La Cluj, daca vrei sa-ti pierzi cateva ore intr-o carciuma curatica, ieftina, cu bere proaspata la halba, eventual si cu mici trebuie sa stii unde sa o cauti. Un astfel de local te fascineaza cu atat mai mult cu cat il descoperi intamplator, intr-o dimineata de vara.

Deschizi o poarta, strabati un gang care intentioneaza parca sa te scoata in cealalta parte a orasului, cobori cateva trepte si, intr-o curte interiora iata si carciuma: cateva mese din plastic rosii, umbrele fara reclame si suspect de multa lume pentru ora 10, majoritatea pensionari.

Intelegi repede ca sunt oameni cu tabieturi: vin, se aseaza la cate o masa, scot ziarele, beau una mica batraneste, se converseaza, nu fac galagie, stau cate o jumatate de ora si pleaca la treburile lor.

"Daca nu gustati mititeii nostri, apai nu stiti ce pierdeti!", ne indeamna chelnerita cam trecuta, dar nurlie. Decidem sa-i gustam, apoi lancezim cu berea in fata, la o masa. Apare o batranica, cu vreo trei papornite din alea impletite parca din mileu, cu broboada in cap. Nu pare din oras, probabil ca a venit dis de dimineata cu vreo rata dintr-unul din satele din apropiere.

Ne cere permisiunea sa se aseze. Si-a luat un tap de bere, ia prima gura, cea cu spuma si-l pune tacticos pe masa. Apoi cauta ceva intr-una din papornite: ochelarii, cu o toarta rupta si prinsa la loc cu leucoplast. Cauta in continuare, scoate o hartie impaturita pe care o despatureste.

Apoi, timp de douazeci de minute cat bea tapul, citeste ce scrie pe bucata de hartie o data, de doua ori, de zece ori, cu o expresie grava. Devin curioasa, ma aplec ca sa vad ce scrie, o fi vreun act interesant sau scrisoarea din State a fiului ratacitor. E o lista, scrisa cu litere labartate de copil de-a treia.

Titlu mare: 300.000 lei, sublinat si dedesubt – fasole verde – 50.000 lei, rosii – 20.000 lei, mustar – 10.000 lei, salam de vara – 30.000 lei etc. Jos de tot – total si concluzia – 280.000 lei. Asadar, i-au mai ramas douj de mii pentru bere!

Babuta isi scoate ochelarii, pune lista la loc si pleaca. In locul ei se aseaza un mos, orasean de data asta, destul de cochet, cu ochelari cu rame aurite. Ia o suta de coniac, o da pe gat, mai ia cincizeci, isi aprinde o tigara. Are chef de vorba, bodogane ceva despre "Boc asta" pe care il cauta de vreo trei luni si nu da de el.

Si-a fixat vreo zece audiente, "numai ca Boc nu e in oras, e plecat la Bucuresti, la partid... pai si io am fost membru de partid, da’ pe primul plan era casa mea, gospodaria mea si dup’aia sedinta de partid!".

L-a votat ca sa-l ajute intr-o problema, dar degeaba, Boc nu e de gasit, iar "vicele si consilierii nu fac nimica fara Boc"! Asa se intampla daca iti votez primarul nu spre binele comunitatii, ci ca sa-ti rezolve tie Problema, sa-ti repare teava sparta de la baie sau ca sa-ti inchida balconul cu termopane.

"Stai, dom’le, ca nu-i vorba de nici o teava, e vorba de un teren pe care mi l-a furat Funaru... l-am dat de doua ori in judecata si acuma tot al primariei a ramas!", se enerveaza mosul. Pricepem ca individul avea din mos stramosi un teren chiar in centrul orasului, pe care n-a mai apucat sa-l revendice, pentru ca i l-a luat Funar ca sa faca sapaturi arheologice. Tipic pentru Cluj!

Toata lumea de la carciuma cunoaste necazul lui Sandu, de fapt toata lumea il cunoaste pe Sandu ca pe un cal breaz. "A fost in Securitate!", ne spune chelnerita si ne face cu ochiul. "Da, dom’le, spune cu voce tare, ca nu mi-e rusine! Am lucrat in Securitate, cu merite deosebite si daca mai traia Ceausescu, ma faceau ofiter!", tipa mosul.

Apoi incearca sa ne explice cu glas mai scazut ca ce daca a fost securist, nu-i si el tot om? N-are dreptul sa-si ia terenul inapoi? "Ii stiu pe toti de aici si ce-a fost ma-sa si ce a fost tac’su, cati copii are, cata avere are... stiu tot! Si trebuia sa-i torn pe toti ca la carciuma se injura cel mai tare, se vorbea de rau regimul, dar n-am turnat pe nici unul...

mi-au mai dat cate o tuica, cate o bere si m-am facut ca nu vad, ca n-aud!" Ca in scoala primara, cand comandantul de detasament ii taia de pe lista cu cei care fac galagie in timpul orei, pe aceia care il spaguiau cu ciocolata sau cu cico.

Pensionarii de la carciuma, fiecare potolit in coltul sau, frunzarind "Adevarul de Cluj" il privesc pe Sandu cu un soi de indulgenta, amestecata cu mila. O atitudine "de Ardeal", lipsita de ranchiuna.

Cu toti il caineaza pentru job-ul greu pe care l-a avut pe "vremea ailalta" (si acuma mai are si Problema cu primaria!), pentru faptul ca venea special la crasma ca sa umple lista, iar dupa doua coniace, ea ramanea mereu goala. Nu le-a fost niciodata frica de Sandu, pentru ca ii cunoasteau nevasta, mama, tatal, copiii si averea.

Nu poti recupera nici un fel de trecut intr-un astfel de loc, pentru ca aici nu exista decat o palida nostalgie si nici o diferenta intre a turna pe cineva sau a turna in tine halbe cu bere, a te imbata treptat, a uita. Singura lista care ramane plina este cea a babutei: fasole, rosii, salam, mustar