Primaria Cluj-Napoca este una din cele mai ravnite primarii din tara. Victoria lui Boc din 2004 a fost sarbatorita cu mare fast de PD, fiind echivalenta cu un succes de rasunet.

Astfel, nu este de mirare ca in prezent, desi mai sunt doi ani pana la alegerile locale, lupta pentru fotoliul de pe Motilor 1-3 a inceput deja sa se ascuta. Primul care a intrat in hora a fost Cozmin Gusa. Potrivit surselor Trustului GAZETA, asa cum ati putut afla, el va fi arma antiBoc in versiunea PSD.

Acum, va prezenta, care va fi arma antiBoc - sau mai bine spus varianta pentru primaria clujeana - a Aliantei PD-PNL.

Trei pentru fotoliu

Potrivit surselor Trustului GAZETA, principalul favorit la intrarea in cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca este actualul prefect al judetului Cluj, Alin Tise. El va porni in cursa pentru ‘‘Motilor 1-3’‘ din postura de candidat al PD.

Pana insa sa ajunga la votul clujenilor, Tise va avea de infruntat un contracandidat al PNL, invingatorul urmand sa fie reprezentantul Aliantei DA PNL - PD.

Asta, bineinteles, daca actuala Coalitie va rezista pana atunci si nu vom avea de-a face fie cu un megapartid realizat in jurul actualului PD, fie cu o ruptura a actualei Puteri.

Daca Coalitia va rezista, Tise va avea de infruntat, probabil, fie pe actualul viceprimar Adi Popa, fie pe deputatul PNL Horea Uioreanu. Contracandidatul lui Tise, care este cartea sigura a PD pentru Cluj, va fi ales in urma unui vot in interiorul PNL.

A fi sau a nu fi Boc

Deocamdata, acestea sunt numele care se vor lupta din partea Puterii pentru primaria clujeana. Nu este insa exclusa o lovitura de proportii si anume ca actualul primar Emil Boc sa candideze pentru un nou mandat.

Acest lucru este insa putin probabil, avand in vedere faptul ca Boc este mana dreapta a lui Basescu, ca actualul primar tinde cat mai sus si ca Basescu are sanse reale de a castiga si prezidentialele din 2009.

Or, in aceste conditii, Boc poate avea asigurat postul de ministru al Justitiei sau, de ce nu, chiar pe cel de prim-ministru.

Tise, lupul tanar

Alin Tise, fost consilier local, deseori presedinte de sedinta la Consiliul Local si totodata finul primarului Emil Boc, presedinte al PD la nivel national totodata, a fost numit la finele anului trecut prefect al judetului Cluj.

De asemenea, Tise a fost presedintele Comisie pentru aplicarea Legii 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale si de prestari servicii aflate in patrimoniul privat al municipiului Cluj-Napoca.

Mai mult, Tise a fost si membru in alte comisii precum Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului si protectia mediului, Comisia pentru integrare europeana, relatii externe, turism si orase infra‘ite, Comisia tehnica de urbanism si amenajarea teritoriului, Comisia pentru licitatia privind „Executarea lucrarilor de reabilitare a 288 de strazi din municipiul Cluj-Napoca’‘, Comisia de licitatii pentru concesionarea terenurilor privind realizarea de parkinguri (Calea Dorobantilor, P-ta. Avram Iancu, P-ta. Mihai Viteazu), Comisia de licitatii pentru concesionare teren privind construirea de locuinte (Str. Livezii nr. 48 si Str. Coastei f.n.), toate fiind comisii cu o deosebita importanta atat pentru primarie, cat si pentru posibilii investitori.

Tise a fost cel mai tanar consilier local in iunie 2004, iar acum, la 31 de ani, a devenit cel mai tanar prefect din tara.

Cotizezi si castigi

Inainte de alegerile din 2004, Tise era un personaj necunoscut lumii politice clujene. Apoi, brusc a patruns pe listele de la locale si a devenit consilier local. O explicatie ar putea fi dosarul cotizarilor la alegeri.

Asa cum GAZETA v-a informat, la ‘‘generale’‘, filiala Cluj a Aliantei DA a avut cea mai importanta donatie din partea… Cameliei Tise, sotia viitorului consilier local Tise: 140 milioane lei vechi. La ‘‘locale’‘, Tise nu a mai contribuit la bunastarea partidului.

Mazilire si rasplata

In ceea ce priveste fulminanta ascensiune a lui Tise, este indiscutabil faptul ca Boc a avut un rol covarsitor in promovarea la prefectura a fostului consilier local. Numai ca mutarea lui Tise de la primarie la prefectura poate fi privita si ca o mazilire.

Iar in acest joc, un rol decisiv l-a avut Sorin Apostu, directorul Directiei Tehnice din cadrul primariei. Aceasta are in subordine o serie de Servicii precum Drumuri urbane, Domenii cimitire, Investitii, Serviciul tehnic, Serviciul Spatii verzi, Siguranta circulatiei sau Tehnic imobile.

Dupa cum bine se poate observa, si Apostu - ca si Tise - activeaza intr-un domeniu extrem de important atat pentru primarie, cat si pentru potentialii investitori. Practic, cei doi au in aria lor de atributiuni licitatiile si investitiile care se deruleaza prin primarie. Adica oferte de investitii. Adica bani.

Iar Boc, la un moment dat, s-a saturat sa faca pe jandarmul si sa se tina mereu pe urmele lui Apostu si Tise care deviau de la linia de corectitudine impusa de ‘‘presedintele Boc’‘.

Tise si Apostu (al doilea om ca putere decizionala din organigrama primariei - de retinut este faptul ca ofertele pentru o serie de licitatii veneau direct pe faxul din biroul lui Apostu) controlau intreaga institutie.

Boc fiind mai mult cu problemele ‘‘centrale’‘ de la Bucuresti, cei doi au ajuns sa dirijeze toate investitiile care se derulau prin institutia de pe Motilor 1-3.

Manevra lui Tise - care este un fin analist si isi calculeaza cu atentie toti pasii - de a-l chema pe Boc ca si nas de cununie nu a fost decat o incercare de a se asigura ca ‘‘presedintele’‘ ii va tolera micile abateri. In aceste conditii, Boc a decis sa sparga cuibul de viespi de la Primarie, printr-o avansare.

Si cum Tise nu a rezistat tentatiei de a fi apelat ‘‘Domt Prefect’‘, a plecat de pe Motilor.

Acum, la Prefectura (loc in care nu se manevreaza afaceri cu investitori sau licitatii), Boc spera ca Tise si naravurile sale sa fie domolite de ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, care, se stie, este un mic dictator in fata caruia, la comanda ‘‘Sari!’‘, nu se intreaba ‘‘De ce?’‘, ci ‘‘Cat de sus!’‘.

Iar dupa o asemenea mazilire trebuie sa vina si rasplata. Care va fi tocmai sustinerea lui Tise pentru candidatura la primarie.

Outsiderii

In ceea ce-l priveste pe viceprimarul Adi Popa, pozitia acestuia in cadrul Primariei Cluj-Napoca incepe sa se clatine. Desi este, teoretic, al doilea om din primarie, clinciurile din PD - PNL din cadrul Aliantei lovesc si in viceprimar.

Astfel, Emil Boc incepe sa-i acorde din ce in ce mai putina atentie si incredere viceprimarului Adi Popa. si astfel, Adi Popa poate din ce in ce mai putin sa se impuna in fata clujenilor.

Acest lucru se poate explica atat prin cele prezentate mai sus, cat si prin faptul ca prin aceasta manevra Boc ii netezeste calea spre primarie lui Tise.

Pozitia lui Uioreanu in aceste jocuri este una, aparent, distanta. Uioreanu este in prezent deputat iar atuul sau, unul putin exploatat pana acum, este reprezentat de posibilitatea unor aparitii dese in mass media. Astfel, cei doi contracandidati ai lui Tise sunt, deocamdata, outsideri.

Buda, pe alte meridiane

Din intreaga poveste lipseste un nume de baza al PD Cluj, deputatul Daniel Buda.

Acesta nu va intra in jocurile pentru primarie dar va avea asigurata sefia partidului la nivel local. Deocamdata scaunul de sef al organizatiei judetene este ocupat temporar de deputatul Daniel Buda.

Acesta din urma a fost numit in postura de interimar de catre Emil Boc, imediat dupa ce primarul municipiului Cluj-Napoca a devenit presedintele PD la nivel national.

Cele mai vehiculate nume pentru succesorul lui Boc la ‘‘judet’‘ sunt - in conditiile in care Tise a fost nevoit sa isi prezinte demisia din partid, functia de prefect fiind incompatibila cu cea de politician - Daniel Buda si Florin Stamatian (‘‘vice’‘ PD Cluj).

Indiscutabil, in alegerea presedintelui PD Cluj, un cuvant greu de spus il va avea presedintele Emil Boc. Iar acesta nu va ezita in a-l promova pe Buda. Astfel, el va impaca si capra, si varza: Tise - drum liber la primarie, Buda - drum liber la sefia judeteana si apoi in structurile centrale de conducere ale PD. Iar Stamatian este in aceste conditii o cauza din start pierduta.

Lupta pentru imagine

Dupa cum prea bine se stie, capitalul de imagine acumulat in perioada premergatoare alegerilor este unul esential pentru rezultatul final al scrutinului. Bineinteles exista si mici exceptii, vezi cazul anonimului Funar aruncat in fotoliul de pe Motilor in 1992 sau cel al anonimului Basescu, aruncat in fotoliul de primar la capitalei in 2000.

Numai ca exceptiile confirma regula. Iar Boc a profitat din plin la localele din 2004 de capitalul de imagine acumulat in Parlament, iar Basescu de capitalul acumulat din postura de primar al Bucurestiului , la alegerile prezidentiale din iarna anului 2004. Pare a fi o reteta patentata de ‘‘PD’‘.

si tocmai secretele acestei retete incearca sa le descopere si prefectul Tise, micul inva‘acel al lui Boc, mana dreapta a lui Basescu la randul sau. Astfel, Tise a inceput o campanie de imagine. Prima lovitura, afacerea Belis.

Prefectul Clujului a descoperit in urma unui control ca in zona Fantanele-Belis, o serie de nume grele ale PSD rude ale lor, directori de servicii deconcertate, sefi de regii, importanti oameni de afaceri si politisti au obtinut, in urma unor licitatii ilegale, terenuri in zona lacului de la Belis-Fantanele.

Printre cei in cauza fiii fostului sef al CJ Cluj - serban Gratian - sotia fostului prefect Vasile Soporan, Dan Canta, fost subprefect, Kovacs Leontina, sefa Oficiului de Cadastru, Mihai Costin, seful Finantelor Publice, seful Directiei Judetene de Drumuri sau directorul economic al CJ.

Potrivit prefectului, licitatiile au fost organizate fara a exista caiete de sarcini si studii de oportunitate, uneori chiar si fara Hotarari de Consiliu Local, ofertele celor care au pierdut nu au fost pastrate si s-au acordat suprafete mai mari decat prevede legea, adica peste 250 mp.

De mentionat si faptul ca pretul de concesionare pe metrul patrat a fost intre 10.000 si 100.000 de lei vechi, in timp ce pretul de piata al terenului in zona este de peste 300 de euro/mp. Apoi, alta lovitura.

Prefectul a dat un avertisment primarilor in ceea ce priveste aplicarea prevederilor legale in situatiile de inundatie. Tise a promis ca, in cazul in care primarii nu se vor conforma, va dispune aplicarea unor amenzi de pana la 50 milioane lei vechi.

Mai mult, prefectul a aratat cu degetul o serie de primarii, unde telefonul suna in gol sambata la amiaza. Ce fac in acest timp posibilii contracandidati ai lui Tise? Viceprimarul Adi Popa nu se poate lauda, deocamdata, cu un capital de imagine, iar deputatul Uioreanu are o activitate parlamentara fara prea multe iesiri in presa.

Uioreanu este vicepresedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii, face parte din Grupurile de prietenie cu Armenia, UNESCO, Azerbaidjan si Israel, a avut luari de cuvant in plen in 28 sedinte, a avut 22 de declaratii politice, 14 propuneri legislative si 9 intrebari si interpelari.

In ceea ce-l priveste pe Boc, acesta este intre ciocan si nicovala, adica intre Primarie si Partid, imaginea sa erodandu-se pe zi ce trece. Cel putin pana acum.

Tise, liderul

In aceste conditii, deocamdata, Tise pare a fi lider la capitolul imagine. Acumularea de capital de simpatie este o lectie bineinva‘ata de Tise.

Episodul in care Tise a lansat pe piata informatia potrivit careia a fost amenintat de o serie de grupuri de interese in chestiunea vanzarii spatiilor cu alta destinatie, asta in vremea cand era inca consilier local - nu a fost decat o tentativa de lovitura de senzatie, noul prefect incercand sa castige capital de

imagine inclusiv in ochii lui Boc. Numai ca, actualul prefect are si buline negre, episoade care cu siguranta vor fi exploatate de viitori sai adversari la primarie. Anul trecut, un proiect de Hotarare de Consiliu Local a trecut dupa un scandal imens.

Atunci, proiectul de la punctul 13 de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local (CL) prevedea modificarea unei hotarari privind regimul de inaltime al imobilului de pe strada Eremia Grigorescu nr.

126, avand ca beneficiar firma SC Chim:Mar Constructii, firma lui Chimu Capusan, despre ale carui afaceri cu iz penal Trustul GAZETA v-a informat pe larg. Situatia ambigua a imobilului de pe strada Eremia Grigorescu - patru proprietari, patru extrase de carte funciara, vecini scandalizati - v-a fost prezentata pe larg de Trustul GAZETA.

Iar sedinta respectiva a confirmat cele spuse de Trustul GAZETA, si anume ca numitul Chimu Capusan este amicul Puterii.

Gazeta v-a prezentat cum sotia consilierului local PD Florin Stamatian, directorul Directiei de Sanatate Publica din Cluj-Napoca si membru de baza al Partidului Democrat, filiala Cluj, i-a vandut lui Chimu Capusan tocmai imobilul in cauza cu un pret mult mai mare decat cel al pietei, diferenta de bani constituind-o plata catre

Putere pentru ca celebrul Capusan sa fie lasat in pace sa incalce Legea. Revenind la sedinta de CL, atunci a venit randul lui Tise sa intre in joc: proiectul lui Capusan a fost votat intr-o debandada totala, intr-un moment in care consilierii PSD tocmai se ridicau sa iasa in pauza.

Culmea este ca proiectul a ‘‘trecut’‘ cu unanimitate de voturi. Protestele consilierilor PSD au fost inabusite in fasa de presedintele de sedinta, Alin Tise, care a propus chiar sa se asculte caseta votarii.

Viceprimarul dunga

Adrian Popa, in prezent viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, are o declaratie de avere incredibila, care a fost completata probabil in mai putin de 30 de secunde. Astfel, Popa are un singur bun - mobil sau imobil: un apartament de 281 mp, situat in Cluj-Napoca. Potrivit specialistilor acesta are o valoare de aproximativ 200.000 de euro.

Un deputat modest

Deputatul Horea Uioreanu are in proprietate trei terenuri (500 mp intravilan in Belis, 5.210 mp extravilan, tot in Belis si 1.170 mp intravilan in Cluj-Napoca) si o pasune de 300 mp in Gilau. Deputatul PNL, detine si o casa in Cluj-Napoca (215 mp) pe care a achizitionat-o in anul 1996.

Printre bunurile instrainate de Uioreanu se numara un autoturism marca Kia, pe care l-a vandut cu suma de 8.500 euro in cursul anului trecut. Uioreanu are luat un credit de 8.000 euro de la Banca Transilvania. De asemenea, fiind divortat deputatul trebuie sa plateasca o pensie alimentara fiului pana in anul 2020.

Veniturile deputatului au fost de 34.500 RON: ca si deputat Uioreanu a avut un venit in cursul anului trecut de 28.000 RON din indemnizatia de deputat, iar 6.126 RON din dividendele aferente actiunilor detinute la S.C. Apo S.A.

Prefectul avut

Prefectul judetului Cluj, Alin Tise, sta bine la capitolul avere. Acesta detine trei terenuri intravilane: unul de 3.200 mp - detinut in exclusivitate, unul 1.450 mp si inca unul de aceeasi suprafata. Probabil ca in prezent Tise are un teren de 3.200 mp si inca unul de 2.900 mp.

In ceea ce priveste cladirile, prefectul detine in proprietate sase imobile. Astfel, unul dintre cele sase imobile - avand o suprafata de 30,5 mp - este primit ca mostenire in Hunedoara, iar celelalte cinci imobile, toate situate in Cluj-Napoca, au fost cumparate.

Acestea din urma au suprafete de 49,61 mp, 18,20 mp, 78,50 mp, 78,50 mp (apartamente) si 110 mp (casa). De asemenea, Tise detine si doua autoturisme, un Volkswagen si un Peugeot, amandoua fiind fabricate in 2002. Prefectul are ‘‘luate’‘ doua credite, unul la Banca Transilvania, in valoare de 21.738 euro, si un altul la S.C. Imocredit, in valoare de 52.560 euro.

In ceea ce priveste veniturile lui Tise in 2005, acestea au fost de aproape 200.000 RON, ele fiind defalcate astfel: ca si consilier local un venit de 3.886 RON, ca prefect suma de 5.153 RON, din inchirieri imobile 4.970 euro, din actiuni vandute 10.000 RON, iar din cabinetul de avocatura propriu si al sotiei suma de 163.000 RON.