Rompetrol Rafinare Constanta a fost ieri cea mai tranzactionata companie listata la Bursa de Valori Bucuresti. Pana la ora 13.30, putin inainte ca lista sa fie inchisa, un numar de peste 31 de milioane de actiuni fusesera tranzactionate.

A fost de departe numarul cel mai mare de actiuni vandute sau cumparate ieri, urmatoarea pe lista, SNP Petrom, avand un volum de putin peste cinci milioane de actiuni.

Scaderea cu peste cinci procente a pretului actiunilor face Rompetrol Rafinare Constanta una dintre cele mai neatractive cinci companii listate la bursa si cea mai putin profitabila, din acest punct de vedere, dintre companiile mari.

Tranzactiile sunt departe de a fi favorabile pentru Rompetrol Rafinare, avand in vedere ca actiunile au fost vandute cu un deficit de peste cinci procente. Totusi, fata de vineri pretul actiunilor a crescut, e adevarat, foarte usor, de la 0,109 lei la 0,1110 lei.

Scaderea valorii actiunilor este in stransa legatura cu procesul in care Dinu Patriciu este cercetat in calitate de invinuit la Departamentul National Anticoruptie.

Tranzactiile de ieri nu sunt cele mai numeroase efectuate intr-o zi pentru Rompetrol Rafinare, avand in vedere ca vineri, pana la ora 11.30, fusesera tranzactionate aproximativ 35 de milioane de titluri.

O serie de brokeri apreciaza ca volatilitatea actiunilor Rompetrol se va mentine ridicata in urmatoarele zile, pana cand situatia lui Patriciu va fi clarificata.

Instanta a amanat joi seara pentru 3 martie discutarea propunerii procurorilor privind arestarea preventiva a lui Patriciu si a altor doua persoane, cetateni americani, este vorba de Colin Hart, reprezentantul unei companii cipriote, si de Phil Stephenson, vicepresedintele companiei.

Patriciu si cei doi sunt acuzati de initiere de constituire a unui grup infractional in scopul spalarii unor sume de bani.

Se presupune ca sumele au rezultat din delapidari cu consecinte deosebit de grave, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala, spalare de bani si din manipularea bursei de capital, releva documentele acuzarii.

In dosar mai sunt cercetati Sorin Marin, fost actionar la Rompetrol, Alexandru Bucsa, vicepresedinte pe probleme financiare al grupului Rompetrol si Florin Aldea, directorul unei societati de brokeraj.