Ultimele declaratii ale ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, au socat prin irationalitate. Astfel, Nicolaescu are pretentia ca ambulantele sa nu aiba neaparat asistent, ci doar sofer, acesta considerand ca nu toate cazurile sunt extrem de grave. Seful Sanatatii este de parere ca ambulantelor ar trebui sa li se deconteze doar transportul si ca ar trebui diminuat numarul cadrelor sanitare.

Reprezentantii Serviciului de Ambulanta Prahova sustin ca nu se poate face medicina de urgenta fara cadre medicale si ca transportul bolnavilor fara asistenti ar fi practic imposibil de realizat.

"Sa inteleg ca acum ni se cere sa facem din salvare taxi? Atunci cand este solicitata ambulanta, cerem informatii despre problemele de sanatate ale persoanei in cauza astfel incat asistentul care merge la fata locului sa fie pregatit cu medicamente si cu mijloacele necesare acordarii primului ajutor.

In aceste conditii, nu vad cum ne putem lipsi de prezenta cadrelor sanitare”, ne-a declarat doctorul Daniel Nicolae, seful Serviciului de Ambulanta Prahova. Mai mult decat atat, ministrul Sanatatii considera ca bolnavii ar trebui sa plateasca pentru transportul efectuat cu ambulanta, in ciuda faptului ca sunt asigurati.

”Nu este posibil sa transformi ambulanta in companie de transport. Dupa parerea mea, autosanitarele ar avea nevoie si de medici iar numarul asistentilor ar trebui suplimentat”, a adaugat doctorul Nicolae. La nivelul Srviciului de Ambulanta Prahova sunt in prezent 16 medici si 107 asistenti.