Piata energiei si gazelor naturale a fost liberalizata in totalitate, fara a produce insa un efect direct asupra consumatorilor. Poate peste doi-trei ani.
Filialele Electrica, din care cinci au fost deja privatizate, raman in pole-position pentru cei circa 8 milioane de consumatori casnici care, desi au posibilitatea teoretica sa-si aleaga singuri furnizorul de energie si sa-si negocieze pretul, in realitate vor ramane arondati tot vechilor structuri.
Din cauza costurilor ridicate si a mentinerii tarifului reglementat, furnizorii privati nu-si intorc fata catre consumatorii casnici.
Dupa aproape sapte ani, de la prima decizie de deschidere graduala a pietei de energie, Romania a ajuns in situatia de a bifa inca o cerinta "impusa" de Uniunea Europeana: deschiderea totala a pietei si accesul liber al tuturor jucatorilor la aceasta.
Forma fara fond insa care s-a conturat de-a lungul acestor ultimi ani se arata in toata splendoarea ei incepand cu data de 1 iulie a.c, cand deschiderea a devenit totala doar pe hartie, nu si in practica.
Ce aduce nou aceasta liberalizare? In primul rand, faptul ca un consumator poate sa-si aleaga singur furnizorul de energie, respectiv de gaze naturale, cu care poate incheia un contract pe o perioada determinata, contract in cadrul caruia se negociaza si pretul "marfii" achizitionate.
Altfel spus, consumatorii casnici, adica populatia, ar putea plati tarife diferentiate la energie, in functie de furnizorul pe care si-l aleg, tarife care ar trebui sa fie mai reduse, ca doar de-aia e piata concurentiala.
In realitate insa, niciun furnizor de energie nu da semne ca ar fi interesat de preluarea unui numar mare de consumatori casnici, pentru simplul motiv ca toate costurile legate de aceasta afacere sunt mult prea mari.
In concluzie, acesti consumatori raman tot la filialele Electrica, la fel ca pana acum, care, in afara serviciului de furnizare, au si marele atu al serviciului de distributie, chiar daca ele au fost separate de la inceputul lunii iulie.
Dezinteres general
Intr-o piata care se declara libera, vanzatorul unei marfi trebuie sa fie numai "lapte si miere" cu cumparatorul. Asadar, batalia pentru cei aproximativ 8 milioane de consumatori casnici ar trebui sa fie acerba. Nimeni nu s-a obosit pana acum, ne referim aici la furnizorii de energie, sa-si faca publica oferta, cu atat mai putin sa atraga o parte a consumatorilor.
La randul lor, si consumatorii casnici ar trebui sa cunoasca legile pietei, fiind in interesul lor sa beneficieze de servicii mai bune si de tarife mai atractive. Campania de informare a consumatorilor a lipsit insa cu desavarsire, desi se cunostea cand va veni momentul liberalizarii, de cativa ani. Iata explicatia acestui paradox si de ce consideram liberalizarea totala o forma fara fond.
Pentru ca un furnizor de energie, care nu este altceva decat un comerciant al acestei marfi, sa vanda marfa consumatorilor casnici, ar avea nevoie, in primul rand, de o previzionare a consumului acestora. Cu exceptia unor mari unitati industriale, niciun consumator nu poate sa realizeze o astfel de predictibilitate.
In acest caz, furnizorul ar fi nevoit sa apeleze frecvent la piata de echilibrare, de pe platforma de tranzactionare a energiei, de unde ia insa energia mult mai scumpa decat direct de la producator.
Trecand peste acest impediment, sa presupunem ca un furnizor ar fi dispus sa intre pe segmentul clientilor casnici si ar fi dispus sa achizitioneze un contor care sa inregistreze curba de sarcina, pentru a-si putea face previziunile amintite. Un asemenea contor costa insa in jur de 500 de euro.
La acesta se adauga un necesar de personal calificat, suplimentar, care sa citeasca contoarele, sa incaseze banii etc. Ce furnizor din Romania este dispus sa faca aceste investitii, in conditiile in care majoritatea societatilor care detin licente de furnizare au angajati cinci-sase oameni?
Pe cine reclamam?
O alta problema ridicata in fata furnizorilor de energie se leaga de asigurarea unor servicii de calitate. Numai ca furnizorul este un simplu comerciant, serviciile de sistem fiind asigurate de societatile care detin retelele de transport si distributie si care percep comisioane pentru aceste servicii.
In cazul unei defectiuni in alimentare, consumatorul s-ar adresa direct furnizorului de energie, cu care are deja incheiat contractul. Or, acesta din urma nu poate avea nicio responsabilitate fata de eventualele intreruperi in furnizare care s-ar datora infrastructurii.
In prezent, pe piata energiei electrice sunt licentiati in jur de 120 de furnizori, iar pe piata gazelor naturale erau licentiati 35 de furnizori pentru consumatorii eligibili si 73 de furnizori pentru comertul en-gros.
La energie electrica erau activi, anul trecut, doar 66 de furnizori, numarul lor fiind in scadere odata cu introducerea obligativitatii achizitionarii de energie electrica de pe platforma OPCOM, si nu prin negociere directa. Niciunul dintre acesti furnizori nu si-a anuntat intentia de a prelua consumatori casnici.
La randul lor, reprezentantii celor opt filiale Electrica nu dau vreun semn ca le-ar fi frica de pierderea consumatorilor casnici. Acestea au fost insa desemnate de autoritatea de reglementare drept furnizori de ultima optiune, pentru a asigura alimentarea cu electricitate a consumatorilor ramasi fara furnizor.
Deocamdata, si aceasta inventie este o forma fara fond, atata vreme cat aceiasi furnizori joaca un dublu rol.
Bomboana de pe coliva
Pentru a vorbi despre o piata libera din punct de vedere concurential, este obligatoriu ca toti participantii la piata sa aiba dreptul si posibilitatea de a lua decizii. In cazul nostru, lantul producator, transportator, distribuitor, furnizor si consumator incepe cu o veriga putreda.
Producatorii se afla in proprietatea statului, iar costurile de producere a energiei sunt foarte diferite de la o unitate la alta. Pentru ca un furnizor sa poata negocia cu un consumator de energie pretul la care o vinde, el trebuie sa aiba acces concurential la energia produsa. Aici e o mare buba, concurenta fiind limitata de forma de proprietate si de structura de productie.
Pana acum, consumatorii casnici plateau un pret reglementat la energie, care era oricum sub pretul real al pietei. Dupa liberalizare, pretul reglementat ar trebui sa dispara.
Ce furnizor de energie ar putea insa achizitiona aceasta marfa de pe piata libera la un pret apropiat celui reglementat, pentru a-l putea vinde apoi populatiei? Pentru a se ajunge aici, trebuie regandit intregul sistem de producere a energiei, lucru care se asteapta de la noua strategie energetica. Alti ani de asteptare, asadar. Nu conteaza, piata a fost liberalizata suta la suta.
Furnizorul de avarie
Liberalizarea pietei de energie duce la aparitia pe piata a unui nou tip de jucator, numit furnizorul de ultima optiune, in cazul energiei electrice, respectiv furnizorul de ultima instanta pe piata gazelor naturale.
Rolul lor este unul de tip "polita de asigurare", astfel ca, atunci cand furnizorul cu care s-a incheiat contractul nu-si poate indeplini obligatia pentru care i s-a acordat licenta, intervine furnizorul de ultima instanta sau de ultima optiune, care va asigura furnizarea, dar la un pret mai mare decat cel negociat initial.
Furnizorul de Ultima Instanta (FUI) va actiona automat in cazul consumatorilor casnici cu un consum de gaze mediu anual de 12.400 mc, in cazul in care furnizorul initial isi pierde licenta (faliment, incalcarea reglementarilor etc.). Este vorba de acoperirea unui risc comercial.
In cazul energiei electrice, Furnizorul de Ultima Optiune (FUO) este furnizorul care ofera pentru o perioada limitata de timp energie electrica consumatorilor atunci cand furnizorul curent nu-si mai poate indeplini obligatiile pentru care i s-a acordat licenta.
O societate poate fi furnizor implicit in raport cu consumatorii sai traditionali si poate fi furnizor de ultima optiune pentru consumatorii care au optat pentru un alt furnizor si acesta a intrat in procedura de faliment. Asigurarea serviciului universal este obligatorie numai pentru consumatorii casnici si, optional, pentru mici agenti industriali si comerciali.
La fel ca in cazul gazelor naturale, furnizorii de energie electrica pot aplica tarife diferite consumatorilor.
In ipoteza in care se produce un faliment si un furnizor este activat ca furnizor de ultima optiune, acesta are avantajul de a-si extinde baza de clienti, dar si dezavantajul de a face acest lucru intr-un timp foarte scurt, fiind posibil ca, in acel moment, pretul energiei electrice pe pietele angro centralizate sa fie foarte mare, astfel incat riscul de achizitie poate fi semnificativ si se
poate reflecta in niste tarife mai mari la consumatori. De aceea preturile pentru serviciul de ultima optiune trebuie sa fie avizate de reglementator.
Cade unul, cad toti
Dezinteresul furnizorilor privati de energie pentru consumatorii casnici se vede si in procesul de desemnare a furnizorilor de ultima optiune, autoritatea de reglementare desemnand la aceasta categorie doar filialele Electrica, privatizate sau ramase in proprietatea statului: Electrica Muntenia Sud, Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud, CEZ Vanzare, E.ON Moldova Furnizare, ENEL
Electrica Banat si ENEL Electrica Dobrogea. Teoretic, aceste companii vor asigura alimentarea cu energie a consumatorilor care nu reusesc sa incheie contracte cu alti operatori, dupa 1 iulie, sau care nu mai au acces la serviciile de furnizare a energiei. Consumatorii din aceasta categorie vor fi repartizati de ANRE catre unul sau mai multi furnizori de ultima optiune.
Problema este ca acei consumatori ce pot fi preluati de un furnizor de ultima optiune sunt arondati aceluiasi furnizor, care joaca un rol dublu.
Contractul de furnizare de ultima optiune de energie electrica inceteaza atunci cand consumatorul incheie un contract cu un alt furnizor sau cand intra in vigoare un nou contract semnat cu FUO, precum si la expirarea a sase luni calendaristice de prestare a serviciului de furnizare de ultima optiune.
