Pentru a se putea ridica la nivel de Aeroport International, Targu Muresul trebuie sa corespunda unor cerinte, printre care si delimitarea teritoriului acestuia, prin imprejmuire. De fapt, lucrarile de modernizare si imbunatatire a Aeroportului au inceput inca din 2001, pe baza autorizatiei de construire nr. 338/2001.

Doar ca, din lipsa de fonduri, lucrarile nu s-au putut continua, asa ca aceste demersuri mai mult au stagnat. In plus, proiectul initial s-a dovedit a fi lacunar, in sensul ca pentru a extinde si, implicit, pentru a imprejmui aeroportului era necesara o "fasie" de teren, dar care nu era prevazut in proiectul initial.

Terenul lipsa era proprietarea a 40 de familii din Vidrasau

Asa ca, in luna august, conducerea actuala a CJ, prin intermediul presedintei acestuia, Lokodi Emoke, directorul Aeroportului, Stefan Runcan si a celui de la firma Iptana din Bucuresti (firma ce se ocupa de aceste lucrari) si o pleiada de juristi, au pus la punct proiectul initial.

Doar ca, pentru a remedia cat mai repede situatia, dupa unele pareri, noul proiect ar fi incalcat unele prevederi legale.CJ nu a auzit de preemtiune?

"In luna octombrie a acestui an, CJ, la interventia directa a presedintei acestuia, Lokodi Emoke, a emis autorizatia de constructie nr. 162 prin care se acorda solicitantului, adica conducerii aeroportului, de a termina lucrarile incepute pe baza autorizatiei emise in 2001 (Autorizatia de construire nr. 338/2001) privind imprejmuirea drumului perimetral al Aeroportului. Pentru a se putea executa aceste lucrari era nevoie de terenul celor 40 de familii.

In cursul acestui an s-a incheiat o intelegere intre CJ si acesti proprietari si s-a stabilit un anumit pret de cumparare.

De asemenea, fiind vorba de terenuri agricole extravilane, conform legii privind circulatia juridica a acestora, se stipuleaza ca intentia de cumparare a terenurilor trebuie facuta publica prin afisarea la Primarie timp de 45 de zile", au spus unele persoane care au dorit sa ramana in anonimat.

Important este insa faptul ca, in acest interval de 45 de zile, coproprietarii, vecinii, arendasii si abia la urma statul, au drept de preemtiune. Insa acest interval nu a fost respectat, iar cele 40 de familii implicate in aceasta tranzactie suspecta au primit doar o instiintare.

Deci, este posibil ca oricare din persoanele implicate (spre exemplu un "vecin de teren") sa-si fi revendicat dreptul de preemtiune si sa dobandeasca terenul.

CJ nu a platit nimic satenilor

Un alt demers suspect este si faptul ca familiile implicate nu si-au primit banii cuveniti, desi la ora actuala terenul este ca si cumparat cu drepturi depline, din punctul de vedere al Consiliului Judetean.

Conducerea CJ are insa o alta parere, dar nu dezminte faptul ca, intr-adevar, cele 40 de familii inca nu au vazut banii pe "fasia" de pamant vanduta.

"Am avut discutii cu proprietarii si au fost de acord sa vanda terenul, cu exceptia unei singure persoane. Avem acordul scris al acestor familii. Am identificat parcela fiecarui proprietar. O sa le dam si banii. Un metru patrat de teren s-a cumparat cu patru euro, pret stabilit prin Hotararea Consiliului Judetean din octombrie 2004. Deocamdata am semnat trei contracte de vanzare-cumparare si oamenii isi vor primi banii", a declarat Lokodi Emoke.

In contradictie

Un alt aspect care insumeaza pareri contradictorii este si faptul ca o astfel de autorizatie de constructie (ca si cea emisa de CJ in luna octombrie a acestui an), conform prevederilor unui articol din legea nr.10, "nu poate fi emisa decat daca proiectul are stampila unui verificator autorizat in conditiile legii".

De asemenea, conform unor pareri, "in momentul depunerii proiectului la CJ acesta nu avea o astfel de stampila". Cei de la CJ au insa o parere contrara. "Proiectul are autorizatie din partea Autoritatii Aeronautice si este avizat de Iptana Bucuresti. Nu este nici o scapare.

"Este clar deci ca sunt mari discrepante intre ceea ce afirma cei de la Consiliul Judetean si unele pareri.

De asemenea, nu poate fi ignorata nici maleabilitatea si intelegerea exagerata de care dau dovada consilierii judeteni care pompeaza in prostie fonduri serioase intr-o institutie care inghite banii, dar fara nici un rezultat si care a fost deseori scena unor scandaluri cu iz penal.

Va dam numai un exemplu: sporuri acordate pentru actiuni de cautare-salvare aeronave in valoare de 400 de milioane de lei. Cei de la Curtea de Conturi au "mirosit" cu ceva timp in urma aberatiile cuplului Runcan- Hang (director- contabila), iar dezvaluirea finalului nu va fi unul fericit pentru ei.

Totusi, CJ nu ridica semne de intrebare si rasplateste fiecare pas gresit a conducerii aeroportului. Ne punem intrebarea fireasca: "Oare si de aceasta data CJ acopera greselile ?"

O singura familie nu este de acord sa vanda terenul

"O singura familie nu este de acord sa vanda terenul. Ei au solicitat construirea unui pod de accces de la drumul de intrare parc industrial spre terenul lor, dar nu avem fonduri pentru astfel de lucrari. Alte propuneri nu accepta, asa ca vom trece la demersuri legale, prin instanta, pentru exproprierea din terenul propriu si nu cred ca va primi o suma mai mare de patru euro pe metru patrat."

(Lokodi Emoke, presedintele Consiliului Judetean)

"Nu prea stiu ce s-a discutat la acea sedinta. Am dat terenul, a fost doar o fasie de pamant. Inca nu am primit banii, dar speram sa vina. Nici nu mai stiu exact ce am semnat."

(un satean din Vidrasau)