Din 6 consilieri locali au ramas doar 2, iar din 7 consilieri judeteni a ramas doar unul l Din 3 parlamentari intrati pe listele ultranationalistilor lui Vadim, la Cluj, PRM a ramas cu doar un reprezentant, senatorul Gheorghe Funar

In acest moment, demisionarii se afla sub atenta observatie a PD, dar si a PSD si PNL Cluj

Liderul liberalilor clujeni, Marius Nicoara, pare cel mai interesat de o posibila cooptare a demisionarilor in randurile filialei sale

Interesul presedintelui liberal al CJ se explica prin faptul ca 5 dintre demisionari sunt consilieri judeteni

Descoperind, unii dintre ei abia dupa 14 ani, ca in PRM e dictatura, cei mai importanti lideri ai PRM Cluj si-au dat demisia din partidul lui Vadim. Nu mai putin de 11 membri ai Biroului Executiv Judetean (BExJ) al PRM Cluj, in frunte cu presedintele filialei judetene, deputatul Petru Calian, si-au depus, ieri, demisiile din partid.

Practic, prin gestul lor, ei au lasat organizatia judeteana fara conducere, in conditiile in care, ramas cu doar 10 membri, BExJ nu mai este statutar. Cum, pana la sfarsitul zilei, alti membri PRM au copiat gestul celor 11, se pare ca, in acest moment, nici Biroul Executiv Municipal nu mai este, numeric, constituit statutar.

De altfel, inclusiv presedintele organizatiei municipale, Marinel Andro, a demisionat din PRM.

Mai interesant este ca, in acest moment, PRM a ramas cu un singur consilier judetean, Petru Gus, din cei sapte care fusesera alesi in 2004. Cinci dintre ei, Ovidiu Calin, Marie-Helene Malai, Marinel Andro, Teodor Nut si Virgil Pop, figureaza printre proaspetii demisionari, in vreme ce Teofil Maier parasise mai demult partidul.

O situatie similara se inregistreaza si la Consiliul Local, unde PRM-ul mai are doar doi reprezentanti (Liviu Chioran si Eugen Pop) din sase. Dupa dezertarile mai vechi ale lui Ioan Nistor si Petru Pantea, a venit, acum, randul lui Mircea Petric si Mihai Sandu sa paraseasca corabia lui Vadim.

In acelasi timp, dupa ce PRM a obtinut, pe lista sa, doua locuri de deputati in Cluj, in acest moment, nu mai are nici unul, o data cu plecarea lui Mircia Giurgiu prin ruperea protocolului dintre PRM si BNS si cea a lui Calian de ieri.

Intai a demisionat echipa

Inedita a fost modalitatea in care s-a desfasurat aceasta demisie in bloc, anuntata prin doua conferinte de presa succesive. Mai intai, si-au anuntat public gestul politic cei sapte consilieri locali si judeteni, plus alti doi membri ai BExJ. Presedintele Organizatiei de Tineret Romania Mare (OTRM) Cluj-Napoca, Mircea Petric, a enuntat cele trei motive care au stat la baza deciziei lor.

Primul motiv este constituirea Biroului Permanent (BP) al PRM prin numire, nu prin alegeri libere la ultimul Congres al partidului din noiembrie anul trecut. „Am solicitat si speram ca se va organiza Consiliul National al PRM, unde BP se va largi, cum s-a intamplat in anii trecuti, si cu alti membri alesi democratic.

Era prerogativa presedintelui executiv, Lucian Bolcas, sa faca acest lucru, dar nu l-a facut", a afirmat presedintele OTRM Cluj, Ovidiu Calin. „Noi intelegem sa se aleaga in mod democratic structurile de conducere ale unui partid, nu sa fie numite", a afirmat si presedintele PRM Turda si vicepresedinte al PRM Cluj, Virgil Pop.

„Nici macar nu stim cine este in BP, nici macar pe site-ul partidului nu e publicata componenta BP", a completat Sandu. „Clujul este al noualea judet din Transilvania fara reprezentare in BP. Este strigator la cer ca Transilvania, nucleul de baza al PRM, sa nu aiba reprezentanti in conducerea partidului", a enuntat Pop cea de a doua nemultumire a grupului demisionar.

In fine, cea de a treia problema tine de slaba reprezentare a tinerilor la varful conducerii PRM. „Ni s-a promis o reprezentare de 30% in structurile de conducere si nu ni s-a dat nimic", a afirmat Petric. „La Congresul din toamna, toti tinerii au fost decapitati.

Doar Lia Olguta Vasilescu a intrat in BP, pe usa din dos, avand loc de drept, ca presedinte OTRM si doar ca simplu membru", a adaugat Pop, afirmand ca, in opinia sa, tinerii ar fi trebuit sa obtina o functie de vicepresedinte.

Cei sapte au motivat amanarea demisiei cu doua luni dupa Congres, intrucat au sperat ca nemultumirile lor vor fi rezolvate la Consiliul National, care, insa, nu a mai fost convocat. Grupul demisionar a acuzat si lipsa totala a dialogului cu liderii partidului. „Un singur om am cunoscut, care mi-a spus: «cand vorbesti cu mine, sa taci!».

Asa poate fi caracterizat dialogul nostru cu Vadim", a declarat Sandu. Dar tinta lor predilecta a fost secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar. "Colaborarea noastra cu Funar a fost deficienta, nu ne-a aparat interesele cum am fi dorit, practic nu ne-a bagat in seama", a afirmat Petric. "N-a existat dialog intre Funar si filiala judeteana sau municipala.

Am fost buni doar in campania electorala", a spus Sandu, in vreme ce Calian a sustinut ca Funar n-a mai calcat in sediul partidului de la alegerile locale.

Petric a tinut sa precizeze ca 80% din tot ce exista in filiala judeteana se datoreaza contributiilor financiare ale grupului demisionar. "20% apartine domnului Calian", a precizat Petric, care, in acel moment, nu stia daca presedintele PRM Cluj le va urma gestul.

In privinta viitorului lor politic, grupul demisionar are o singura certitudine: "Daca am plecat in echipa, in echipa vom continua", a afirmat Petric. El a precizat ca sunt deschisi oricaror posibile oferte politice care li se vor face, cu exceptia vreuneia venite dinspre Partidul Popular al lui Corneliu Ciontu si a tinut sa precizeze ca nu vor adera la un alt partid decat toti impreuna.

A venit randul liderului

Surprinzator, presedintele PRM Cluj, Petru Calian, nu stia nimic de aceasta demisie. "Calian nu stie de demisia noastra, in schimb ne cunoaste nemultumirile inca de la Congres", a afirmat Petric. El a sustinut ca nu l-au informat pe Calian despre intentia lor, din teama ca acesta ar fi putut sa nu mearga alaturi de ei. "Am vrut sa-l punem in fata faptului implinit", a pus punctul pe «i» Sandu.

Dupa numai doua ore, s-a anuntat o noua conferinta de presa, ocazie cu care a aparut si Calian alaturi de cei 11 demisionari, anuntand ca, in semn de solidaritate cu echipa sa, si-a inaintat si el demisia, prin fax, conducerii centrale. El a marturisit ca a aflat despre demisia colegilor sai de la presa, moment in care a fost "foarte suparat si trist".

"Am presimtit, am banuit ca se va intampla acest lucru, totusi nu mi-a venit sa cred. M-am simtit mai singur ca niciodata", a afirmat Calian. El a sustinut ca a avut nevoie de doar o ora de gandire, timp in care a inteles ca nemultumirile colegilor sai sunt perfect justificate, dupa care a decis sa isi urmeze echipa.

El a recunoscut ca a incercat sa aduca la cunostinta liderilor PRM nemultumirile colegilor sai. "Am incercat sa discut cu secretarul general (Funar – n.red.), cu Bolcas, cu Olguta Vasilescu. N-am indraznit sa ridic vocea prea tare, pentru ca riscam sa fiu exclus din partid. Am primit doar raspunsuri gen «Asta e, mai aveti rabdare»", a declarat Calian.

El a admis ca abtinerea sa, in momentul votarii excluderii lui Corneliu Ciontu din PRM, a cantarit decisiv in pierderea locului in BP. "Eu am refuzat sa votez in bloc, consider ca e libertate si fiecare are dreptul sa-si spuna punctul de vedere. Acea abtinere m-a costat, am fost trecut pe tusa", a spus Calian.

El sustine ca nici macar activitatea in fruntea filialei clujene nu i-a fost recunoscuta. "Am fost organizatie etalon, a doua organizatie din tara la alegerile locale si generale si a treia ca numar de membri. Acest lucru nu s-a pus in balanta", a afirmat Calian. El nu a ezitat sa isi reitereze atasamentul fata de echipa. "Daca a plecat echipa, plec si eu.

Impreuna suntem puternici si impreuna vom avea un cuvant greu de spus in politica clujeana", a declarat Calian. "Nu am pregatit un puci, nu vrem sa distrugem PRM-ul. Nu voi ataca partidul si nici pe Vadim, chiar daca vor urma balacarelile de rigoare", a mai tinut el sa precizeze.

Nici Calian nu l-a uitat pe Funar, caruia i-a reprosat ca nu a apreciat colectivul PRM Cluj si a tinut sa-i aminteasca faptul ca ar mai avea ceva datorii financiare de achitat catre partid, ramase din campania electorala. "Am avut de ales intre 11 ani si jumatate in PRM si o echipa care are o singura directie: Europa.

Am ales echipa", a incheiat Calian, nu inainte de a multumi tuturor membrilor PRM cu care a colaborat de-a lungul timpului.

"Balacarelile de rigoare"

"In esenta, s-au autoeliminat toxinele din PRM Cluj si era mai bine daca ar fi facut-o mai devreme", a venit replica, specifica, a lui Funar. "S-au sinucis politic, cariera lor politica s-a incheiat. Ii va cumpara PD-ul pe doi lei si ii va arunca, apoi, ca pe o masea stricata", a mai spus el, negand, in acelasi timp, toate acuzatiile care i-au fost aduse.

In scurt timp, a aparut si un comunicat, de asemenea previzibil, din partea Biroului de Presa al PRM. Calian era numit "dusmanul de moarte al lui Gh. Funar" si "deputat obscur". "Personajul respectiv a desfasurat o foarte slaba activitate in Parlament, dar o inversunata munca de «sapare» a senatorului de Cluj, Gh.

Funar, secretarul general al PRM, fata de care nutrea o dusmanie incredibila, incercand sa-l compromita si sa-l inlocuiasca din functie", se spune in comunicatul respectiv. In acelasi document, se mai spune despre Calian ca „a dat bir cu fugitii, facand cea mai proasta optiune a vietii sale: sa voteze alaturi de caricatura Emil Boc (care l-a racolat) si de sovinii de la UDMR. Ce rusine!".

Porti deschise

Cel putin deocamdata, nici un partid politic nu pare a se opune ideii de deschidere a unui dialog cu grupul demisionat din PRM. Gradul de interes in a-i achizitiona „la pachet", asa cum isi doresc, variaza, insa. Oarecum surprinzator, liberalii par a fi cei mai interesati de o colaborare cu, de acum, fostii PRM-isti.

„Sunt in concediu si nu am putut sa vorbesc cu ei, dar consider ca este o demisie de onoare si demnitate. Ii cunosc pe majoritatea, sunt oameni de foarte buna calitate si, cand ma voi intoarce din concediu, voi avea o discutie cu dansii", a declarat presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara. Nici democratii nu ar spune nu. „Suntem dispusi la orice fel de discutii.

Calian e o persoana cu care am putut sa colaborez in comisia juridica, in ciuda unor ocazionale asperitati. Noi nu le facem oferta publica, nu e proiectul nostru politic sa luam oameni de la alte partide, ei vor trebui sa decida daca se simt apropiati sau nu de doctrina partidului nostru", a afirmat presedintele interimar al PD Cluj, deputatul Daniel Buda.

„Orice persoana competenta este binevenita in PC. Noi ne-am trezit, in ultima vreme, in fata unui val de adeziuni, incat am ajuns sa mai triem din ele. Dar suntem deschisi oricarui om de valoare, care este dispus sa faca treaba", a declarat deputatul PC Gratiela Iordache.

Vicepresedintele PSD Cluj, senatorul Vasile Dincu, a tinut sa precizeze ca social-democratii nu au avut nici un fel de dialog cu grupul respectiv. „Migratia politica nu e un lucru bun pentru democratie si acelasi lucru l-au sustinut si cei din Alianta D.A.

Asa ca acest moment e un test pentru Boc si pentru Alianta, iar daca Alianta ii va primi, vom vedea cat de mare e diferenta intre vorbele si faptele lor", a declarat Dincu, sustinand ca, din ce „i-a ajuns pe la urechi", aceasta demisie ar fi fost precedata de o intelegere cu PD-ul, spre care ar urma sa se indrepte intregul grup.

El sustine ca nu este exclusa o colaborare, daca demisionarii isi doresc sa ramana in opozitie, dar nimic mai mult. „Un crestin deschide usa oricarui drumeag, mai ales daca pribegeste pe plaiul politic, ii da o tuica, o masa si apoi poate pleca de unde a venit", a concluzionat Dincu.

Nici presedintele PPCD Cluj, Serban Radulescu, nu pare mai incantat de ideea de a accepta in partid fosti PRM-isti. „Nu suntem un partid inchistat, suntem deschisi unui dialog, dar acesta va esua, pentru ca ne desparte o distanta politica mult prea mare", a afirmat acesta. „Nu e o simpla trecere de la un partid la altul.

E vorba de doctrina, de principii, care, cum spunea in testamentul sau politic, Corneliu Coposu, nu se negociaza. Nu e un transfer ca la fotbal", a conchis Radulescu.