Ea vroia banii, el cetatenia

de Gabriela Roman     Ziarul de Sibiu
Miercuri, 30 mai 2007, 0:00

Casatorie de convenienta contestata si de etnicii romi. O tanara de 19 ani, de etnie roma s-a casatorit cu un sarb de 37 de ani, in decembrie anul trecut, chiar daca sentimente nu au existat vreun moment. El vroia cetatenia romana, iar ea banii sarbului.

La mai putin de sase luni de casatorie, oamenii legii i-au respins cererea sarbului de prelungire a dreptului de sedere, asa ca si casnicia lor trece acum printr-un impas.

Cuplul a intrat in atentia specialistilor de la Biroul pentru Straini Sibiu in luna februarie a anului acesta. Cetateanul sarb a mers sa ceara parelungirea dreptului de sedere la noi in tara. Motivatia acestuia era proaspata sotie. O fata de 19 ani, cu un copil nascut din flori, care a acceptat sa se casatoareaca cu stainul pentru ca acesta avea bani. Nu a contat nimic pentru ei.

Nici trecutul vreunuia, nici starea materiala, nici macar faptul ca nu puteau comunica. Il aveau translator pe cumnatul fetei, pentru ca ea nu vorbeste decat romaneste, iar el nu numai sarbeste. Acesta a fost si unul dintre motivele pentru care oamenii legii au fost suspiciosi din primul moment. (G. R.)

Erau casatoriti de mai putin de doua luni cand au fost intervievati de acestia prima data si pareau complet straini unul de celalalt. Defapt cei doi s-a cunoscut tot prin cumnatul fetei. Asa se face ca cei doi s-au si luat, imediat dupa ce s-au cunoscut. Pe tot timpul investigatiilor facute de angajatii Biroului pentru Straini cei doi au dat dovezoi clare ca nu formeaza o familie.

„I-am intrebat cine a facut propunerea de cerere in casatorie. El a raspuns ca ea, dupa o saptamana dupa ce s-au cunoscut, ea a spus ca el dupa doua saptamani, iar apoi a rectificat, a spus ca la cinci zile”, spune comisarul Adrian Henning, seful Biroului pentru Straini Sibiu. Mai mult decat ataat, sarbul mai are cinci copii dintr-o alta casatorie, lucru pe care romanca nu l-a stiut.

„Ne-a spus ca nu stia, ca nu l-a intrebat pentru ca ei nu comunica, nu se inteleg, din cauza limbii”, mai spune comisarul Henning. Nici macar imbracamintea pe care o aveau la cununie nu o mai stiau cei doi. Fiecare si-a descris imbracamintea partenerului diferit. Pe langa toate aceste neconcordante oamenii legii au depistat si altele, asa ca au cponcluzionat.

„Am respins cererea de prelungire a dreptului de sedere in Romania, am anulat viza si are 30 de zile la dispozitie pentru a parasi tara. In caz contrat va fi returnat”, spune seful Biroului pentru Straini. Se pare ca Romania a devenit mediu propice pentru astfesl de casnicii, intre romani si cetateni din afara Uniunii Europene.

Regele e nemultumit

Regele romilor, Florin Cioaba condamna acest act. Spun ca in etnia lor, acestia oameni sunt exclusi total si nu se mai pot bucura de niciun privilegiu. „Eu unul sunt sigur ca aceasta fata nu provine din romii caldarari. La noi e interzis. Daca este asa e foarte urat ca a facut ce a facut. Practic a spus «da», si este un legamant.

In general noi nu suntem deacord ca fetele noastre sa se casatoreasca decat cu romi, nu cu romani sau altceva. Acesti romi care incalca aceasta regula sunt exclusi din comunitatea noastra”, spune Florin Cioaba.




















51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică