Numele comisarului sef Nicolae Stamate, seful CZCCOA Oradea, a fost vehiculat ca posibil succesor al fostului „comandant PSD", controversatul chestor Gheorghe Chereji, la sefia Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor. Disputa a fost transata, in martie 2005, in favoarea altcuiva, respectiv a tanarului comisar Liviu Popa.

Numirea lui a surprins, dar – cel putin dupa ragazul pe care GAZETA i l-a acordat pana acum – se pare ca nu s-a gresit prea mult in selectia noului comandant.

Daca ar fi fost preferat Stamate, am fi avut in Bihor un comandant de politie care a inchis ochii si nu a cercetat in mod trunchiat cazuri suspecte de trafic si consum de droguri derulate in asa-zisa „lume buna" a Oradiei.

Era normal ca aceasta „pata" a comisarului sef Stamate, constand in favorizarea unor infractori – sotii Negrutiu nici nu au cartit cand au fost supusi unor forme dure de „verificari" si nici, ulterior, nu s-au plans nimanui, cum ar fi facut niste persoane oneste, mai ales ca ambii sunt licentiati in stiinte juridice

si nu ar fi avut nevoie de cheltuieli spectaculoase ca sa-si angajeze consilieri juridici – sa iasa pana la urma la iveala.

Avocatul Negrutiu a fost invinuit

La data de 27 iunie 2002, avocatul Lucian Negrutiu – inscris la Baroul Bucuresti, dar practicant in Bihor, spre ciuda si, iata, rusinea colegilor lui avocati oradeni – a fost ridicat de pe strada, dus la sediul politiei si pus sa faca pipi in doua borcane.

Umilitoarea operatiune avea la baza rezolutia numarul ll/04246 din 28 iunie 2002 (deci, post festum coitus), emisa sub antetul „Ministerul de Interne, Inspectoratul General de Politie, CZCCOA Oradea", pe un formular tipizat. Sa-i dam citire: „Colonelul Cistelecan Iulian din CZCCOA Oradea, studiind dosarul nr.

ll/S/174166 privind pe Negrutiu Lucian Dan, INVINUIT (nota redactiei GO – de pe formularul tipizat a fost barata calitatea de „inculpat" si lasata cea de „invinuit") de savarsirea infractiunii prevazute de articolul 4 din Legea nr.

143/2000 privind traficul si consumul de substante stupefiante, constatand ca pentru stabilirea faptului ca s-au consumat droguri este necesara concluzia unor experti, in baza dispozitiilor articolelor 116, 117 si 203 din Codul de Procedura Penala si art. 14 din Decretul nr. 79/1971, dispun efctuarea in cauza a unei expertize toxicologice".

Pipi cat pentru trei determinari

Urina avocatului Negrutiu a ajuns la Laboratorul de microbiologie din cadrul Directiei de Sanatate Publica Bihor, situat pe strada Libertatii nr. 34. La pozitia nr.

30/28 iunie 2002 din registrul laboratorului s-a consemnat ca pentru cele trei clase de droguri (amfetamine, cocaina si canabis) pentru care s-a solicitat determinarea „consumului diferitelor substante chimice cunoscute sub termenul de droguri pentru persoana Negrutiu Lucian Dan", rezultatul este negativ.

Adresa de inaintare a raspunsului catre politie nu poarta alt numar de inregistrare. Semneaza seful Laboratorului, dr. Texa Ecaterina, medic primar. Se pare ca doamnei doctor i-a fost suficienta pentru analize cantitatea de 1/3 din volumul borcanelor cu urina, sigilate cu sigiliul MI nr.

16016, cata a reusit sa stoarca avocatul prins la mare stramtoare si, sigur, foarte emotionat!

Martori de soi

Prezenti la aceasta batjocorire a avocatului Negrutiu au fost doi martori, catalogati specios drept „asistenti". Unul este cunoscutul om de fotbal, Constantin Bigan, care a vazut cand i s-au „dat numitului Negrutiu Lucian Dan 2 borcane standard, primite de la laboratorul de toxicologie, dupa care a fost condus la cabina WC-ului".

Celalalt martor asistent, la fel de cunoscut dar si foarte controversat, a fost Iosif Lukacs, alt „om de fotbal" din Oradea. Se mentioneaza ca a fost prezent cand i s-a cerut lui Negrutiu „sa urineze in borcane", invitatie la care bravul avocat nu a putut ramane insensibil.

A iesit din buda triumfator, „cu doua borcane care contin 1/3 volum urina". Daca e musai, cu placere!

Miu intra in scena pe fereastra

Mitica Miu, fostul CI-ist, metamorfozat, dupa decembrie ’89 – ca atatia alti ofiteri - in procuror, a ramas insa cu o mai veche deformatie profesionala: aproape in timp real, la 4 iulie 2002, el a si aflat de cele ce i s-au „intamplat" nefericitului Negrutiu! Miu indeplinea pe atunci functia de procuror sef al Sectiei de

Combatere a Coruptiei si Criminalitatii Organizate si Antidrog a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, o palarie enorm de mare pentru el.

Procurorul-detergent a primit imediat misiunea sa dea operatiunii anti-Negrutiu o aparenta de legalitate, pentru eventualitatea ca avocatul abuzat ar guita candva! Ca nu a fost nevoie de aceasta inutila precautie, este alta problema, pentru ca Negrutiu si-a facut mii de cruci, fericit ca a fost apoi

lasat in pace si nici doamna actuala consoarta nu i-a fost cautata la urina. Numai ca aceia care i-au scos la inaintare pe Miu si Stamate cunosc mii de cazuri cu disperati care dau peste noapte de un curaj nebun si imprevizibil si stiu ca nici o masura de siguranta nu este in plus.

Cu Negrutiu nu a fost cazul. El tace, stiind pe langa ce a trecut si ce favoare i s-a facut. Pretul santajului? Este o cu totul alta poveste.

Prostii au lasat urme scrise

Cum ziceam, la 4 iulie 2002, in loc sa se bucure de ziua SUA - probabil inca dezinformat ca poate si e liber sa o faca – procurorul Miu Nicusor Mitica ( felicitari parintilor lui ca au dat dovada de atata ironie cand l-au botezat, nestiind ce bandit vor creste la san) a redactat procesul verbal nr. 1844/ll.1/2002.

„In interesul clarificarii imprejurarilor in care avocatul Negrutiu Lucian Dan a fost supus testelor toxicologice pentru stabilirea consumului de droguri, am solicitat CZCCOA Oradea sa-mi puna la dispozitie documentele existente, dupa cum urmeaza: adresa Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii organizate si Antidrog

Bucuresti – Brigada Antidrog nr. 00103412/BA/S1/RL din 12.06.2002, care cuprinde ordinul rezolutiv al generalului de brigada Dumitru Sorescu de a efectua verificari si investigatii pana la 28.06.2002 (n. red. GO - !?, data nu este deloc intamplatoare) vizavi de nota informativa anexata."

Nu vrem sa redam toate celelalte amanunte la care a avut acces Miu, dar – pentru a se lamuri si cititorii nostri cu ce specimene avem de-a face (vai de justitiabilii care le calca pragul), mai citam: „de la aceasta persoana, care frecventeaza barul «Banana Joe» si stie unde se ascunde Dan Roman, zis «Rugby» (n. red.

GO – despre care s-a mai scris in presa locala, si nu am aflat ca s-ar fi dat dezmintiri, ca este unul dintre fostii concubini ai actualei doamne Negrutiu!), cumpara pastile ECTASY si cocaina avocatul Negrutiu Lucian si sotia sa Laura).

Au fost ignorate inca doua alte surse oficiale

Zice incapabilul procuror Nicusor Mitica in continuarea aceluiasi proces verbal: „Aceeasi nota informativa se regaseste si in adresa nr. S/2276 din 17.06.2002 a IPJ Bihor, Serviciul Politiei Judiciare".

In aceeasi zi, Miu, ca orice baiat cu ochi albastri care nu vrea sa impartaseasca singur un secret si o responsabilitate, raporteaza superiorilor sai din Parchetul de pe langa Curtea Suprema de justitie, sub acelasi numar 1844/ll.1/2002: „La inceputul lunii iunie 2002, CZCCCOA Oradea a primit o lucrare cu termen de

executare 28.06.2002 din partea DGCCCO Bucuresti, ordonata de generalul Dumitru Sorescu, pentru verificarea informatiei legate de PROCURAREA unor cantitati de droguri de catre avocatul Lucian Negrutiu.

In legatura cu aceeasi tema, CZCCCOA Oradea a mai primit o lucrare cu acelasi continut din partea Politiei Judiciare apartinand de IGP si CZCCOA Galati(!!)".

Ce nu aminteste Miu este alta importanta sursa, care i-ar fi obligat pe anchetatori – chiar si numai daca era singura – la verificari, data fiind gravitatea deosebita si pericolul social al infractiunilor semnalate, pentru care este prevazuta inchisoarea pana la 25 de ani! Este vorba de declaratia lui Scorte

Marius Paul, zis „Vamesul", aflat in Penitenciarul Oradea, care a aratat in ce conditii au PROCURAT (n.red. - sublinierea noastra, GO) droguri, el si alte persoane, pentru avocatul Negrutiu."

Tatal hotilor ii cearta parinteste

Miu continua, in raportul pe care-l trimite in aceeasi zi celor din Parchetul General, prin fax-ul nr. 004 059 426780, cu urmatoarele mentiuni: „Nu exista inregistrat vreun dosar penal pe numele Negrutiu Lucian Dan SI A SOTIEI SALE (n.red.

– sublinierea noastra, GO) avand ca obiect infractiuni prevazute de Legea 143/2000, iar activitatea CZCCOA Oradea a fost efectuata fara stirea procurorului. IN ACEEASI CAUZA NU S-A PROCEDAT LA VERIFICAREA INFORMATIEI IN SENSUL AUDIERII INCULPATULUI SCORTE MARIUS PENTRU A SE STABILI VERIDICITATEA ACESTEIA (n.red. – sublinierile noastre, GO)".

In schimb, Miu este nemultumit de „scurgerea acestor informatii la presa". Continua el: „au fost atentionati lucratorii CZCCOA Oradea pentru a nu mai intreprinde asemenea activitati pe linia Legii 143/2000 fara acordul lor".

Un anturaj select

Sursele noastre ne-au relatat ca denuntul si declaratiile detinutului Scorte Marius au fost mult mai ample si amanuntite. El a indicat numele si al altor persoane care il aprovizionau pe Negrutiu cu droguri, precum si al celor care formau anturajul in care se consumau stupefiante.

Se vehiculeaza numele unor magistrati locali, in special al unei foste avocate, „promovate" la tribunal, cu care a colaborat si colaboreaza in continuare avocatul Lucian Negrutiu. Controversatul avocat a fost audiat de colonelul Cistelecan, actualmente decedat in urma unui suspect accident de circulatie, dar a negat acuzele. Dupa aceea a fost lasat in pace.

Nu stim ce si cat costa aceasta favoare. In conditiile in care mii de persoane infunda puscariile pentru fapte minore, este suspecta bunavointa de care s-a bucurat avocatul Negrutiu. Pentru ca, nu este vorba doar de consum, ci de trafic de droguri.

Sub roba sa de aparator al legii, se ascund insa si alte secrete tulburatoare, pe care doar GAZETA de Oradea le agita, in favoarea cetatenilor acestei tari contorsionate si incredibile.

Dupa ce tagma avocatilor oradeni a fost compromisa definitiv de avocata Elena Albutiu – autoarea perversa a unei „tradari" profesionale a fostului ei client, spoliat de o benzinarie dupa ce escroaca a trecut in tabara adversa - suntem curiosi daca Baroul Bihor va pastra tacerea si fata de acest „coleg"

„bucurestean", cu care s-au procopsit dupa ce a fost dat afara din parchet pentru un trafic de influenta la un coleg, fapta musamalizata.

Nu de alta, dar, iata, mai nou nu mai poti avea incredere cand intri in biroul unuia: ori iti ia averea sau muierea (Laura Negrutiu este fosta concubina a unui hot din locuinte „aparat" de avocatul Lucian Negrutiu), ori iti „serveste" droguri si alte fumuri amagitoare.

Ecstasy (MDMA) face parte din categoria amfetaminelor, adica a substantelor care maresc viteza de reactie a corpului. La inceputul secolului XX, MDMA a fost sintetizat de catre cercetatorii de la compania de farmaceutice Merk. Prin anii '70, MDMA a devenit o substanta foarte utilizata in activitatea psihiatrica si psihoterapeutica.

Acum aproape 20 de ani, Ecstasy a fost inclus in categoria substantelor stupefiante ilegale, dar in acelasi timp a inceput sa devina un drog foarte popular, legat de lumea cluburilor underground de rave. Ecstasy se gaseste sub forma de pastile, de forme si culori diferite si se ingereaza (se inghite).

O doza de 80-150 mg de Ecstasy are un efect de 4-6 ore. Efectele Ecstasy depind foarte mult de starea initiala a utilizatorului si de locul (ambientul) in care substanta este ingerata. Cei mai multi utilizatori declara ca XTC le provoaca un sentiment de bine general, de incredere in sine si in ceilalti.

Lumea devine mai buna, viata mai frumoasa, cei care sunt timizi devin mai comunicativi si perceptiile senzoriale se intensifica (simt tactil, perceptie auditiva, perceptie vizuala etc.).

Ecstasy mai poate provoca si alterarea perceptiei timpului, reducerea sentimentului de frica, reducerea obsesiilor, constientizarea si aducerea la lumina a unor amintiri foarte vechi si cresterea apetitului sexual.

GAZETA a incercat sa afle direct de la sursa care este mersul lucrurilor in cazul sotilor Negrutiu.

Seful Centrului Zonal de combatere a Crimei Organizate si Antidrog Oradea, comisarul-sef Nicolae Stamate, a infirmat, insa, existenta vreunui caz Negrutiu care sa fie in atentia politistilor care sunt indrituiti sa combata in Bihor consumul si traficul de substante stupefiante si halucinogene.

"Informatiile dumneavoastra sunt false" a declarat Stamate. "Niciodata sotii Negrutiu nu au fost pusi sub invinuire sau cercetati, nici macar citati ca martori in vreun dosar pentru trafic sau consum de droguri. Nici vorba nu exista un astfel de dosar, cel putin de cand sunt eu sef la CZCCOA Oradea, din anul 2001.

La noi, aici in judetul Bihor nu exista un astfel de dosar" a mai spus Nicolae Stamate.

Desi subiectul a fost titrat chiar si de presa nationala, politistul oradean neaga cu vehementa ca ar fi avut in lucru un dosar Negrutiu.

"Daca a aparut in presa centrala ceva legat de acest caz, inseamna ca sunt materiale tendentioase, probabil ca si sotii Negrutiu au dusmani, oricine scrie ceva isi asuma un risc", a conchis comisarul-sef.