De ce avem impresia că timpul nu curge mereu la fel? ● Cu robotul-reptilă pe Marte ● Nici măcar nu avem idee despre cât de gravă e poluarea oceanică
De ce avem impresia că timpul nu curge mereu la fel?
Slabe șanse să nu fi simțit, măcar ocazional, că timpul trece mult mai rapid decât o făcea până nu demult. Aveai mai mult timp să îți faci treburile, nu erai tot timpul pe fugă, și parcă ziua nu se încheia imediat de cum a început. Cel puțin, asta este senzația pe care mai toți o simțim. Și atunci, nu e normal să ne întrebăm dacă nu cumva timpul a luat-o la galop?
Răspunsul la întrebare vine de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, acolo unde trei cercetători maghiari au întreprins o serie de teste pantru care a ales câteva sute de voluntari. Voluntari care au fost grupați pe categorii de vâstă: 4-5 ani, 9-10 ani și peste 18 ani.
Tuturor li s-au prezentat câte două clipuri cu durata de fix un minut. Primul prezenta scene alerte dintr-un show TV, genul care să te țină cu sufletul la gură în fața ecranului. Cel de al doilea monoton, repetitiv, fără dram de acțiune. Apoi li s-a cerut voluntarilor să îl indice pe cel mai lung dintre ele.
Copiii preșcolari au spus că primul clip a fost mai lung. Pentru ei, mai multă acțiune înseamnă mai multă atenție, mai multe lucruri de reținut, mai multe povești. În schimb, tinerii și adulții au indicat al doilea videoclip. Și asta în proporție de aproape 90%. De ce? O explicație plauzibilă oferită de specialiștii maghiari în studiul lor din revista Scientific Reports este aceea că, odată cu vârsta de 7 ani, începem să percepem timpul altfel. Mai exact, ca pe o unitate cuantificabilă, independentă de evenimentele cu care este conectată.
Iar odată cu înaintarea în vârstă, începem că ne bazăm tot mai mult pe calculul timpului. Îl transformăm în cicluri. De asta ne uităm la ceas, de asta avem orare, programe șamd. Problema este că nu posedăm un creier capabil să urmărească în mod constant trecerea timpului. Iar dacă atenția sa este distrasă dintr-un motiv sau altul, atunci el omite anumite cicluri. Pe scurt, „timpul zboară”.
Ca să ne întoarcem la exemplul cu filmulețele din testul cercetătorilor maghiari, cele cu o acțiune bogată au dat creierului acea atenție care să îl distragă de la trecerea timpului. La cel plicticos, în lipsa acesteia, indivizii au început să numere secundele, să aștepte nerăbdători finalul, iar astfel să aibă impresia că timpul a încetinit sau că se scurge foarte greu. La fel este și în cazul în care așteptați pe cineva care întârzie. Timpul pare că trece al naibii de greu.
Cert este că, odată cu înaintarea în vârstă și cu tot mai multe lucruri care să ne distragă și să ne ocupe mintea, timpul dă senzația că se scurge mult mai repede decât în copilărie. În realitate, el se scurge exact la fel. Ceea ce face diferența este doar percepția noastră asupra spațiu/timpului. Aia e.
Cu robotul-reptilă pe Marte
China își ia în serios rolul din cursa spațială și nu se concentrează doar pe construcția viitoarei baze lunare. Chinezii, spre exemplu, trag tare să creeze niște roboți fiabili, care să le permită să studieze Planeta Roșie fără să fie nevoiți să schimbe robotul la câțiva ani, sau să alerge viitorii coloniști marțieni după el, cu secera, ciocanul și ce alte scule de reparat mai au ei pe acolo.
Pentru asta, o echipă de ingineri de la Universitatea de Aeronautică și Astronautică din Nanjing a venit cu o idee nou nouță. Mă rog, nu e chiar nouă, căci natura a avut-o cu milioane de ani înainte de apariția noastră ca specie. Dar, de acolo s-au inspirat și chinezii, din natură, căci ea știe ce face.
Așa a apărut prototipul robotului-reptilă, inspirat de reptilele cu patru picioare care trăiesc prin deșerturile stâncoase. Creat deocamdată din părți realizate la imprimanta 3D, robotul s-a dovedit extrem de fiabil și de eficient, mai ales la cățărat pe suprafețe stâncoase și la deplasarea în zone deșertice. Dat fiind succesul de la teste, oficialii chinezi din cadrul Agenției Spațiale Chineze (CMSA) par să ia în calcul această posibilitate. Anume să folosească acest tip de robot în viitoarele misiuni marțiene.
Dar, deocamdată mai e mult până departe. Inginerii chinezi au anunțat că acum, după succesele de la testări, vor să înlocuiască rășinile 3D cu materiale mult mai puternice și mai rezistente. Apoi, să ofere o sursă de energie robotului care să îl alimenteze continuu, mult mai mult decât o face actuala baterie de litiu.
Și încă ceva, chinezii mai au nevoie să ofere robotului măsuri de protecție sporite pentru a preveni praful din aer și de pe solul marțian să interfereze cu structura robotului. Dar, în rest, le-a funcționat perfect până acum. Oricum, la cum se mișcă ăștia, s-ar putea să fie gata până la anul.
Nici măcar nu avem idee despre cât de gravă e poluarea oceanică
Balenele Orca, animale aflate în vârful lanțului trofic, se află într-unul dintre cele mai delicate momente ale existenței lor, susține o echipă internațională de biologi marini. Oamenii de știință au analizat carcasele a 12 balene decedate în nordul Pacificului, iar rezultatele i-au cam îngrozit.
Se știa deja de ceva vreme că balenele cu pricina sunt unele dintre cele mai contaminate mamifere marine de pe glob. Asta este reversul medaliei, atunci când ești vârful lanțului trofic. Practic, îngurgitezi toate chimicalele care afectează deja formele de viață pe care tu le consumi, asta dacă ai reușit cumva să fentezi chimicalele din apa oceanelor.
Așa se face că în ficatul și oasele orcilor se găsesc unele dintre cele mai nocive toxine, de la substanțe cancerigene, până la faimosul insecticid DDT. Ce au descoperit nou biologii sunt alte câteva zeci de substanțe chimice nocive, inclusiv nonilfenol 4, un compus chimic considerat extrem de toxic, și care se găsește în apele reziduale, în detergenți, antioxidanți, uleiuri industriale șamd. iar partea și mai proastă este că substanța asta se descompune extrem de greu în natură.
Acum își explică și biologii de ce 69% dintre balenele orca nu mai pot duce sarcinile la bun sfârșit. Problema este că substanțele chimice amintite au fost recent descoperite, în urma unor teste care căutau chiar posibila lor existență. Și nimeni nu știe câte ar mai putea fi în apele oceanice și marine, fără să știe nimeni încă. Așa cum spuneau și autorii amintiți, ăsta e doar vârful aisbergului.
Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.
Sursa foto: profimediaimages.ro
