banilor plătiți de noi pentru ambalaje încă nu s-a realizat. Pentru moment, pare o muncă neretribuită. Depozitarea ambalajelor necesită spațiu suplimentar. Iar partea de raportare lunară pare un coșmar birocratic”, rezumă Daniela. O întreb și dacă există cumva și beneficii.
„Pentru moment, doar sentimentul că suntem parte la o faptă bună.”
26
60
