Liderul PD, Emil Boc, a fost operat in cursul noptii de sambata spre duminica de o apendicita cu complicatii, potrivit medicului Nicolae Constantea, directorul Spitalului Municipal Cluj-Napoca, institutie in care a fost operat primarul Clujului.

"Acum este intr-o stare buna, fara probleme. A sosit ieri (sambata, n.red.) in jurul orei opt seara si diagnosticul a fost de peritonita exudativa, adica o inflamatie localizata a apendicelui", a explicat Constantea pentru Romania libera. Potrivit acestuia, interventia de urgenta suferita de Emil Boc a durat aproximativ o ora si s-a desfasurat fara complicatii.

Contactata de Romania libera, sotia primarului clujean, Oana Boc, a povestit ca sotul ei a acuzat dureri abdominale in partea dreapta toata ziua de sambata si ca acestea au evoluat progresiv. "Acum se simte bine. Nu s-a plans de dureri, el este un om puternic, stie sa-si controleze durerile, foarte tarziu ne-am dat seama ca are dureri", a povestit sotia primarului.

Ea a mai explicat ca Emil Boc are nevoie de odihna. "Va fi obligat acum sa-si ia un concediu. Inevitabil trebuie sa stea in

repaus intr-un pat de spital", a mai spus Oana Boc.

Medicul Nicolae Constantea a mai afirmat ca forma de peritonita care i-a creat probleme lui Emil Boc nu a fost una grava si ca aceasta apare fara motive determinante.

Colegul de partid al lui Emil Boc, medicul Mircea Morosan, a explicat pentru Romania libera, ca apendicita nu are niste cauze clasice. "Poti sa mananci cirese si sa se blocheze apendicele cu un sambure sau cu seminte. Nu exista o regula. Atunci apendicele se inroseste si devine purulent", a explicat Morosan.

Potrivit acestuia, medicii au o "axioma" preluata de la vechii chirurgi greci in cazul apendicitei. "Daca durerea apare ziua, apendicele trebuie scos pana apune soarele, daca apare noaptea, pana la rasarit", a spus Morosan. Medicul a mai spus ca un test foarte simplu pentru detectarea apendicelui bolnav este apasarea brusca a abdomenului, in partea dreapta, jos.

Daca aceasta este urmata de dureri foarte mari, exista sanse maxime ca apendicele sa necesite extirparea.