Liderul PRM Cluj, Petru Calian, a propus un armistitiu tuturor adversarilor sai politici din interiorul partidului. El este dispus sa cedeze o serie de functii de conducere celor mai aprigi contestatari ai noului grup care conduce organizatia judeteana a partidului, pentru a salva aparenta de unitate din interiorul PRM.

Calian a declarat ca va gasi o functie pentru fostul deputat Ioan Miclea, in care acesta sa "isi poata valorifica experienta". Miclea a fost, pana luna trecuta, vicepresedinte al filialei PRM, iar in perioada 2000-2004 a fost deputat.

La alegerile din noiembrie 2004, el a fost trimis sa candideze pe primul loc pe lista depusa de partid in judetul Salaj, insa nu a reusit sa fie ales in Parlament.

Ulterior, fostul parlamentar a declarat ca se gandeste sa candideze pentru sefia organizatiei judetene impotriva lui Calian, insa oamenii actualului presedinte al organizatiei l-au pedepsit. Ioan Miclea si fiica sa si-au pierdut functiile pe care le detineau in filiala. Miclea, care este pastor penticostal, a adus o multime de voturi pentru PRM din comunitatea neoprotestanta din Cluj.

Mai mult, prin relatiile sale din Statele Unite ale Americii a devenit unul dintre vectorii schimbarii de imagine pe care a incercat-o Vadim Tudor.

Un alt adversar politic pe care Petru Calian se straduieste sa il imblanzeasca este Gheorghe Funar, secretarul general al PRM si liderul grupului parlamentar al acestui partid din Senat. Presedintele filialei clujene i-a oferit fostului primar al municipiului Cluj-Napoca posibilitatea sa candideze pentru un nou mandat in fruntea administratiei locale in 2008, insa, a fost refuzat.

In interiorul PRM se coace, se pare, o noua strategie. Funar ar putea candida peste trei ani pe lista partidului pentru Consiliului Judetean. Daca formatiunea politica nu va obtine un scor foarte bun, se va spune ca senatorul a candidat doar ca sa traga lista in sus si va renunta la mandatul de consilier judetean pentru o noua candidatura la alegerile parlamentare.

Daca, insa, PRM va obtine un scor foarte bun, Funar ar putea fi propulsat in functia de presedinte al Consiliului Judetean, ceea ce ar fi cea mai dulce razbunare a fostului primar.