Unul dintre punctele forte ale programului de Guvernare al Aliantei D.A. PNL-PD se dorea a fi invatamantul, domeniu ambalat electoral sub denumirea de „relansarea educatiei nationale".

Insa, pentru ca planul sa fie pus in aplicare intocmai, noua putere ar fi avut nevoie de o persoana care sa gestioneze in mod rational si inteligent acest domeniu lovit de incompetenta si neglijenta in ultimele guvernari.

Desemnarea lui Mircea Miclea, un profesor universitar clujean pe care activitatea sa didactica nu l-a recomandat in mod deosebit pentru gestionarea invatamantului, a infirmat toate pronosticurile posibile pentru scaunul de ministru al Educatiei si Invatamantului.

In fapt, numirea lui Miclea in fruntea unui Minister, cotat ca fiind de importanta maxima, era intr-o oarecare masura pentru multi semnalul ca nici de aceasta data Invatamantul si Cercetarea nu vor tinde catre normalitate.

O scurta analiza a unora dintre masurile mai putin inspirate ale lui Miclea si a gafelor sale intaresc ideea ca ministrul clujean se afla pe primele pozitii ale listei pentru apropiata remaniere guvernamentala, in acelasi timp una dintre cartile proaste cu care puterea liberalo-democrata s-a aruncat in joc.

Va prezentam in cele ce urmeaza, dosarul masurilor gresite luate de Miclea in ultimele sase luni de la preluarea mandatului.

In campania electorala, Alianta D.A. PNL-PD anunta in "Platforma de guvernare D.A." mai multe masuri menite sa relanseze invatamantul si cercetarea romanesti.

Astfel printre cele mai importante masuri, Guvernul D.A. promitea: "promovarea unui nou tip de parteneriat social", "alocarea distincta de la bugetul de stat, a 100 milioane de euro, anual, pentru reabilitarea scolilor si constructii scolare in mediul rural", "asigurarea de personal didactic calificat in mediul rural prin sporuri salariale stimulative" si "Sprijinirea invatamantului superior prin (...) resurse financiare corespunzatoare".

Insa, aceste promisiuni nu au fost respectate, pana in prezent, nici macar de forma.

Cutume PSD-iste: manuale la pret de dumping

Una dintre primele masuri controvestate luate de Ministerul condus de Miclea a vizat desfasurarea licitatiei M006, privind avizarea si achizitionarea manualelor pentru anul scolar urmator.

Respectand "obiceiurile" Guvernului PSD, condus de Adrian Nastase, sub care Ecaterina Androneascu a fortat mana editurilor sa coboare preturile cartilor scolare sub limita ridicolului, Miclea a imbratisat acelaeasi masuri.

Astfel, in urma licitatiei M006 au fost avizate de catre Minister manuale cu preturi cuprinse intre 6.000-30.000 de lei, produse majoritatea, cu mici exceptii, de edituri fantoma.

In schimb, insa, editurile si-au promovat manualele abia avizate cu preturi mult mai mari, pe langa acestea au mai produs pentru comercializare o serie de materiale didactice auxiliare foarte scumpe, care au beneficiat si ele, automat, de avizul ministerului.

Editurile perdante, printre care unele de renume, recunoscute pe piata autohtona (vezi cazul Humanitas) au sesizat Consiliul Concurentei. Consiliul a intocmit un raport, insa nu a fixat sarcini clare pentru Minister. Vazandu-se inclotit, Ministerul a reluat licitatia M006, insa se prevaleaza din nou de o smecherie.

La noua licitatie nu participa manualele importante ci doar unele pentru materii optionale.

Cinism de ministru: premii doar pe hartie

Printre masurile anuntate de Guvern in campanie, asigurarea de personal didactic calificat prin sporuri salariale stimulative pocupa un loc de frunte. In acest sesn, ministrul Miclea stabileste infiintarea distinctiilor de merit "Gheorghe Lazar" si a diplomei de excelenta.

Noile gradatii sunt salutate de catre cadrele didactice, din pacate, in cel mai mare secret apar formularele necesare pentru solicitarea unei astfel de gradatii.

Potrivit prevederilor aparute ulterior, dascalul care aspira la o diploma de gen trebuie sa dovedeasca ca unitatea de invatamant la care este angajat dispune de fondurile necesare pentru a-i plati premiile, undeva intre 30 si 60 milioane de lei. Mai pe romaneste, primesti premiu, daca ai bani sa-l achiti.

S-a dovedit faptul ca, desi exista profesori foarte capabili, care indeplinesc conditiile prevazute de lege, nici unul dintre cei din Cluj nu poate sa solicite o asemenea gradatie, din cauza lipsei fondurilor.

In perioada in care cadrele didactice au realizat ca diplomele „Gheorghe Lazar" si cele de excelenta sunt o dezamagire remarcabila prin cinism, angajatii Ministerului, intr-o discretie totala, au anuntat ca Directia de Audit din cadrul M.Ed.C. a stabilit ca angajatii Unitatii Centrale de Management a Proiectului de Reabilitare a Scolilor au abuzat de fondurile Ministerului.

Acestia cheltuiau 5.000.000 de lei pe zi pentru protocol si si-au fixat salarii de pana la 1.500 de euro pe luna, fara nici o "retinere". Pentru conferinte si deplasari, acestia puteau beneficia, din nou, de sume astronomice.

Gafe brevetate de Miclea

Pe data de 29 martie, ministrul Miclea anunta cu surle si trambite generalizarea Suplimentului de Diploma. In fapt, „descoperirea" ministrului clujean exista de mai mult timp si era functional.

De exemplu, la Cluj, suplimentul de diploma se elibera din anul universitar 1999-2000, fiind de altfel functional chiar in Universitatea Babes-Bolyay, unde acesta a fost cadru universitar pana la preluarea mandatului. De asemenea, potrivit „Declaratiei de la Bologna" introducerea suplimentului de diploma a fost impus Romaniei de aproximativ trei ani de zile.

Aceeasi situatie si cu cursurile post-doctorale, care au fost „infiintate" de Miclea prin Ordinului 3.861/2005. La fel ca si cu suplimentul de diploma, acestea exista in Romania de aproximativ patru ani.

Paradoxal, pe pagina web a Universitatii Babes-Bolyay este anuntata o linie de studiu de acest gen tocmai la Facultatea de Psihologie, unde Miclea a fost profesor pana in decembrie-ianuarie.

Dascalii: in masina de tocat a lui Miclea

Cunoscut fiind faptul ca profesorii romani sunt una dintre cele mai „napastuite" categorii sociale sub aspectul veniturilor incasate, Guvernul PNL-PD are toate sansele sa intre in istorie ca cel care a incercat sa suprime practica meditatiilor, ultima solutie a profesorilor de a spre la un trai decent.

Pe fondul declaratiilor premierului Calin Popescu Tariceanu care-i indica pe profesori drept una dintre cauzele „delapidarii de fonduri masive", prin munca la negru, cu referire la meditatii, ministrul, care se astepta sa-i apere pe dascali, s-a dovedit a fi slugarnic si ignorant in ceea ce priveste modalitatile de intrare in legalitate a meditatorilor.

Astfel, Miclea a propus infiintarea de SRL-uri sau microintreprinderi pentru meditatii, cand ar fi putut sa militeze pentru simplificarea procedurilor de recunoastere a statutului meditatorului. Probabil ministrul clujean nu stia sau a uitat costurile financiare, dar si timpul pe care il implica crearea unei firme.

In aceiasi ordine de idei, printr-un proiect de lege, ministrul Miclea propune ca inspectarea, periodica de altfel, a dascalilor, sa fie facuta contra-cost. Astfel, el considera ca dascalii care nu au fost stimulati de gradatiile propuse sa-si faca datoria si chiar mai mult de atat de frica, dar nu oricum, ci pe bani grei.