Printre namoale, carute si ceata gri am gasit, duminica, in ziua alegerilor, pe soseaua principala din Barca, mai multe microbuze parcate intr-o adevarata coloana din care mai faceau parte Mercedes-uri, Renault-uri si alte masini straine pe care nu am facut efortul sa le identific. Centrul comunei vuia.

In fata primariei, in care se organizase sectia de votare nr.1, zeci de oameni discutau despre ce s-a intamplat in ultima luna in sat. Fiecare dintre ei avea cate ceva de spus. Cel mai suparat parea un domn, cu palarie, parpalac si geanta-diplomat, toate ingalbenite de vreme, care iesise din sectia de votare inchinandu-se:

“Doamne, Dumnezeule, sa-mi spuna mie tiganul cu cine sa votez! Nu vazurati? Sta un tigan in usa primariei si le spune tuturor: Avem un singur primar. Oprea Motoi il cheama.

Cu el sa votati! Eu ii spusei Nu ti-e rusine sa imi spui tu mie cu cine sa votez? Eu nu am cap sa aleg singur? Auzi la el, sa vina tigan de la Craiova sa imi spuna cu cine sa votez! Ii spusei politistului din sala de votare, da’ nici nu ma baga in seama!”

Record la controlul/metru patrat/ora

Si inca omul cu palaria roasa de timp nu a spus nimic. Pe aceeasi sosea principala, mai catre intrarea in sat, lumea se stransese in fata a doua chioscuri vecine. Pe unul dintre ele deja lacatul era pus.

“Nu mai vreau sa spun nimic, si cu asta basta. Nu vreau sa am probleme. Pusei lacatul pe el si gata. Mi se transmise ca vine iar control de la Craiova. Uite, acuma iar trecura sa vada daca il inchisei”, se auzea din curte proprietara magazinului inchis, aratand cu degetul o masina albastra care trecea alene pe drum.

La o aruncatura de bat, alt magazin, alta proprietara. “Venira la mine si imi zisera ca de ce nu am firma pusa. Pai de unde sa am io bani sa imi fac firma? Uite, am pus cartonul asta in usa cu numele societatii. Le aratai si zisera ca rad de ei. Atatea controale ca in ultima luna nu am mai avut de cinci ani!”

Femeia nu primise amenda sau avertisment. Inspectorii tocmai ce plecasera de la ea din magazin. “Astia erau de la OJPC. Acum o saptamana a venit SANEPID-ul”, mai spune femeia. Dupa o ora, cand am trecut iar prin fata magazinului care nu avea niciun afis electoral in geam, pe usa erau puse trei lacate.

Regula nr. 1: primesti si taci din gura!

Pe o ulita pierduta intre gropi, namol si baltoace, in “tiganie”, incerc sa aflu daca zvonurile legate de tirul cu faina si camioanele cu ulei si zahar descarcate peste noapte in camarile gospodariilor rrome sunt adevarate. Familia numeroasa de tigani, chemata la poarta in intregime de mama, se jura cu mana pe inima ca “nici nu stie ce e alea” faina, zahar, ulei.

“Daca stiam ca dau, mergeam si noi sa luam. I-auzi, bre, ca ar fi dat astia faina!”, striga mama catre bunica abia iesita si ea din casa.

O femeie uitata de timp, dar gasita de te miri ce boli, dupa cum singura le enumera, iese la poarta sa vorbeasca. “Maica, asa e, au adus astia de toate. Trecea lumea ieri pe-acia cu garnicioarele pline de ulei, zahar, ba pe unii i-am auzit de tagari si carne de miel. Si pe mine ma ruga azi un baiat de la partida romilor sa iau un sac de faina, da’ nu ma dusei.

Astia de alaturi (familia care iesise toata in strada) au luat de toate, maica, sa stiti. Da’ nu spune niciunu’, stiu ei lectia.” “Mamaie, ce culoare aveau garnicioarele?” “Erau portocalii, maica, portocalii. Ei, au mai fost si albastre, da’ astia erau de-ai lu’ Motoi, ii stiu eu.

Pai joi au facut un chef acia in sat de nu s-a mai vazut, tot astia ai lu’ Motoi. Cu muzica, cu gratare.

M-am dus si eu sa ma uit. Am stat pe banca, maica, da’ sunt vinovata, ca am beut si eu fro doua pahare de bere”, povesteste batrana, inganata de curcile din curte.

Oul sau gaina?

In afara chefului de joi, amintit de batrana, am aflat si de un alt chef al Aliantei, de vinerea trecuta. La cheful de vineri, eroul principal ar fi fost Radu Berceanu, iar cel secundar Petrica Matu Stoian. Pesedistii, prezenti si ei in numar mare la Barca, strigau de mama focului “Furt!”.

Aminteau de camioanele cu pietris aduse de Alianta sa faca noaptea strazi, de nenumaratele controale ale Garzii Financiare, SANEPID-ului si OJPC-ului (institutii conduse de directori ai Aliantei) asupra micilor comercianti din comuna, de cele zece microbuze numarate si de Mercedes-urile care au facut sute de curse aducand alegatori la sectiile de votare, de pomana electorala, de chefurile cu muzica populara si gratare, dar au uitat sa aminteasca de faptul ca ei au patentat modelul de campanie prezentat mai sus. Acest lucru nu sterge insa vina noii puteri de a copia si “imbunatati” tehnicile electorale primitive, promovate de PSD.