Judetele Bihor si Arad, "maturate" de stihiile naturii

de G. Anghel; F. Tomuta; C. Cosman; D. Valentin     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Vineri, 5 august 2005, 0:00

O furtuna violenta s-a abatut asupra judetelor din Transilvania si Banat in noaptea de miercuri spre joi. Ploaia, insotita de vant si descarcari electrice a afectat sute de localitati care au ramas in bezna. De asemenea, in urma cantitatii mari de precipitatii, zeci de gospodarii au fost inundate.



In judetul Bihor, opt linii de alimentare cu energie electrica de joasa tensiune si 185 de posturi de transformare au fost afectate de vantul puternic si de ploaie. "In total, la ora 08.00 dimineata nu erau alimentate cu energie electrica 82 de localitati.



Pana la ora 10.00, echipele care au actionat pentru remedierea defectiunilor au reusit sa repare defectiunile la jumatate din localitatile afectate", a declarat subprefectul judetului, Traian Abrudan. Acesta a adaugat ca pentru remedierea defectiunilor s-au deplasat in teren 34 de echipe de interventie ale SC "Electrica".



De asemenea, vremea rea a afectat si sistemul de telecomunicatii, astfel ca nici o comuna din zona municipiului Beius si a orasului Alesd nu a avut legaturi telefonice. Statia meteo din Stei a fost lovita de un fulger, sistemul de telecomunicatii si calculatoarele fiind distruse.



"Romtelecom" a spus ca are nevoie de doua zile pentru remedierea sistemului de telecomunicatii din zonele afectate", a mai declarat subprefectul. In ceea ce priveste cantitatile de precipitatii cazute, reprezentantul Prefecturii a spus ca au fost inundate un numar de 22 de gospodarii din comunele Vargiorog si Sacadat.



Potrivit Inspectoratului Judetean de Politie Bihor, tot in noaptea de miercuri spre joi, in zona platoului Padis mai multi copaci au fost doborati de vantul puternic, unul cazand peste un cort in care se aflau trei turisti.



Acestia au suferit multiple leziuni, fiind transportati de un echipaj SMURD la Spitalul din Beius, de unde vor fi preluati de un elicopter si transportati la un spital de specialitate din Bucuresti.



Vijelia a blocat traficul din Vama Nadlac



In urma furtunii violente, aproximativ o suta de localitati din judetul Arad au ramas fara alimentare cu energie electrica. Totodata, a ramas fara alimentare cu curent si Vama Nadlac, unde traficul a fost blocat mai multe ore, inclusiv in dimineata zilei de joi, pana la ora 9.00.



Astfel, zeci de autoturisme asteptau ca activitatea sa revina la normal, iar politistii de frontiera recomandau celor care doreau sa tranzitete punctul de trecere se indrepte si spre alte vami, cum ar fi Turnu sau Varsand.



Potrivit informatiilor oferite de conducerea SC "Electrica" SA Arad, joi dimineata se lucra la capacitate maxima pentru refacerea sistemelor de alimentare cu energie electrica avariate de furtuna in 92 de localitati, situate pe Valea Crisului si Valea Muresului.



Aici vantul puternic si produs ruperea mai multor linii de alimentare, iar copacii rupti si cazuti pe linii pun in dificulate echipele de interventie.



Si municipiul Arad a ramas peste noapte in bezna, majoritatea cartierelor nefiind alimentate cu energie electrica. Sistemul a cedat deoarece mai multe traznete au lovit liniile de transport a curentului, iar vantul puternic a rupt conductorii.



Lipsa alimentarii cu energie electrica a afectat si Statia de Ambulanta din Arad, unde mai multe calculatoare de legatura cu alte servicii de urgenta nu au mai functionat, la fel ca si linia telefonica principala. Din aceasta cauza nu s-au mai putut prelua apelurile de la cetatenii care aveau nevoie de asistenta medicala la domiciliu.



Tot din lipsa alimentarii cu curent, unele statii de pompare a apei pluviale nu au mai functionat, ceea ce a facut ca nivelul apei sa creasca foarte mult. Astfel, a fost inundat pasajul rutier din cartierul Micalaca, unde circulatia a fost intrerupta din cauza ca apa a atins aproape un metru.



In noaptea de miercuri spre joi, in judetul Arad s-a inregistrat un record in ceea ce priveste precipitatiile cazute. Potrivit prefectului Cristian Stragea, in localitatea Savarsin s-au inregistrat 62,2 litri de apa pe metrul patrat, in timp ce la Nadlac s-au inregistrat 67,1 litri pe metrul patrat.



De asemenea, in localitatea Sagu precipitatiile inregistrate au fost de 61 de litri pe metru patrat, iar la Udvinis s-au inregistrat 83,5 litri pe metrul patrat.



Peste 50.000 de oameni, ramasi fara apa potabila



Un alt judet afectat de furtuna a fost Caras-Severin. Din cauza debitului de precipitatii de aproape 50 de litri pe metru patrat in municipiul Resita, apa s-a adunat in torenti si a antrenat mari cantitati de mal si pietris pe care le-a transportat in barajul de acumulare de la Secu, de unde sunt alimentati cu apa potabila peste 50.000 de locuitori ai orasului.



Specialistii Directiei de Sanatate Publica au analizat probele de apa si au emis un comunicat prin care oamenilor li se cere sa nu consume apa de la robinete. Aceasta poate fi folosita doar in gospodarie. De asemenea, furtuna a lasat fara energie electrica 136 de posturi de transformare si a afectat 8 linii de alimentare de medie tensiune.



Din aceasta cauza, 38 de localitati au ramas in bezna, iar situatia a continuat pana joi dupa masa.



Inundatii in orasele Valea Jiului



O ploaie torentiala s-a abatut, ieri dimineata, asupra Vaii Jiului, strazile din orasele din zona fiind inundate din cauza canalizarii slab dimensionate. Astfel, la Petrosani, cartierul Aeroport a fost ore in sir sub ape, autoturismele circuland cu greutate prin mini-lacurile formate.



Canalizarea, desi modernizata in ultimii ani, a fost realizata dupa un proiect care dateaza inca dinaninte de 1989. In plus, apele pluviale sunt revarsate tot in canalul colector pentru apele menajere, desi acest lucru nu era prevazut initial, astfel ca acesta, ca si celelalte canale, nu a mai facut fata cantitatilor mari de precipitatii.



La Vulcan, o viitura de pe versanti a acoperit rapid strazile si trotuarele din municipiu, pietonii si masinile fiind nevoiti sa treaca prin apa de circa 10 centimetri. Si la Petrila, vantul puternic a doborat un copac, care a blocat soseaua, iar canalizarea s-a infundat din cauza aluviunilor si a crengilor antrenate de apa.



De asemenea, drumul de acces in orasul Uricani a fost blocat de aluviunile aduse de viitura, utilajele lucrand incontinuu pentru deblocarea acestuia.
























59 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri