In incercarea de a scapa de autoritatile romane si de amenzile pe care urmau sa le primeasca, sase soferi italieni si-au parasit tirurile incarcate cu marfa si s-au ascuns intr-un lan de porumb, in apropiere de orasul Simleu Silvaniei, unde au petrecut toata noaptea de marti spre miercuri, dupa care au s-au facut nevazuti.

Ei au incercat, astfel, sa evite un control al lucratorilor de la Administratia Drumurilor Nationale si de la politia transporturi, in ceea ce priveste respectarea tonajului admis pe drumurile publice.

Incarcatura peste norma

Din primele date rezulta ca cele sase tiruri conduse de italieni apartin SC Galasini Romania SRL, o firma cu capital italian inregistrata in Romania, si transportau teava de la SC Silcotub Zalau pana la granita, de unde marfa urma sa fie incarcata in vagoane, cu destinatia Italia.

Directorul Sectiei Drumuri Nationale Salaj, Mircea Crisan, ne-a declarat, miercuri, ca pe drumul pe care s-a efectuat controlul, greutatea maxima admisa este de pana la 40 de tone, dar ca, din cate se pare, toate cele sase tiruri depasesc cu mult valoarea respectiva.

Conform unor prime estimari, greutatea tirurilor respective depaseste cu chiar pana la 50 la suta greutatea maxima admisa, ceea ce reprezinta o incalcare grava a reglementarilor in domeniu, pentru care se aplica sanctiuni foarte mari, deoarece drumurile au mult de suferit.

Inca disparuti

De exemplu, unul dintre transportatorii din Simleu Silvaniei ne-a declarat ca zilele trecute a fost prins in unul dintre judetele din Moldova si, pentru depasirea greutati admise, a primit o sanctiune in valoare de 29.000 de euro.

Florin Borzan, inginer la Sectia Drumuri Nationale Salaj, ne-a declarat la randul sau ca, pana acum, cea mai mare sanctiune aplicata in judet pentru astfel de abateri a fost de 411 milioane de lei vechi.

Italienii risca o sanctiune si mai mare, deoarece, pe langa amenda propriu-zisa si pe langa autorizarea speciala pentru depasirea de tonaj, ei vor fi sanctionati si pentru faptul ca s-au ascuns si au refuzat cantarirea incarcaturii.

Pana la inchiderea editiei, cei sase soferi n-au fost prinsi si nu se prezentasera la tirurile lor, parcate intr-o margine de drum, dar vor fi nevoiti sa o faca, deoarece le expira termenul de tranzit, ceea ce ar insemna alte sanctiuni, mult mai mari.