Ministerul Educatiei va pune pe masa Parlamentului un proiect de lege pentru invatamintul preuniversitar, conceput de ministrul Adomnitei impreuna cu sindicalistii din invatamint. Fara expertiza, total deplasate, incalca drepturi constitutionale, cam asa s-a vorbit despre propunerile legii care poate deveni „legea Adomnitei”.

Fostul ministru al Educatiei profesorul clujean Mircea Miclea explica unde se greseste in mod fundamental atunci cind se face o lege, cum rateaza Adomnitei si cum s-a ajuns ca Legea invatamintului sa sufere 26 de modificari, fara a ajunge sa fie o lege buna.

Reporter: — Cum se face o lege buna? De ce nu este varianta Adomnitei o formula buna?

Mircea Miclea: — Unul dintre principiile elementare ale unei bune guvernari este acela de a face legi dupa ce ai clare solutiile la problemele pe care le vrei rezolvate.

Altfel spus, mai intii stabilesti lista de probleme importante, apoi te consulti cu expertii ca sa stabilesti care sint solutiile cele mai viabile si ce consecinte poate avea implementarea lor si abia dupa aceea modifici legea.

Legile se fac pentru a rezolva probleme, nu pentru a crea altele si mai mari. Asta este o chestiune pe care o gasesti in orice carte, dar de ce sa mai citim carti cind putem sa ne dam cu parerea si fara sa vedem ce au scris altii?

— Mai concret, ne puteti da un exemplu de abordare gresita?

M. M.: — Bun, atunci sa luam un exemplu. Recent, onor ministerul educatiei si onor sindicatele au pus de o schimbare a legii prin care testarea nationala dispare, locul ei fiind luat de tezele cu subiect unic. Din pacate, nu exista nici o analiza de impact a acestei masuri legislative care va afecta o buna parte din ceea ce se intimpla in scoala.

Consecinte sint cu duiumul: din nou se pune accent pe informatii si nu pe competente, din nou se discuta despre cum trebuie evaluati elevii (=testare) fara sa se fi stabilit mai inainte ce trebuie ei sa invete (=curricullum). Punem caruta inaintea cailor, asta facem. Fireste, gresim! si gresim punind la bataie viitorul unor generatii.

Asta e grav, nu ca un ministru vrea sa aduca procente partidului din care face parte!

— Cum se procedeaza in alte tari cu experienta democratica, atunci cind se trece la modificarea unei legi?

M. M.: — Se clarifica intii solutia si apoi se rescrie legea. De pilda, toate tarile OECD considera ca trebuie testate competentele, nu informatiile pe care le-au dobindit copiii, de aceea au si creat testele de tip PISA, care se aplica elevilor la 16 ani, dar la noi acestea nu sint socotite importante.

Facem prin aceasta modificare legislativa o imbunatatire a invatarii, un pas inainte pentru a recunoaste primatul competentelor asupra informatiei? Nu! Conteaza numai sa schimbam legea si sa zica lumea ca facem ceva, in rest, problemele reale n-au decit sa-si mai astepte solutiile.

— Considerati ca toate masurile propuse de legea Adomnitei sint irealiste? Se spune ca este vorba de o reforma...

M. M.: — Daca e vorba de reforma educatiei timpurii, ca sa va mai dau un exemplu despre modul in care gindesc politicienii nostri educatia, cu chiu cu vai ei au inteles ca e nevoie de o schimbare in acest domeniu esential pentru formarea personalitatii si pentru preventia precoce a tulburarilor de invatare.

Pai atunci, si-au zis ei, hai repede sa facem o lege si sa spunem ca, incepind de la virsta de trei ani, gradinita e obligatorie! Stupid mod de gindire; facem legea inainte sa elaboram solutia.

Sa faci reforma a educatiei timpurii presupune sa stabilesti ce si cum sa invete copiii astfel incit sa se adapteze cit mai bine la cerintele mediului scolar (adica sa reformezi curricullumul), apoi sa pui la punct pregatirea personalului didactic astfel incit sa sustina schimbarea, nu sa umble educatoarele cu aceleasi fise de lucru vechi de un secol.

Mai trebuie sa vezi daca infrastructura si managementul gradinitelor sint capabile sa faca fata schimbarii si cum anume le poti eventual optimiza; apoi poti sa schimbi si legea.

— Unde pot duce astfel de greseli de abordare?

M. M.: — La inca o lege. Toate aceste lucruri despre care vorbeam, identificarea unei probleme, analiza si gasirea de solutii trebuie incepute concomitent, dupa un calendar riguros.

Or, asa vom avea o lege care iti spune ca trebuie sa-ti dai obligatoriu copilul la gradinita, dar nu se stie ce va invata, nici daca personalul didactic e pregatit, nici daca gradinitele au infastructura si managementul necesar.

inca o lege goala, pentru ca nu vrem sa-i gindim toate consecintele si fatetele intr-o viziune unitara, pentru ca nu vrem sa o intemeiem pe o analiza riguroasa a realitatii inainte de a o promova.

— Dar cum ar trebui procedat? Ati prezentat un Raport asupra educatiei din Romania, era un diagnostic, de unde incepe tratamentul, de unde trebuie inceput?

M. M.: — Rezultatele acestei abordari, in care decidentii promoveaza legile inaintea solutiilor, le vedem cu totii: avem o totala instabilitate legislativa, pentru ca legile proaste trebuie cirpite mereu ca sa faca fata cit de cit realitatii pe care initial au ignorat-o.

— Legea invatamintului a fost modificata de 26 de ori! si tot degeaba!

M. M.: — Da, si din pacate, schimbarile legislative anuntate de ministrul educatiei se inscriu in aceasta regula, a schimbarilor de dragul schimbarii fara analize serioase. Pentru ei este mai degraba o cursa politicianista de a iesi in fata cu ceva, indiferent cu ce, numai sa apara ca se face ceva, ca sa dea bine la imagine.

O fi bine pentru el, dar e sigur rau pentru educatie.