Parc informatic "ejectat" la Sibiu

de Florian Gadea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Luni, 29 august 2005, 0:00

Proiectul infiintarii unui parc informatic in municipiul Sibiu a fost abandonat la un an dupa alegerile generale, desi a fost scos mereu in fata ca pe o sansa nesperata de a pastra la nivel local absolventii Facultatii de Calculatoare din cadrul Universitatii "Lucian Blaga" din oras.



Ideea infiintarii unui astfel de obiectiv a aparut de aproape doi ani, fiind lansata de catre liderii locali ai PSD sau ai institutiilor locale administrative, dar asa cum s-a mai intamplat si cu alte ocazii, din lipsa de resurse financiare si umane, proiectul nu a avansat prea mult de la stadiul de intentie.



In anul electoral 2004, fara nici o exceptie, alesii judetului s-au "erijat" in pionieri ai parcului informatic.



Proiectul era sustinut si de fostul rector al Universitatii "Lucian Blaga", Dumitru Ciocoi-Pop, iar social-democratii nu pierdeau nici o ocazie de a vorbi frumos despre "locul in care vor munci mintile luminate care isi termina studiile la facultatile nostre".



Pana la urma, insa, proiectul a fost definitiv abandonat si nici nu prea mai are sanse sa se reia, pentru ca imobilul ce urma sa devina sediu pentru parcul informatic a fost scos la licitatie de catre Consiliul Judetean, aflat in mare nevoie de lichiditati financiare.



Pana si primarul municipiului, Klaus Johannis, a declarat ca proiectul a "picat" pentru ca institutia pe care o conduce nu a avut partenerii potriviti. "Nu am gasit oamenii potriviti sau institutiile potrivite care sa se implice corespunzator intr-un astfel de proiect de anvergura, precum parcul informatic, astfel ca acesta a fost abandonat", a afirmatedilul.



Acum, la un an dupa lansarea in dezbatere a proiectului, nimeni nu mai crede in posibilitatea concretizarii acestuia, mai ales ca imobilul constituit din corpurile B si C ale fostului Centru Militar din oras, ce ar fi trebuit sa reprezinte aportul in natura al Consiliului Judetean la "Parcul Tehnologic si Informatic", au fost anuntate pentru vanzare prin licitatie publica si instrainate apoi catre un intreprinzator particular din Sibiu.



Conducerea CJ si-a motivat gestul prin faptul ca institutia a avut mare nevoie sa scape de cladirea neterminata si costisitoare pentru ca nu are bani disponibili care sa asigure finalizarea lucrarilor de constructie si amenajare.



"Lucrarile ramase de executat la tronsoanele B si C, respectiv inchiderile exterioare, compartimentari interioare, retele exterioare si interioare, tamplarii exterioare si interioare se ridicau la aproximativ 17 miliarde lei.



Intrucat nici una din partile implicate nu au depus diligentele necesare aplicarii efective a hotararii privind realizarea obiectivelor economico-sociale urmarite prin infiintarea Parcului Tehnologic si Informational, la nivelul institutiei s-a decis orientarea inspre o noua destinatie a celor doua tronsoane", se arata intr-un referat intocmit de specialistii Consiliului Judetean.



Intentia Primariei de a infiinta un parc informatic in colaborare cu Prefectura, Universitatea, Consortiul de Dezvoltare si CJ a pornit la inceputul anului 2003, imediat dupa ce o seama de importanti investitori germani s-au stabilit la Sibiu.



De atunci, insa, multi dintre cei care promiteau marea cu sarea studentilor de la Facultatea de Calculatoare au disparut din peisajul public si de decizie local, iar actualii reprezentanti din administratie nu par interesati sa investeasca bani reali in proiecte ce raman doar pe hartie.



Ce este trist, insa, e faptul ca in tot acest timp, absolventi de informatica fie pleaca in strainatate, fie ajung sa lucreze in alte domenii.
























80 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă