Serviciile specializate din cadrul Consiliului Judetean Timis au finalizat raportul privind asocierea institutiei cu grupul de firme condus de Ovidiu Tender in privinta fostei resedinte a lui Nicolae Ceausescu, transformata in Hotelul "International".

La finele lunii trecute, consilierul Ionut Nasleu (PRM) a cerut analizarea acestei asocieri, pentru ca nu s-au indeplinit conditiile din contractul semnat in urma cu mai bine de trei ani.

Desi capitalul social al SC "Inter Center Service" SA, din care face parte si CJ, a fost majorat cu patru milioane de lei noi, transformarea hotelului intr-unul de cinci stele nu s-a putut realiza, potrivit presedintelui Consiliului de Administratie, Sorin Ciuca, din cauza situatiei juridice a cladirii si terenurilor aflate in patrimoniu.

El a afirmat ca in anii 2003-2004 societatea a inregistrat pierderi de peste 400.000 lei noi, pentru 2005 s-a inregistrat un profit de 55.000 lei noi, iar in acest an este preconizata o suma de doar 25.000 lei noi.

Dupa lungi verificari in acte, CJ a gasit si numele cenzorului pe care il avea in comisia constituita, insa acesta nu a fost primit niciodata la intalniri, dupa cum a reclamat consilierul Viorel Sasca (PNTCD). In plus, dupa apelul la instanta, societatea in care grupul "Tender" detine majoritatea actiunilor, a reusit sa se intabuleze pe cladire, in iunie 2006.

"Pana la aceasta data lucrarile nu au putut fi demarate din cauza imposibilitatii obtinerii avizelor si autorizatiilor necesare. Situatia patrimoniului s-a complicat si dupa decizia CJ din august 2006, prin care se retroceda in natura parcul de langa hotel.

Prin urmare, proiectul, existent inca din 2004, de transformare a unitatii intr-un complex hotelier de cinci stele, prin construirea unui nou corp de cladire si modernizarea intregului ansamblu, nu s-a putut materializa", a precizat Ciuca.

Motivatiile specialistilor nu au convins, insa, consilierii, grupul PRM cerand rezilierea in instanta a contractului de asociere. "Sunt de acord cu aceasta propunere si cer sa se apeleze la o casa de avocatura care sa se lupte cu acest monstru care este "Tender" SA, care ne jefuieste sistematic cu ingaduinta noastra", a sustinut consilierul independent Dan Bara.

Liderul administratiei judetene, Constantin Ostaficiuc, s-a aratat, insa, mai ingaduitor cu problema parafata pe vremea cand era vicepresedinte al CJ, iar seful sau era Dan Ioan Sipos (fost membru al PSD). "Hotelul "International" nu mai este in patrimoniul nostru. Nu e asociere in participatiune, e o societate pe actiuni.

Daca nu si-au indeplinit sarcinile, daca sunt motive, pe baza legii, se poate cere rezilierea contractului", a precizat Ostaficiuc.