Paznicii judeteni, concediati

de Ionut Oprea     Ziarul de Mures
Sâmbătă, 2 decembrie 2006, 0:00

Nagy Petroniu
(Foto: Ziarul de Mures)

La un an de la infiintare, Directia Judeteana de Paza va concedia un numar insemnat de personal. Veniturile directiei subordonate CJ sunt in scadere, dupa ce contractele cu companii private sunt in curs de reziliere. Conducerea DJP cauta noi solutii.



Principalii beneficiari ai Directiei Judetene de Paza Mures sunt obiectivele de interes public sau strategic, cum ar fi: institutii de interes judetean (Consiliul Judetean Mures, Serviciul de Aparare Civila, RA Aeroportul Transilvania Targu Mures, Centrul Militar Judetean, Biblioteca Teleki), institutii deconcentrate ale ministerelor (Directia Generala a Finantelor Publice, Trezoreria, Agentia de Protectie a Mediului, Directia de Sanatate Publica, Directia Sanitar Veterinara, Casa de Pensii, Centrul de Sanatate Publica), companii de interes national (Romgaz, Transgaz Medias, EON Gaz), dar si banci sau societati comerciale (BRD Targu Mures, Conflexim, SIRCOS, Comodex, Gedeon Richter, Taxtomato Prest).



Daca la 1 octombire 2005, numarul total al agentilor de paza era de 381, iar personalul TESA numara 19 oameni, la 31 octombrie 2006, numarul agentilor de paza a scazut la 316, iar DJT mai are 13 angajati TESA.



Situatia a fost generata de rezilierea unor contracte unde conducerile agentilor economici au organizat licitatii pentru asigurarea pazei sau ca urmare a unor hotarari ale consiliilor locale, motivul fiind lipsa resurselor financiare. "Exista la aceasta data situatia rezilierii contractului cu S.N.G.N. Romgaz S.A.



Sucursala Mures, certa la sfarsitul lunii decembrie 2006 cu 60 agenti de paza", anunta directorul Nagy Petroniu.



In aceasta perioada, Directia Judeteana de Paza Mures a reusit totusi incheierea a sase noi contracte cu 55 agenti publici de paza. "Rezulta ca, daca luam in calcul si rezilierea contractului cu S.N.G.N. Romgaz S.A.



Sucursala Mures, numarul agentilor de paza care ar ramane fara loc de munca ar fi 39,9 agenti paza care in cazul nerealizarii unor noi contracte urmeaza sa fie trecuti in somaj sau concediati", mai spune Nagy Petroniu.



Se apropie efectuarea verificarii anuale a stadiului cunostintelor intregului personal in urma carora se va face evaluarea competentelor acestora pe posturile care sunt incadrate si intocmirea aprecierilor de serviciu pe anul 2006.



"Avind in vedere evolutia numarului de personal, se poate concluziona ca DJP Mures a reusit sa se mentina la o situatie apropiata de cea de la momentul infiintarii, cu toate dificultatile intampinate. Mentionam ca beneficiarii sunt multumiti de serviciile prestate, personalul fiind bine pregatit si cu experienta", a incheiat Nagy Petroniu.



Proiectele DJP



"In perioada urmatoare se vor desfasura activitatile din planul anual in vederea realizarii obiectivelor propuse.



Prioritar in atentia conducerii Directiei Judetene de Paza Mures se situeaza pregatirea profesionala si de specialitate, antrenarea agentilor de paza in luarea in primire si predarea serviciului de paza la obiective, prevenirea abaterilor de orice fel, stoparea sustragerilor de bunuri materiale din cadrul obiectivelor, comportarea demna si civilizata a intregului personal in relatiile cu beneficiarii prestarilor de servicii, pastrarea, intretinerea si folosirea armamentului din dotare in conformitate cu legislatia in vigoare, respectarea prevederilor contractuale si o mai buna colaborare cu beneficiarii", se arata in informarea prezentata Consiliului Judetean la un an de functionare a DJP.



Comparand evolutia situatiei financiare a Directiei Judetene de Paza Mures de la data infiintarii pana la zi, se observa o usoara reducere a principalilor indicatori financiari, astfel: venituri realizate 5,8%, cheltuieli inregistrate 3,7%, numar de agenti de paza 16%. In urma renegocierii contractului colectiv de munca, salariul mediu/agent de paza a crescut de la 460 lei la 525 lei.



Dotarile DJP



Directia Judeteana de Paza Mures dispunea de 11 autoturisme, dar care doua scoase din circulatie. In aceasta perioada au fost achizitionate 10 statii radio emisie-receptie, 3 binocluri si mijloace de iluminat performante pentru dotarea agentilor de paza de la obiectivele UM Reghin si imobil Gornesti.



De ce functioneaza Paza Judeteana ?



In conformitate cu Hotararea CJ Mures nr. 88 din 04 august 2005, incepand cu data de 01 octombrie 2005, s-a infiintat Directia Judeteana de Paza Mures, prin reorganizarea Corpului Gardienilor Publici Mures, ca serviciu public in subordinea Consiliului Judetean Mures, cu sediul in Targu Mures str. Calarasilor nr. 46. Directia Judeteana de Paza Mures s-a infiintat in baza Legii nr. 215/2004 privind administratia publica locala.
























269 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri