Esential

Sibiu - Predam stafeta nordicilor Primarul Klaus Johannis a lamurit ieri cit tine un an cultural european, afirmind ca nu putem prelungi si anul viitor Capitala Culturala Europeana Sibiu. Nu prelungim statutul, dar e loc inca de concerte, spectacole si expozitii finantate de Ministerul Culturii.

Primarul Klaus Johannis a oferit ieri lamuriri in ceea ce priveste Capitala Culturala Europeana. Edilul sef s-a aratat incintat de vestea prelungirii Programului - Capitala Culturala Europeana de catre Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), insa a afirmat ca asta nu se prea poate.

Din cauza Comisiei Europene.Johannis a spus ca este imposibil ca Programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 sa fie continuat si anul viitor, insa nu exclude posibilitatea ca dupa Revelion sa mai aiba loc la Sibiu evenimente culturale finantate de minister.

„Nu cred ca programul se poate prelungi pentru ca este fixat de Comisia Europeana. Nu am discutat cu ministrul Iorgulescu si nici cu comisarul guvernamental. Cred ca vor fi finantate citeva evenimente ulterioare anului 2007 si sa existe posibilitatea decontarii pina in martie a unor evenimente din acest an", este de parere primarul.

Sibiul este primul oras romanesc care a devenit Capitala Culturala Europeana, alaturi de Luxemburg. Dupa 31 decembrie, viitoarele capitale culturale ale Europei vor fi orasele Stavanger (Norvegia) si Liverpool (Anglia). Deja in cele doua orase au loc evenimente pregatitoare.

Programul Capitala Culturala Europeana a fost initiat de Consiliul de Ministri ai Culturii ai Comunitatii Europene in 1985, la initiativa Melinei Mercouri, ministrul grec al culturii. Programul a fost conceput cu scopul de a apropia popoarele Europei si de a celebra contributia oraselor la dezvoltarea culturii.

Monitorul de Sibiu

Arad - Vine frigul Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile a trimis in cursul acestei dupa amiezi o atentionare meteorologica, cod galben, catre toate prefecturile judetelor, incluvis Aradul.

Avertizarea este valabila in perioada 13 octombrie, ora 12.00 - 15 octombrie, ora 9.00, iar fenomenele vizate sunt racire accentuata a vremii, intensificari de vant, lapovita si ninsoare. In intervalul 13 octombrie, ora 12.00 - 15 octombrie, ora 9.00 vremea se va raci accentuat, iar valorile de temperatura vor fi cu 8 pana la 10 grade sub cele normale pentru aceasta perioada.

Arad Online

Sibiu - Criza de vaccin se prelungeste Vaccinul ROR (rujeola, oreion, rubeola) nu a mai ajuns la Sibiu din luna mai a acestui an. Desi Ministerul Sanatatii promisese ca va trimite ROR la Sibiu la inceputul lunii octombrie, vaccinul inca nu a venit. Intre timp, copiii au primit in schimb un alt vaccin, urmand sa fie imunizati cu ROR cand acesta va ajunge la Sibiu.

Micutii sibieni care au implinit un an nu au mai fost vaccinati cu ROR din luna mai a anului in curs. "ROR-ul nu a venit inca la Sibiu, noi asteptam. Copiii care trebuiau sa fie vaccinati in aceasta perioada au primit in schimb o doza de VVR (vaccin viu antirujeolos).

Odata ajunse dozele, se va face vaccinarea cu ROR la un interval de minim o luna de cand s-a facut VVR-ul", a declarat pentru TRIBUNA medicul Simona Berariu, purtator de cuvant al Autoritatii Judetene de Sanatate Publica (ASP).

Tribuna Sibiu

Iasi - Mii de credinciosi, la intilnirea cu sfintii Credinciosi veniti din intreaga tara au impinzit centrul orasului. Unii s-au asezat deja la coada in curtea Mitropoliei, desi moastele Sfintei Parascheva vor fi scoase abia astazi din Catedrala. Alaturi de acestea vor fi asezate si moastele Sf. Ioan Gura de Aur, aduse ieri din Grecia.

Tot ieri, patriarhul Daniel a resfintit Catedrala Mitropolitana. Zeci de pelerini se aflau ieri, inca de la ora 3 sau 4 dimineata, in fata Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, pentru a se ruga la moastele Sf. Cuvioase Parascheva si pentru a participa la slujba de resfintire a catedralei.

Slujba oficiata de Preafericitul Daniel, noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a inceput la 7.30 si a debutat cu citirea Decretului de resfintire a Catedralei Mitropolitane.

In tot acest timp, o parte dintre credinciosii aflati in catedrala ascultau piosi slujba, in timp ce alte zeci de pelerini asteptau la coada sa le vina rindul sa treaca pe la sfintele moaste. In jurul orei 8.20, PF Daniel a resfintit Catedrala Mitropolitana.

Dupa ce a facut semnul crucii si a stropit cu aghiasma mai multe colturi din Mitropolie, PF Daniel a tinut un cuvint de invatatura in fata pelerinilor, in care a amintit despre istoria zbuciumata a catedralei.

Jurnalul de Est

Economie

Eveniment

Cluj - Primul mall la Cluj Astazi se deschide Polus Center, cel mai mare complex comercial pe un singur nivel din Romania, care cuprinde un hypermarket Carrefour.

Polus Center Cluj, cel mai mare complex comercial pe un singur nivel din Romania, isi deschide astazi, la ora 8.00, portile pentru vizitatori. Investitia de 140 de milioane de dolari a companiei TriGranit a carei constructie a necesitat 15 luni, va deveni astfel unul dintre cele mai importante puncte de atractie ale orasului de pe Somes.

"Asteptam acest moment de multa vreme si suntem bucurosi ca am ajuns sa predam clujenilor si locuitorilor din regiune un centru comercial gandit pentru ei si confortul lor”, a declarat cu ocazia inaugurarii Arpad Torok, directorul de dezvoltare al companiei TriGranit Romania.

Potrivit lui Torok, Polus Center Cluj pune la dispozitia clujenilor 183 de magazine, sase chioscuri si 50 de unitati mobile, pe o suprafata construita de 80.000 de metri patrati.

Evz Transilvania

Constanta - 37 de firme, interesate de constructia Reactoarelor 3 si 4 ale CNE Documentatia necesara pentru intocmirea ofertelor angajante la constructia Reactoarelor 3 si 4 ale Centralei Nucleare Electrice de la Cernavoda a fost achizitionata, pina ieri, de 37 de companii, ultimii cumparatori fiind Tender SA, Grivco, ISPE, Vulcan si Preconex Cernavoda.

Societatea “Nuclearelectrica” a anuntat, saptamina trecuta, ca, pina la 4 octombrie, documentatia a fost cumparata de 32 de companii.

Cumparatorii documentelor erau: KHNP (Coreea de sud), RWE Power (Germania), consortiul Ansaldo (Italia)-AECL (Canada), Electrabel (Belgia), Enel (Italia), Unit International (Luxemburg), Gabriel Resources (Canada), CEZ (Cehia), MVM (Ungaria), Iberdrola (Spania), ERBE (Ungaria), BNP Paribas (Franta), Ratia (Elvetia), SNC Lavalin (Canada), Endesa (Spania), EGL (Elvetia), Rompetrol Group (Olanda), Energy Holding,

Mittal Steel, Asociatia Furnizorilor de Echipamente Nucleare, Alro Slatina, Electrica, EGL, Banca Romana pentru Dezvoltare, Lafarge Romania, Silcotub, Fondul Proprietatea, AXOR Europe, Eviva Energy, ROMIB, Tess Conex, Elcomex IEA. Pentru constructia Unitatilor 3 si 4, “Nuclearelectrica” asteapta oferte angajante pina la 25 octombrie.

Telegraf Constanta

Cluj - Imbulzeala la Jucu Tetarom cere mai mult teren pentru parcul industrial, drept rasplata pentru cele 20 de milioane de euro cheltuite pe infrastructura.

Ca sa se invecineze cu Nokia, compania americana de automobile General Motors a solicitat 100 de hectare in Tetarom III. Parcul mai dispune, insa, de numai 50 de hectare. Iar din aceasta suprafata, 20 de hectare vor fi folosite pentru realizarea unui centru de servicii, cu hotel, birouri si spatii comerciale.

Mai raman 30 de hectare pentru potentialii investitori. Conducerea Tetarom face demersuri pentru a extinde parcul cu inca 100 de hectare. Tetarom ar urma sa preia din proprietatea statului roman inca 100 de hectare de teren pentru extinderea parcului industrial din Jucu, ocupat de compania Nokia.

Unul dintre investitorii interesati de acest teren ramane in continuare producatorul american de automobile General Motors.

Ziua de Cluj

Sibiu - Asteptari confirmate Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a anuntat ieri ca numarul de turisti care au vizitat Sibiul pana la finele lunii trecute este mult mai mare decat estimarile facute la inceputului actualului an in care Sibiul este Capitala Culturala Europeana.

"La Sibiu au venit de la inceputul acestui an peste 600.000 de turisti, din care 300.000 au zabovit cel putin o zi la noi in oras. Noi speram ca, pana la finele acestui an, cifra sa fie de peste un milion de vizitatori si cred ca este posibil acest lucru.

Evz Transilvania

Arges - Autoritatea Nationala de Restituire a Proprietatilor analizeaza 102 dosare din Arges Vicepresedintele ANRP, Theodor Nicolescu, a participat ieri la o noua sedinta a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, in vederea analizarii dosarelor de despagubiri acordate pentru casele si terenurile agricole nationalizate, dar care nu au mai putut fi restituite in natura.

Referitor la bilantul cazurilor din Arges, Nicolescu a precizat ca pana la aceasta data au fost transmise catre Serviciul Despagubiri din cadrul ANRP -

Directia pentru coordonarea si controlul aplicarii legislatiei din domeniul restituirii proprietatii funciare - 319 dosare privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Din dosarele transmise catre ANRP, numai 102 au fost retinute, restul de 217 dosare fiind returnate din cauza neindeplinirii conditiilor prevazute de lege cu privire la modalitatea de intocmire si continutul lor.

Urmeaza ca in cel mai scurt timp comisia judeteana Arges sa procedeze la completarea acestora in mod corespunzator. Din cele 102 dosare retinute, pentru 15 dosare s-a solicitat completarea cu acte de catre comisia judeteana de fond funciar, iar 87 au fost repartizate si transmise la evaluatori in vederea intocmirii rapoartelor de evaluare.

Observator Argesean

Prahova - In Prahova, rata somajului a ajuns la 3,3% La sfarsitul lunii septembrie, potrivit statisticilor realizate de catre reprezentantii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova, numarul somerilor prahoveni ajunsese la 10.290 de persoane, din care 5.039 sunt femei.

Ceea ce inseamna ca rata somajului a ajuns la 3,3%. De asemenea, din totalul prahovenilor fara munca 5.383 sunt someri indemnizati si 4.907 sunt someri care nu mai primesc indemnizatie de somaj. Din punct de vedere al varstei, cei mai multi someri - 2.780 de persoane - au varste cuprinse intre 40 si 49 de ani, urmati de cei care au intre 30 si 39 de ani - 2.556 de someri.

Cei mai putini prahoveni fara slujba sunt cei cu varsta cuprinsa intre 25 - 29 de ani - 631 de persoane. Totodata, harta somajului prahovean cuprinde 4.778 someri din orase, in timp ce 5.512 sunt din mediul rural. Mai precis, trei localitati au rata ridicata a somajului: Jugureni - 3,8%, Mizil - 3,6% si Filipestii de Targ cu 3,2%.

Cele mai putine persoane care isi cauta de lucru sunt din Sinana si Ploiesti, localitati in care rata somajului este de 0,6%, respectiv 0,9%.

La nivel national, cu aceasta rata a somajului, Prahova ocupa locul 31, pe primele locuri fiind judetele Teleorman si Vaslui, cu o rata de 6,1%. Judetele cu cea mai scazuta rata a somajului sunt Timis cu 1,6% si Ilfov cu 1,7%.

Republicanul

Sibiu - Se apropie milionul de turisti Numarul turistilor care au vizitat Capitala Culturala de la inceputul anului 2007 pana in prezent trece de 600.000 si exista posibilitatea ca pana la sfarsitul anului sa atinga un million „Este un bilant intermediar foarte pozitiv”, a declarat ieri primarul Klaus Johannis, intr-o conferinta de presa.

Comparativ, in anul 2006 au fost inregistrati in jur de 300.000 de turisti, iar in 2005 doar 200.000 de persoane au vizitat orasul Sibiu. Primarul capitalei culturale este convins ca pana la sfarsitul anului numarul turistilor va ajunge la un milion de persoane, asa cum se estima la inceputul programului.

Potrivit municipalitatii sibiene, cresterea numarului de turisti se datoreaza atat campaniei de promovare internationala a Sibiului, cat si numeroaselor investitii facute in oras.

Ziarul de Sibiu

Constanta - Lucratorii portuari ameninta cu greva Muncitorii din porturile Constanta, Tulcea si Braila vor inceta lucrul luni, 15 octombrie, dupa ce, in urma discutiilor de miercuri seara cu ministrul transporturilor, Ludovic Orban, nu au ajuns la o intelegere referitoare la reglementarea muncii in porturi si la eliminarea muncii ilegale.

Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare (FNSP), Petre Costel, a declarat ieri ca, dupa discutiile de miercuri seara de la Ministerul Transporturilor, sindicalistii au decis sa continue actiunile de protest, avand in vedere lipsa de interes a autoritatilor pentru eliminarea muncii la negru din porturi.

“Luni, muncitorii vor inceta lucrul in cele trei porturi, iar daca autoritatile se arata in continuare dezinteresate, se poate ajunge la blocarea totala a activitatilor din porturi.

Singurul lucru pe care-l cerem este retragerea modificarilor la Ordonanta 22 (privind administrarea porturilor si a serviciilor din porturi - n.r.) din Parlament si sa fie introduse si propunerile noastre”, a precizat Petre Costel.

Principala nemultumire a sindicalistilor este faptul ca Ministerul Transporturilor nu a tinut cont, la modificarea Ordonantei 22/1999, de propunerile facute de sindicate, referitoare la eliminarea muncii la negru din porturi.

Sindicalistii au solicitat infiintarea unei agentii de forta de munca, unde oamenii sa fie specializati pentru munca in port si de unde operatorii sa-si poata gasi forta de munca atunci cand au nevoie, contra unei contributii.

Business Standard

Arad - Administratia Zonei Libere Curtici Arad cauta investitori in Asia Administratia Zonei Libere Curtici-Arad (ZLCA) intentioneaza sa-si schimbe politica de atragere a investitorilor si sa se indrepte catre Asia si tarile arabe in conditiile in care se confrunta cu scaderea interesului investitorilor europeni.

"Ne propunem, fara a abandona interesul si atentia noastra fata de tarile UE, sa inauguram o noua politica de orientare spre atragerea investitorilor din afara Uniunii. Ma refer aici la tari din Asia de Sud - Est, Ucraina, Rusia, SUA, tarile arabe.

Sunt vizati in principal investitorii de tip greenfield si cei care opereaza pe piata non-europeana", a declarat Cristina Bibart, directorul Administratiei ZLCA. Ea a adaugat ca ZCLA poate reprezenta o poarta de intrare in Uniunea Europeana pentru produsele si marfurile provenite din aceste tari.

ZF Transilvania

Sibiu - Fermierii sunt cu un picior in strada Crescatorii de animale din judetul Sibiu au depus ieri un memoriu cu doleantele lor la Prefectura judetului Sibiu si au cerut primariei aprobarea protestului din 17 octombrie.

Crescatorii de ovine si bovine din judetul Sibiu sunt nemultumiti, printre altele, de subventiile acordate pentru cresterea animalelor si de la pretul platit pentru litrul de lapte.

De asemenea, ei sunt nemultumiti si de Hotararea de Guvern nr. 985/2007, aparuta la inceputul lunii septembrie, prin care Guvernul Romaniei apropae ca a taiat la jumatate subventiile acordate pentru cresterea bovinelor si ovinelor.

Ziarul de Sibiu

Banci/Finante

Cluj - Millenium a aparut la Cluj Banca portugheza Millennium a inceput ieri operatiunile pe piata romaneasca prin deschiderea concomitenta a 39 de sucursale, o investitie initiala de 40 de milioane de euro. Millennium Bank Romania va fi prezenta in Cluj-Napoca, Bacau, Brasov, Constanta, Iasi, Oradea, Ploiesti, Timisoara si Bucuresti.

Aceasta va investi 300 de milioane de euro pana la finele lui 2011, urmand ca numarul sucursalelor sa ajunga la 100 pana la sfarsitul lui 2009. Banca portugheza a fost unul dintre cei doi finalisti in cursa pentru preluarea Bancii Comerciale Romane, fiind devansata de Erste Bank.

Ziua de Cluj

Bihor - Fara carduri BRD in noptile din weekend Sistemul informatic de carduri al BRD-Groupe Societe Generale va fi oprit cateva ore in noptile de vineri spre sambata si duminica spre luni, pentru mutarea centrului informatic al bancii intr-un nou sediu, a informat, miercuri, banca.

Astfel, sistemul va fi oprit in noaptea de vineri spre sambata intre orele 00:30 si 03:30, iar in noaptea de duminica spre luni intre orele 00:30 si 04:20.

Bihor Online

Constanta - Leul, in stagnare Sedinta valutara interbancara de ieri a fost una linistita, cu volume mici de tranzactionare, ultimele transferuri fiind realizate la un curs de schimb similar cu cel de la deschidere. Primele tranzactii de ieri s-au realizat la un curs de 3,3270-3,3290 lei/euro, iar la inchidere, bancile cotau euro la 3,3275-3,3295 lei.

Pe parcursul zilei, maximul atins de cursul de schimb a fost de 3,3350-3,3370 lei/euro, iar nivelul minim s-a situat la 3,3250-3,3270 lei/euro.

Banca Nationala a Romaniei a publicat ieri un curs de referinta de 3,3295 lei pentru un euro, cu 1,1 bani peste referinta afisata miercuri, iar pentru dolarul american a anuntat un o rata de schimb de 2,3436 lei/dolar, sub cursul din ziua precedenta, de 2,3463 lei/dolar.

Telegraf Constanta

Dolj - Monedele, bijuterii rare in magazine La un an de la introducerea leului greu, criza de monede de pe piata pare sa se acutizeze, spre nemultumirea celor mai multi craioveni care, in loc de 10, 20 ori 50 de bani, primesc frecvent o guma de mestecat sau o bomboana.

In ultimele luni, obiceiul de a inlocui monedele cu produse, atunci cand vine vorba de rest, este din ce in ce mai uzitat. In functie de restul pe care trebuie sa-l primiti, produsele se valorizeaza si se devalorizeaza dupa bunul plac al vanzatorilor.

Drept urmare, tableta de guma de mestecat costa intre 15 si 25 de bani, cubul de baza pentru mancare intre 15 si 30 de bani, iar cel de branza topita intre 45 si 70 de bani. Si asta la acelasi magazin.

Problema cea mare este ca practica nu functioneaza si de partea cealalta, client - vanzator. Drept urmare, vrand-nevrand, craiovenii scot bani din buzunar pentru o serie de lucruri nefolositoare, fara ca macar respectivele produse sa apara pe bonul fiscal.

Gazeta de Sud

Iasi - Persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale trebuie sa detina case de marcat Cei care desfasoara profesii libere, respectiv medicii, avocatii, notarii, auditorii financiari, expertii contabili, nu intra sub incidenta noii prevederi.

Potrivit modificarilor aduse Ordonantei de Urgenta ce reglementeaza utilizarea caselor de marcat, persoanele fizice autorizate care desfasoara activitati economice independente, cu exceptia celor de taximetrie auto, nu mai sint exceptate de la folosirea caselor de marcat.

Articolul referitor la persoanele ce realizeaza activitati independente mentine scutirea doar pentru persoanele care practica profesii libere sub toate formele de organizare ce nu implica crearea unei societati comerciale.

ANAF a precizat ca persoanele fizice a caror activitate este reglementata de Legea nr. 300/2004 trebuie sa foloseasca aparatele de marcat electronice, in schimb cele care desfasoara profesii libere, respectiv medici, avocati, notari, auditori financiari, experti contabili, nu intra sub incidenta noii prevederi.

Astfel, ANAF arata ca profesiile libere desfasurate sub forme de organizare precum cabinete individuale, cabinete asociate, societati civile profesionale nu se supun regulii de achizitionare a caselor de marcat, datorita faptului ca activitatea lor este prevazuta de alte acte normative, cum ar fi O.U.G. nr. 124/1998, privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale,

Legea nr. 151/1995, pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Legea notarilor publici si a activitatii notariale (nr. 36/1995), O.U.G. nr. 75/1999, privind activitatea de audit financiar.

Jurnalul de Est

Imobiliare

Constanta - Preturile pe piata imobiliara vor creste cu pina la 15% in 2008 Presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Ruxandra Cleciu, a declarat ca pretul mediu pentru un metru patrat pe segmentul rezidential se va cifra la aprox. 1.300 de euro in 2008, pentru apartamentele noi.

“In prezent, media pretului pentru un metru patrat de locuinta este de aprox. 1.200 euro”, a precizat Ruxandra Cleciu. In ceea ce priveste proiectele dezvoltatorilor straini de proiecte imobiliare, Ruxandra Cleciu a afirmat ca majoritatea acestora se orienteaza spre segmentul retail sau cladiri de birouri.

Presedintele ARAI a mai declarat ca apartamentele vechi sint supraevaluate la ora actuala. “Creditele ipotecare se acorda mai usor pentru astfel de locuinte.

Apartamentele noi le vor reduce, insa, preturile, in viitor, daca se tine cont de investitiile necesare pentru reamenajarea celor vechi”, a adaugat reprezentantul ARAI.

Ea a precizat ca preturile de pe piata imobiliara nu vor creste in ritmul in care s-au apreciat in anii trecuti, pentru ca numarul proiectelor s-a majorat consistent, ceea ce a dus la o crestere a concurentei actorilor din piata.

Telegraf Constanta

Bacau - Preturile apartamentelor vechi vor scadea in urmatorii ani Apartamentele vechi sint inca accesibile pentru bacauani. Agentii imobiliari spun ca este posibil ca locuintele vechi sa scada in urmatorii ani cu aproximativ 30-40%. Agentii imobiliari din municipiul Bacau spun ca preturile de vinzare ale apartamentelor vechi au crescut in ultimele luni.

Fenomenul este greu de explicat in conditiile in care investitiile pentru modernizarea acestora necesita sume consistente. In plus, imobilele vechi au dezavantajul ca nu ofera locuri de parcare suficiente. Paul Stancu, agent imobiliar in Bacau, spune ca "preturile pentru apartamentele vechi vor stagna, iar clientii vor incepe sa se indrepte catre apartamentele noi.

Cind masa de noi locuinte va atinge nivelul optim este posibil sa vedem o scadere a preturilor pentru apartamentele vechi cu circa 30-40%". Apartamentele vechi sint cautate inca, pentru ca spre deosebire de cele noi, acestea pot fi ipotecate inca din primul an de la achizitionare.

Ziarul de Bacau

Iasi - Termosistemul poate reduce cu 30% costurile necesare incalzirii Cum sa platesti o factura la incalzire mica si in acelasi timp sa beneficiezi de tot confortul termic? Desi intrebarea poate parea la prima vedere retorica, aceasta are totusi raspuns.

Un termosistem, care se poate aplica atit la o casa cit si la un apartament, poate reduce cu aproximativ 30% costurile necesare incalzirii.

Piata este invadata in prezent de diferite sisteme de termoizolatie. Amvic, Ceresit Ceretherm, Austrotherm, Basf, Isover, Baumit, reprezinta doar o parte din multitudinea de solutii pentru termoizolare oferite de firmele de profil.

Cu toate acestea, constructorii sustin ca nu exista decit doua tipuri de termosisteme: cele care folosesc polistirenul si cele care folosesc vata minerala. „Sistemul cu polistiren se foloseste pentru cladirile cu demisol, parter si pina la doua etaje.

Celalalt tip de termoziolatie se regaseste indeosebi la blocuri, unde de fapt este si obligatoriu", a declarat Radu Botez, patronul unei firme de constructii.

Acesta a precizat ca obligativitatea folosirii vatei minerale la blocuri tine de anumite norme PSI. „Nici diferente de pret prea mari nu sint intre cele doua sisteme. Difera insa grosimea izolatiei. Astfel, daca in cazul polistirenului se pleaca de la o grosime de minim 5 centimetri, dimensiunile se dubleaza in cazul vatei minerale", a mai adaugat Botez.

Ziarul de Iasi

Companii

Cluj - Fabrica Emerson se deschide in 2008 Directorul general al societatii Tetarom, Viorel Gavrea, a anuntat ca Emerson nu va incepe productia la Cluj anul acesta, dupa cum anuntau oficialii Consiliului Judetean in vara acestui an.

“Inaugurarea primei hale urma sa se faca la finele lunii noiembrie. Din corespondenta pe care am purtat-o, acest termen nu a mai fost confirmat de oficialii companiei intrucat exista intarzieri la efectuarea lucrarilor”, a explicat Gavrea.

Potrivit acestuia, problema ar fi ca se lucreaza cu mai multi constructori fara antreprenor general care sa urgenteze lucrarile. “Probabil, undeva la inceputul anului urmator, ar putea incepe productia in prima hala Emerson”, a confirmat si Gavrea.

Ziua de Cluj

Sibiu - Biodieselul de 100 mil. euro din Atel se evapora Investitia de 100 de milioane de euro in fabrica de biodiesel de la Atel ar putea sa nu mai fie realizata. La aceasta investitie ar fi trebuit sa participe companiile Dafora Medias si Man Ferrostaal, din Germania.

Proiectul a fost intarziat din cauza a ceea ce autoritatile publice locale din Sibiu numesc "ezitarea concernului german".

O lovitura data investitiei este si piata libera, unde biodieselul devine mai scump decat motorina. Din cauza caldurilor din aceasta vara pretul unui litru de biodiesel trece de 3 lei. O decizie finala in privinta demararii proiectului sau renuntarii la acesta va fi luata saptamana viitoare.

Atunci, reprezentanti ai concernului Man Ferrostaal si ai companiei Dafora vor discuta problema proiectului de la Atel, in Munchen, Germania.

"Au aparut niste divergente. In Germania, schimbarile de legislatie si impozitare au dat peste cap industria biodieselului, ceea ce a produs ezitarile concernului german in privinta proiectului de la Atel. Saptamana viitoare se va lua o decizie ferma", a declarat Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean.

Acesta a precizat ca niciun reprezentant al CJ sau al Consiliului Local din Atel nu va fi prezent la intalnirea de la Munchen.

Problemele aparute la proiectul de 100 de milioane de euro au fost confirmate si de catre Dafora. Compania a precizat ca exista in lucru un studiu de fezabilitate. "In functie de studiul de fezabilitate vom decide daca proiectul se va mai realiza sau nu", a declarat Cristina Suteu, purtator de cuvant al companiei Dafora.

Ziarul de Sibiu

Bacau - Rafo majoreaza salariile cu doar cinci procente Negocierile dintre Sindicatul "Rafinorul" si administratia de la Rafo s-au incheiat. Rafinorii vor avea si tichete de masa, dar sindicalistii nu sint pe deplin multumiti, pentru ca specialistii continua sa paraseasca societatea.

Incepute inca din primavara acestui an, negocierile privind modificarea Contractului Colectiv de Munca (CCM) de la Rafo Onesti s-au incheiat in urma cu citeva zile, cu un succes partial pentru Sindicatul "Rafinorul".

Sindicalistii au reusit sa obtina o majorare cu cinci la suta a tuturor salariilor, acordarea de tichete de masa, incepind cu 1 octombrie, precum si posibilitatea unor noi negocieri a CCM, in ianuarie 2008. Desi au mai obtinut ceva bani la salarii, sindicalistii nu sint multumiti pe deplin.

Ziarul de Bacau

Consolidarea in Romania a Air France-KLM pune problema unor noi curse, din Transilvania introduce noi zboruri pe piata locala pentru a-si consolida pozitia, dupa ce a atins o cota de piata de circa 20% ca urmare a finalizarii fuziunii dintre operatorul francez Air France si compania olandeza KLM.

"Studiem zona Transilvania dar inca nu stim care va fi optiunea. Aceste zboruri nu pot fi introduse mai devreme de sezonul de vara al anului viitor", a spus Alexandru Dobrescu, country manager al Air France-KLM Romania.

Dobrescu a devenit contry manager al AFKLM in luna aprilie a acestui an, dupa ce procesul de fuziune a celor doua companii s-a realizat si la nivel local. In acel moment Rodolphe Lenoir, pana atunci country manager al Air France Romania, si-a mutat biroul la Budapesta pentru a coordona activitatea comerciala a AFKLM pentru tarile est-europene, potrivit informatiilor aparute in Business Magazin.

ZF Transilvania

Iasi - Viitorii angajati solicita pachete salariale si bonusuri, dar ofera prea putin De la incarcatori-descarcatori, soferi, muncitori necalificati, pina la economisti sau ingineri, majoritatea companiilor iesene cauta angajati. Potentialii salariati vin insa cu pretentii destul de ridicate pentru nivelul de calificare pe care il ofera - cel putin asa afirma patronii ieseni.

Majoritatea angajatorilor se confrunta cu lipsa fortei de munca profesioniste si calificate de pe piata. In acelasi timp, profitind de aceasta criza, potentialii angajati vin cu cereri de pachete salariale si alte bonusuri la standarde din ce in ce mai ridicate.

Tinerii care vin la interviuri vor laptop-uri, telefoane si masini de serviciu, pe linga o leafa peste salariul mediu pe economie. Multi dintre angajatorii ieseni se declara dispusi sa ofere aceste beneficii, in conditiile in care viitorul salariat merita.

Toate ofertele de job-uri complexe ridica aceeasi intrebare, iar cei care se ocupa de recrutare afirma ca, de fapt, pretentiile angajatilor au acum la baza lipsa fortei de munca. Adica exista cerere de ambele parti, dar unii nu sint calificati in nimic, insa au citit prin reviste ca job-urile bune aduc salarii mari, telefoane, laptop-uri si masini la scara.

Jurnalul de Est

Cluj - Lansari de magazine in cascada la Floresti Patru mari retele de magazine: Carrefour, Sony, Media Galaxy si Miniblu si-au anuntat ieri oficial prezenta prin unitati de vanzare in cadrul complexului comercial Polus Transilvania din Floresti. Valoarea cumulata a investitiilor se apropie de 23 de milioane de euro.

Cel mai mare grup de distributie din Europa, Carrefour, va inaugura azi primul sau hypermarket din Cluj, cu o suprafata de vanzare de 80.000 mp. “Valoarea investitiei este de 20 de milioane de euro. Suntem convinsi ca zona Clujului suporta si un al doilea hypermarket”, a declarat directorul general al Carrefour Romania, Jacobo Caller. Hypermarketul are 630 de angajati.

“Vom pune la dispozitia clientilor un maxi taxi gratuit, ce va circula la un interval de 15 minute, de la capatul de linie Bucium/Clabucet pana in parcarea cu o capacitate de 2.500 de locuri”, a anuntat Gabriel Cubantov, directorul Carrefour Cluj.

Ziua de Cluj

Arad - Schneider va demara productia de cabluri si subansambluri la Lipova Compania germana Schneider&Oechsler International va demara saptamana viitoare productia in orasul aradean Lipova, dupa inaugurarea fabricii de cablaje si subansambluri auto, investitie de aproximativ 2 mil. euro.

Conducerea companiei a anuntat ca intentioneaza ca pana in anul 2010 sa extinda capacitatea de productie cu inca o hala, investitia totala urmand sa se ridice la 10 mil. euro.

Potrivit administratorului noii fabrici, Thomas Gensa, "Schneider & Oechsler", in asociere cu companiile germane cu acelasi nume, va dezvolta noua capacitate de productie conform terminologiei germane, dupa modelul asa-numitelor "ateliere prelungite".

Aici vor fi produse motoare electrice de mici dimensiuni, diferite subansambluri si cablaje electrice, mase plastice injectate, intre principalii beneficiari urmand sa se gaseasca si concernul german Bosch, unul dintre principalii actionari ai firmei Schneider.

ZF Transilvania

Hunedoara - Metro si Carrefour la Deva Doua parcuri de retail vor fi amplasate pe DN 7, la intrarea in Deva, dinspre Sebes, unde se vor mai construi si 700 de locuinte. Primul parc dedicat concernului Metro este deja in constructie. Bel Rom a obtinut certificat de urbanism pentru cel de-al doilea, situat aproape „peste drum” de cel al concurentei.

Conform ultimelor date furnizate de Primaria Deva, complexul amenajat in zona numita Calea Zarandului se va intinde pentru inceput pe 16,2 hectare (suprafata putand fi extinsa ulterior la 24 de hectare) si va cuprinde un Hypermarket Real, un Supermarket Metro si un magazin Praktiker.

Cele trei constructii comerciale vor ocupa in total 4,5 hectare, parcarile vor fi de 8,7 hectare, iar restul suprafetei va fi ocupat de zece blocuri cu 700 de locuinte pe care concernul doreste sa le ridice pentru a avea unde sa-si cazeze angajatii adusi de la distante mai mari. Hypermarketul Real va fi deschis primul publicului, cel mai probabil pe data de 1 decembrie.

Evz Vest

Cluj, Iasi - Curiero preia franciza la Cluj Curiero va asimila francizele de la Cluj-Napoca si Iasi, a anuntat ieri directorul general al companiei de curierat, Bogdan Carcu.

Potrivit acestuia, Cluj-Napoca este al doilea oras din punctul de vedere al volumelor transferate. Compania a inregistrat in primele noua luni o cifra de afaceri de 10,5 milioane euro, cel mai mare avans fiind consemnat pe segmentul de curierat postal.

Operatorul estimeaza pentru ansamblul anului dublarea cifrei de afaceri la 16,6 milioane de euro, de la opt milioane in 2006. Curiero va investi in acest an 3,2 milioane euro. Potrivit statisticilor companiei cu privire la piata de curierat intern, Curiero acopera 10% din sector, urmata de Cargus - 21%, si Fan Courier - 19%.

Ziua de Cluj

Bistrita-Nasaud - Rombat are vanzari de 27 mil. euro, in crestere cu 43% Compania Rombat, principalul producator autohton de baterii pentru autoturisme, a raportat un profit brut de 2,5 mil. euro in primele trei trimestre ale acestui an, la o cifra de afaceri de 27,7 mil. euro, in crestere cu 43% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru acest an, compania estimeaza o cifra de afaceri de 40 de milioane de euro si un volum de vanzari de 1,3 milioane de baterii auto. Compania bistriteana a finalizat recent investitia care viza cresterea capacitatii de productie cu 50%, investitia fiind estimata la aproximativ 5,25 milioane de euro.

"Cererea este tot mai mare din partea companiilor producatoare de automobile, iar acest fapt ne-a determinat sa lansam aceasta investitie menita sa acopere solicitarile clientilor nostri", a declarat Ioan Repede, directorul general al companiei Rombat.

ZF Transilvania

Sibiu - Salarii occidentale la Medias Intr-o perioada in care instabilitatea locului de munca reprezinta inca o problema pentru angajati, firma Granit vine in intimpinarea cererii. Aflata in topul primelor doua firme pe domeniul constructiilor, cu o cifra de afaceri ce se situeaza in jurul valorii de 5 milioane de euro, firma isi deschide portile unui nou val de angajari.

Cautarea unui loc de munca reprezinta de multe ori o mare problema. Fie ca esti la inceput de drum, sau in cautarea unui job mai bine platit, munca de cautare reprezinta o mare problema. De cele mai multe ori alegerea este foarte dificila.

Fie pentru ca salariul nu corespunde cu standardele asteptate sau, cel mai important lucru, compania la care vrei sa aplici pentru un loc de munca nu prezinta incredere in piata firmelor. Tocmai de aceea, sansa cea mai importanta o reprezinta gasirea unui loc de munca intr-o companie stabila, aflata in dezvoltare.

Monitorul de Sibiu

Cluj - Dublare de capital la Samus Mex Producatorul de mobila Samus Mex Dej, din grupul Mobexpert, isi va dubla capitalul social de la 9,27 la 18,5 milioane de lei, prin aportul in numerar al actionarilor. Societatea isi propune sa obtina in acest an un profit net de 190.000 de lei, dupa ce in 2006 a inregistrat pierderi de 7 milioane. Dan Sucu, director general al Mobexpert, detine 80,89% din Samus.

Ziua de Cluj

Mures - Matrix Investments: ne orientam spre terenuri centrale din orase medii Compania are in dezvoltare trei centre comerciale in Targu-Mures, Bistrita si Targoviste, in care va investi circa 85 de milioane de euro.

Matrix Investments, unul dintre cei mai activi dezvoltatori locali de centre comerciale, va finaliza luna viitoare primul proiect la Targu-Mures, denumit Mures Mall, in urma unei investitii de 15 milioane de euro.

"Primul criteriu de alegere a locatiilor pentru proiecte vizeaza ocuparea unei nise reprezentate de resedintele de judet de dimensiuni medii. Al doilea criteriu este legat de amplasarea mallurilor in zona centrala", declara Octav Ros, directorul general al companiei.

Grupul de firme Matrix Investments este controlat de Valentin Nicola si Sorin Ghite, membrii fondatori si actionari majoritari ai Grupului Financiar Imofinance, precum si fosti actionari ai companiei Astral Telecom.

ZF Transilvania

Iasi - Carrefour Iasi a avut in prima zi vinzari de 900.000 euro Unul din cele mai bine comercializate articole a fost televizorul «Elite» cu diagonala de 54 centimetri.

Vinzarile Carrefour Iasi au sarit de 900.000 de euro in prima zi de functionare. Totalul cumparaturilor efectuate de ieseni numai in hypermarket, in prima zi de start, depaseste media inregistrata de companie la nivel national in celelalte noua magazine din tara, potrivit reprezentantilor firmei.

„Din datele oficiale centralizate, aferente zilei de ieri (n.r. - alaltaieri 10 octombrie), reiese ca valoarea cosului mediu de cumparaturi al unei singure persoane care a fost prezenta la hypermarket-ul nostru din Iasi se ridica la aproximativ 150 RON", ne-a declarat Daniela Potropopescu, responsabil marketing in cadrul Carrefour Iasi.

In comparatie, in prima zi de functionare, Selgros a obtinut in Iasi un milion de euro. Primul din cele trei magazine Kaufland inaugurate in cursul acestui an, respectiv Kaufland Nicolina, a inregistrat de asemenea imediat ce si-a deschis portile vinzari de citeva sute de mii de euro, dupa cum ne-au comunicat la vremea respectiva oficialii companiei.

Majoritatea articolelor care s-au regasit cel mai frecvent pe lista de cumparaturi a iesenilor sint, dupa cum au exemplificat reprezentantii Carrefour, produsele electronice si electrocasnice si alimentele.

„Cele mai bine vindute produse catre clientii din Iasi au fost, in special televizoarele «Elite» cu diagonala de 54 centimetri, aflate la promotie la pretul de 199.90 RON, calculatoarele, zaharul si uleiul de floarea soarelui la pretul de 4,71 RON", a explicat Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour Romania.

Ziarul de Iasi

Media/Pub/Creatie

Cluj - Publicitatea clujeana "se globalizeaza” Pe piata publicitatii se observa doua tendinte oarecum antagonice: orientarea clientilor locali spre agentii nationale si a companiilor nationale spre agentii locale.

In 2007, pe langa sectorul publicitatii, si in special al publicitatii media, Clujul a asistat si la o dezvoltare spectaculoasa a PR-ului si BTL-ului, care a continuat trendul anului anterior.

Piata publicitatii din Romania infloreste de la an la an, atingand anul trecut o valoare de peste 3,7 miliarde de euro, cu aproximativ 30% mai mult decat in 2005. Agentiile clujene au participat si ele activ la aceasta dezvoltare a pietei, afacerile acestora avand un avans de 44,3% comparativ cu anul 2005.

In 2007, pe langa sectorul publicitatii, si in special al publicitatii media, Clujul a asistat si la o dezvoltare spectaculoasa a PR-ului si BTL-ului, care a continuat trendul anului anterior.

Si PR-ul si-a continuat tendinta de crestere, principalii „vinovati” fiind in special dezvoltatorii de proiecte imobiliare, dar si companiile mari, care investesc tot mai mult in organizarea de evenimente proprii. Ioana Caprar afirma ca „multa lume confunda PR-ul cu publicitatea, din cauza ca cele doua activitati au intr-adevar ceva in comun, si anume, promovarea imaginii.

Saptamana Clujeana

Calarasi - "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", la Calarasi Pentru prima data in istoria Festivalului International de Film de la Cannes, o productie romaneasca a reusit sa castige marele trofeu. V-ati prins. Este vorba despre pelicula regizorului roman Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", film ce va rula si la Calarasi in zilele de 14 si 15 octombrie, la Teatrul popular.

Prezenta peliculei la Calarasi este posibila datorita campaniei demarate de regizor, care a dorit, asa cum declara in urma cu putin timp, sa redea oamenilor gustul pentru peliculele privite intr-o sala de cinema.

Cum la Calarasi nu mai exista cinematograf a fost aleasa sala Teatrului popular, care, din surse sigure, va fi plina, dovada fiind faptul ca au fost deja vandute toate biletele pentru seara de duminica, 14 octombrie.

"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" face parte dintr-un proiect mai mare intitulat "Amintiri din epoca de aur - o istorie subiectiva a comunismului in Romania", spusa prin intermediul legendelor urbane.

Telul proiectului este de a vorbi despre aceasta perioada fara referiri directe la comunism, ci doar prin diferite povesti concentrate pe optiuni personale intr-un timp al intamplarilor nefericite pe care lumea trebuia sa le traiasca de parca ar fi fost firesti.

Pentru "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", regizorul Cristian Mungiu a ales povestea ce urmeaza. Otilia si Gabita impart aceeasi camera dintr-un camin studentesc. Ele sunt colege la universitatea dintr-un mic oras din Romania, in timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia inchiriaza o camera intr-un hotel ieftin.

Dupa masa, ea si Gabita se vor intalni cu un anumit domn Bebe: Gabita este insarcinata, avortul este ilegal si niciuna dintre ele n-a mai trecut prin asa ceva pana acum.

Observator de Calarasi

Cluj - Kezdi Imola, o "singuroaica" ce n-ar pleca din Cluj Teatrul Maghiar e o emblema a Clujului. Actrita Kezdi Imola e o emblema a Teatrului Maghiar. Frumusetea si talentul sint o emblema a actritei. Nu ca o eticheta, ci mai degraba ca un blazon. Cu o adiere nobiliara in atitudine, Kezdi Imola nu vrea sa fie vedeta.

Vrea sa-si faca bine treaba: prin munca ei, sa-l impresioneze pe spectator, sa-l atinga. Asa cum ea a fost la rindul ei atinsa, de undeva de sus, cu cea mai mare realizare a vietii: fetita de sase luni.

Foaia Transilvana

Suceava - Antena 1 Suceava, scoasa de pe cablu Au ramas doar in eter. Postul de televiziune Antena 1 Suceava nu mai poate fi urmarit de cateva zile pe cablu. Intervalul orar pus la dispozitie de Antena 1 Bucuresti, si in care televiziunea locala isi prezenta programele, a fost umplut cu grila postului national.

Oficial, nimeni nu a prezentat un punct de vedere al acestei intreruperi intempestive, dar, dupa cate se pare, la mijloc ar fi probleme contractuale intre administratorii firmei care detin postul Antena 1 Suceava si reprezentantii firmei Intact, condusa de Camelia Voiculescu, si din care face parte si Antena 1 Bucuresti.

Mai exact, trustul Intact ar dori sa cumpere drepturile detinute de Gheorghe Biholar, actionar si administrator al Antenei 1 Suceava. Prin aceasta manevra, firma condusa de fiica presedintelui Partidului Conservator, Dan Voiculescu, doreste sa obtina puteri totale asupra postului din Suceava.

Astfel, trustul Intact si-ar putea urmari propriile interese, iar politica editoriala nu ar mai depinde de angajatii de la Suceava, ci s-ar face direct din birourile de la Bucuresti.

Monitorul de Suceava

Bursa

Cluj - BVB pindeste Ardealul Pentru 2010, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) estimeaza o capitalizare bursiera de 100 miliarde de euro, de 3,8 ori mai mare decit in prezent, si o valoare zilnica a tranzactiilor de 80-100 milioane de euro, respectiv de patru ori mai mare decit in acest moment.

Strategia de extindere a BVB pina in 2010 urmareste, in principal, atragerea capitalului strain si listarea marilor companii prezente in Romania. Aflat la Cluj-Napoca, Stere Farmache, presedintele BVB, a explicat ca, desi exista multe temeri ale managerilor legate de listarea la bursa, acestea sint nefondate si, prin urmare, BVB actioneaza pentru atragerea cit mai multor companii clujene.

Foaia Transilvana

Pensii private

Sibiu - BRD Fond de Pensii isi anunta debutul pe piata pensiilor private obligatorii BRD Fond de Pensii si-a prezentat ieri, la Hotelul Ramada, intr-o conferinta de presa, obiectivele activitatii pe piata pensiilor private obligatorii (Pilonul II).

La eveniment a fost prezent Bogdan Baltazar, membru al Consiliului de Administratie al BRD - Societe Generale. Damien Marechal, director general al BRD Fond de Pensii, a aratat ca institutia pe care o reprezinta este o societate rezultata in urma unui «joint-venture», intre «Sogecap», compania de asigurari de viata a Grupului BRD Societe Generale,

care detine 51% din actiuni si BRD - Groupe Societe Generale, care detine 49% din societate. BRD - Groupe Societe Generale este a doua banca din Romania, dupa totalul activelor (aproximativ 10 miliarde euro) si a doua societate listata la BVB, dupa valoarea capitalizarii de piata (aproximativ 6 miliarde euro). Institutia detine o retea de peste 700 unitati bancare, in toata tara.

Tribuna Sibiu

Constanta - Fondurile de pensii facultative au cistigat 6,4% in prima saptamina din octombrie Valoarea activelor nete ale celor sase fonduri de pensii facultative (pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 6,4% in intervalul 28 septembrie - 5 octombrie pina la 1,97 milioane lei (586.367 euro).

Numarul total de participanti atras de cele sase fonduri de pensii facultative este de 15.397: AZT Moderato (6.591 de participanti si o valoare a activului net de 905.525 lei), BCR Prudent (289 de participanti si un activ net de 30.552 lei), ING Clasic (3.707 de participanti, cu un activ net de 490.987 lei), Pensia Mea (1.833 de participanti, cu un activ de 243.050 lei), AZT Vivace (.920

participanti si un activ net de 157.339 lei) si ING Optim (1.057 de participanti si un activ net de 144.910 lei).

Cea mai mare crestere fata de saptamina anterioara a fost inregistrata de AZT Vivace, ale carui active nete au avansat cu 13,37%. ING Optim a urcat cu 4,41%, in timp ce ING Clasic a crescut cu 5,95%.

Valoarea activelor nete ale fondului Pensia Mea a urcat cu 6,82%, iar valoarea activelor nete AZT Moderato a urcat cu 5,82% fata de saptamina precedenta, in timp ce activele nete ale BCR Prudent au avansat cu 3,34%.

Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu virsta de cel mult 52 ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depasi 15% din salariul brut si sint deductibile in limita a 200 de euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.

Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007. In acest an, contributiile pentru pensiile facultative ar urma sa insumeze 40-50 milioane euro, iar numarul participantilor ar putea ajunge la 200.000.

Telegraf Constanta

Opinii

Cluj - Baronii universitatilor Cine intra astazi intr-o universitate romaneasca va descoperi, alaturi de oameni excelenti, un specimen nou: baronul universitar. Identificarea lui e relativ usoara, daca tinem seama de urmatoarele caracterisitici.

Mai intii, baronul universitar e obsedat de putere, asa ca il veti gasi, timp de multi ani, mai degraba prin rectorate sau decanate decit prin laboratoarele de cercetare. Daca primul mandat se apropie de sfirsit, si-l pregateste cu orice pret pe al doilea. Daca nu mai poate fi Rector, isi inventeaza o functie de Presedinte de universitate.

Ca sa-si extinda puterea, inventeaza mereu noi specializari universitare, sub pretextul ca, oricum, invatamintul se masifica.

Nimeni nu stie mai bine ca el ca o noua specializare inseamna noi posturi didactice vacante, pe care le vor ocupa yesman-ii, sicofantii sau vasalii din afara universitatii care platesc tribut si fac juramint de credinta. Aproape orice noua specializare devine o noua feuda, unde se impart catedre, functii si bani contra servicii si ascultare de porunci.

In al doilea rind, baronul universitar practica dedublarea. Sub retorica europeana, noua sa limba de lemn, se ascunde adevaratul discurs, al faptelor sale de jalnic satrap oriental. Cei care il lauda sint premiati, cei care il critica - ostracizati, cei care tac, cocosati sub propria lor lasitate, sint mingiiati pe crestet.

Libertatea academica e pentru ei vorba goala, flatus vocs, cum ziceau scolasticii. Autonomia universitara este impinsa pina la delir personal.

Complicitatea si jocurile de culise devin moneda curenta; orice diferenta inseamna, pentru ei, o amenintare care trebuie anihilata.

In al treilea rind, baronii universitari sint obsedati de propria lor imagine. Ticalosiile trebuie camuflate, trebuie legitimate. Asa ca ii veti vedea, inainte de a le comite, cum pregatesc ca scuza o Hotarire de Senat sau de Consiliu Profesoral sau cum invoca un pasaj trunchiat dintr-un document european.

Uneori ajung la o retorica excesiva, la o inflamare patologica a organului discursului pe care, printr-o analogie medicala, o putem numi retorita. In urma lor nu lasa o scoala, nu lasa discipoli, caci ei sint unici si istoria ii asteapta. Maculatura produsa de ei e raspindita prin toate canalele institutionale de catre papagali zelosi.

Stramosi ai baronului universitar actual au trait si in epoca socialismului multilateral dezvoltat, numai ca atunci ei aveau circumstante atenuante, ziceau ca ii ameninta securitatea si partidul comunist. Acum nu mai au nici o circumstanta. Raul nu mai vine din alta parte: ei sint raul!

Sansa de supravietiure a baronilor universitari e direct proportionala cu cantitatea de lasitate si apatie din universitati. Viata lor tine cit lasitatea noastra. Toata lumea spune ca avem nevoie de o noua clasa de politicieni. Eu cred ca mai degraba avem nevoie de o noua intelectualitate universitara, una mai verticala si mai competenta.

Sint si semne de schimbare. Recenta initiativa a SAR de a realiza o coalitie pentru universitati curate trebuie sustinuta cu toata puterea. Sa fim insa atenti la baronii universitari care, cu apucaturile lor de miriapozi, se pot cocota si acolo.

Foaia Transilvana

Showbiz&Fun

Cluj - Florin Piersic recucereste Clujul Celebrul actor revine in orasul natal prin reclame care il reinvie pe Margelatu, dar si cu o noua piesa in regia lui Radu Beligan. Cu toate ca anii au trecut peste el si a ajuns la varsta de 71 de ani, actorul Florin Piersic continua sa se bucure de un succes nebun.

Prezent in ultima vreme mai mult pe scenele din capitala, Piersic a revenit in atentia clujenilor odata cu o serie de reclame care au impanzit orasul si al caror personaj principal este. Margelatu, eroul care facea pe furori in perioada comunista, a revenit “pe piata”.

Acum, personajul interpretat de Florin Piersic reprezinta imaginea unei puternice companii franceze, care isi va inaugura, azi, un nou magazin, la Cluj.

De asemenea, Florin Piersic este prezent si in machetele de publicitate ale Expo Transilvania, fiind imaginea aleasa sa imbie clujenii sa participe la targul de incaltaminte care va avea loc la pavilionul expozitional.

Ziua de Cluj

Constanta - „3rei Sud Est” revine in forta cu un „Best of” Desi nu s-a mai auzit nimic, in ultima perioada, despre trupa „3rei Sud Est”, cei trei baieti nu au stat degeaba, avind de sustinut numeroase concerte.

Dupa ce au lansat megahiturile „Iubire” si „N-ai crezut in mine”, de pe cel mai recent album al trupei, Viorel, Mihai si Laurentiu le pregatesc fanilor o noua surpriza: un material discografic „Best of”, primul de acest gen al formatiei.

„Cred ca in luna noiembrie, vom lansa un album „Best of”, care va contine toate hiturile lansate in cei zece ani de cind exista trupa”, a declarat Viorel Sipos, component al grupului. Mai mult, cei trei artisti vor sa lanseze si o piesa noua, intr-un nou stil, mult mai... electro, melodie care va promova viitorul material.

Aparitia trupei „3rei Sud Est” a fost semnalul unei explozii de trupe dance. In luna septembrie a anului 1997, cei trei membri ai trupei au semnat un contract de productie, iar dupa nicio luna de la acel moment, „3rei Sud Est” a intrat in topurile muzicale autohtone cu primul single, „Ai plecat”.

Telegraf Constanta

Sport

Arad - Zi deisiva la UTA Vineri are loc sedinta Consiliului Director, in care Bara si Ion vor putea pune lucrurile la punct. Vineri seara, de la ora 18.00, va avea loc sedinta Comitetului Director de la FCM UTA. Va fi una destul de incarcata, atata timp cat Nicolae Bara si Sandu Ion nu s-au mai inteles deloc in ultima vreme.

Nu putem anticipa ce se va intampla, dar stim ca nu este exclusa nici o varianta. Cea mai putin probabila e aceea a impacarii, respinsa de cei doi, care au spus ca nu mai au incredere unul in celalalt. Daca nu se inteleg asupra termenilor despartirii, se spune ca si Sandu Ion are pregatita o demisie, precum cea a lui Bara.

Arad Online