Vicepresedintele Consiliului Judetean Valcea, Nicolae Patru o acuza pe Anuta Handolescu, prefect al judetului, ca face presiuni asupra institutiilor statului.

Astfel, vicele CJ spune ca prefectul i-a cerut sefului Curtii de Conturi Valcea sa verifice amanuntit modul in care a fost folosita masina Regiei Judetene de Drumuri si Poduri, in cursul anilor 2004-2005.

In mai multe randuri, vicepresedintele Consiliului Judetean Valcea, Nicolae Patru, a fost acuzat ca se foloseste in mod abuziv de un autoturism apartinand RAJDP. Este vorba de un VW Bora, cu numarul de inmatriculare VL50SEN, cu care Nicolae Patru s-a plimbat in mai multe randuri.

Patru se apara, spunand ca RAJDP se afla in subordinea CJ, institutie de care se ocupa chiar el.

In cursul anului 2005, Curtea de Conturi Valcea precizeaza intr-o adresa ca prefectul Anuta Handolescu a solicitat inspectorilor acestei institutii verificarea minutioasa a modului in care a fost folosita masina cu pricina.

„Voi cere demiterea prefectului Anuta Handolescu. Este vorba de o presiune politica, de o vanatoare de vrajitoare", mai spune vicele CJ Valcea, Nicolae Patru.