aflat in derulare la Judecatoria Focsani. Cea mai inalta structura executiva din tara s- a constituit in urma insistentelor presei, parte civila cu o suma nu tocmai neglijabila in procesul penal avindu-l pe baronul acestor meleaguri principal acuzat alaturi de alti patru colaboratori ai sai din Consiliul Judetean. Capetele de acuzare mentionate in

rechizitoriu sint: abuz in serviciu, fals, uz de fals si utilizarea creditelor in alte scopuri decit cele pentru care au fost contractate. Asa cum ati putut citi in articolul referitor la acest subiect publicat in editia de ieri a Ziarului de Vrancea, redactorul a sintetizat chiar din titlu o concluzie care merita analizata cu atentie sporita, "dosarul coruptiei a devenit dosarul penibilului".

Intr-adevar, daca pina acum executivul patriei nu catadixea sa trimita pe cineva la procesul cu pricina, ferindu-se de el de parca ar fi fost ciumat, la termenul de miercuri si-a delegat un reprezentant care a ilustrat prin prezenta sa mascarada practicata in intreaga ei splendoare de catre mai-marii zilei in activitatea ce si-o tot clameaza cu

nefireasca mindrie, zgomotos, ori de cite ori au ocazia. Omul nu numai ca parea a nu sti pentru ce venise la Focsani, dar a si tratat totul cu un dispret inconstient, ca si cum ar fi fost obligat sa

participe impotriva vointei sale la un nereusit spectacol de circ. Asta o fi continuarea luptei impotriva coruptiei si eficientizarea ei, de care ne tot povestesc in virful limbii Calin Popescu Tariceanu si

ministrul sau de justitie, Tudor Chiuariu?! Destul de des liberalii ii ataca pe fostii lor aliati democrati acuzindu-i ca prin prestatia lor au contribuit la raminerea in functie a lui Oprisan in Vrancea. Dar prin

modul in care trateaza guvernul lor actiunea in justitie avindu-l principal acuzat pe satrapul local al acestor plaiuri, ei ce fac, oare, acum? Daca luam in considerare in acest context ultimele stradanii ale aceluiasi ocupant al fotoliului de ministru al justitiei de a-l matrasi pe procurorul sef de sectie, Tulus, de la Directia Nationala Anticoruptie - cel care a semnat in calitatea sa,

alaturi de procurorul de caz, rechizitoriul dosarului in discutie al lotului Oprisan - tabloul realitatilor desenate de actualii conducatori

responsabili de destinele romanilor se contureaza drept unul suficient de hidos. Privindu-l, certitudinea ca actualii guvernanti isi vad numai propriile interese, tratindu-si votantii de sub propria guvernare cu vizibil dispret, ca pe o gloata de care ei isi pot bate joc cind si cum vor, devine una semnificativ consolidata.