Merele discordiei din "cosul" Aliantei "D.A." Alba

de Ovidiu Hategan; Dorin Timonea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Luni, 8 august 2005, 0:00

Conflictul existent in prezent in Alianta "D.A." Alba are radacini adanci. Liberalii si democratii s-au inteles mai bine atunci cand au fost in Opozitie decat in situatiile in care au fost nevoiti sa colaboreze pentru impartirea "ciolanului".



Relatia dintre presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel (PD) si adjunctii sai, vicepresedintii Florin Marginean si Dan Coriolan Simedru (PNL), a fost marcata de sincope inca de la inceput.



Desi cei doi liberali aveau ca sarcina de partid grabirea procesului de privatizare al SC "Drumuri si Poduri Locale" SA, firma aflata in subordinea CJ, intentia lor a fost blocata de catre presedintele democrat al institutiei, ceea ce a dus la prima criza serioasa intre partenerii de guvernare.



Liderii celor doua partide au tinut secrete disensiunile dintre ei, desi fiecare dintre cele doua tabere au avut reprezentanti care au avut "voie" de la partid sa faca declaratii pe aceasta tema.



Democratii au lasat sa se inteleaga ca un liberal ar fi interesat de cumpararea SC "DPL" Alba, iar liberalii au afirmat, neoficial, ca liderii PD isi urmaresc propriile interese prin pastrarea firmei la Consiliul Judetean. In discutii a intrat si seful filialei PNL, ministrul Teodor Atanasiu, care a riscat si a spus ca "privatizarea "DPL" este prioritate politica a PNL".



Pana la urma, lucrurile au ramas cum a decis presedintele CJ, Ion Dumitrel, care de altfel a avut inca de la inceput o strategie separata de alcatuire a majoritatii simple in forul judetean, plecand probabil de la premiza ca vor exista momente cand nu va putea conta pe sprijinul liberalilor.



Din acest punct de vedere, desi au detinut initial presedintia institutiei, prin Teodor Atanasiu (inainte ca acesta sa ajunga ministru al Apararii), liberalii s-au "miscat" mai greu si nu au reusit sa prinda prea multa putere in cadrul CJ.



Liderii PNL Alba au luat in serios problemele aparute in cadrul Consiliului Judetean cu aliatii lor si, potrivit unor surse din partid, intr-un cadru restrans s-a discutat chiar eventualitatea inlocuirii din functie a unuia dintre vicepresedintii liberali, pe motiv ca situatia din institutie este dezechilibrata, iar Dan Simedru si Florin Marginean sunt dominati de Dumitrel.



Presedintele CJ este, de fapt, cel care detine puterea in cadrul institutiei, liberalilor revenindu-le mai mult roluri de figuratie. De altfel, relatia dintre Dumitrel si Marginean a fost aproape intotdeauna buna, spre deosebire de cea dintre presedintele democrat si Simedru, care a cunoscut o istorie "presarata" cu mai mici sau mai mari scandaluri de culise.



Democratii, neinvitati la Conferinta judeteana a PNL



Un alt moment care a aratat ca, in ciuda declaratiilor oficiale, democratii si liberalii nu erau deloc in cele mai bune relatii, a fost reprezentat de Conferinta judeteana a PNL, la care reprezentantii PD nu au fost invitati. Motivul a fost, potrivit lui Teodor Atanasiu, faptul ca liberalii nu obisnuiesc sa invite alte formatiuni la evenimentele proprii.



In declaratiile lor publice, liderii democrati nu s-au aratat deranjati de faptul ca nu au fost invitati la Conferinta, dar acest lucru a adancit si mai mult ruptura dintre cele doua formatiuni. Totusi, presedintele filialei PD, Mircea Hava, a spus la acea vreme ca gestul liberalilor genereaza un mesaj nepotrivit pentru cetateni si "da apa la moara speculatiilor".



Neintelegerile dintre PNL si PD au fost accentuate si de modul in care a decurs colaborarea intre prefectul Cosmin Covaciu (PNL) si subprefectul Clement Negrut (PD). Reprezentantii democratilor l-au acuzat de mai multe ori pe reprezentantul Guvernului in teritoriu ca ia decizii fara sa-i consulte pe partenerii din Alianta, cu atat mai putin pe subprefectul Negrut.



Viziunea prefectului in ceea ce priveste modul in care trebuie condusa institutia a determinat, probabil, o reactie similara si din partea presedintelui PD al Consiliului Judetean, Ion Dumitrel, care ii ignora aproape total pe cei doi vicepresedinti liberali.



In Prefectura au aparut multi angajati noi, in timp ce altii, considerati incomozi de catre Covaciu, au plecat in alta parte. Majoritatea noilor angajati provin din "pepiniera" PNL. In ultimul timp, relatiile dintre Covaciu si Negrut s-au mai detensionat, insa in unele situatii, orgoliul celor doi rabufneste si provoaca "spaime" printre angajatii Prefecturii.



Motivul principal al conflictului existent in prezent la nivelul Aliantei "D.A." din judet il reprezinta, insa, conflictul existent de mai multa vreme intre prefectul Covaciu si presedintele Dumitrel. Diferentele de opinie dintre cei doi au facut ca Prefectura si Consiliul Judetean sa apara destul de rar ca si co-organizatori la proiecte importante pentru judet.



De mentionat ca in conflict nu au fost implicati presedintii celor doua organizatii, ministrul Teodor Atanasiu (PNL) si primarul Mircea Hava (PD). Aceasta, probabil pentru ca cei doi se ocupa mai putin de problemele politice de functionare a Aliantei la nivel judetean, Atanasiu fiind in cea mai mare parte a timpului in Bucuresti, in timp ce Hava pare mai preocupat de Primaria Alba Iulia.
























41 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri