Critica alesilor democrati focsaneni s-a concentrat pe trecerea prin parlamentul local a proiectului de hotarire referitor la refacerea infrastructurii urbane in noile cartiere Laminorul si Castelul de Apa, pe care ei l-au vazut ca intruchiparea promovarii intereselor de grup izvorind din infratirea dintre Partidul National Liberal si Partidul Social Democrat, precum si pe cel ce consfinteste asocierea Primariei Focsani cu firma BP Office & Service SRL in scopul realizarii infrastructurii publice subterane de telecomunicatii a municipiului Focsani.

Stupefiant este insa faptul ca atunci cind s-au supus aprobarii cele doua discutabile proiecte in sedinta de Consiliu de marti, absolut toti consilierii democrati prezenti acolo, dar si la conferinta de presa de ieri nu numai ca n-au avut vreo obiectiune, dar au si votat cot la cot cu ai lor colegi liberali si pesedisti pentru trecerea prin legislativ a hotaririlor hulite cu sirg acum.

Justificarea ca atunci cind au fost pusi in fata optiunilor ce tin de exercitarea propriului lor mandat in cazul proiectelor amintite alesii pedisti din CL Focsani nu aveau informatiile necesare este de un ridicol ce nu mai necesita explicatii. Iar exprimarea unor pozitii in conferintele de presa total opuse la votul din legislativ poate fi caracterizata drept demagogie.