Frumusetea pesedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, este trecatoare, insa prostia nu, a declarat Adrian Nastase intr-o interventie la Radio Guerilla.

"Ceea ce o deranjeaza probabil, asa mi-a zis cineva, e ca as putea sa vad notitele pe care i le fac consilierii cu ce sa spuna la fiecare dintre punctele de pe ordinea de zi. Banuiesc. In sfarsit e o chestiune absolut jenanta, dupa parerea mea este o chestiune care da dreptate unui prieten al meu care spunea ca, nu vreau sa fiu rautacios, dar il citez- frumusetea trece, prostia se pare ca nu", a adagat Adrian Nastase.

Afirmatia vine dupa ce Roberta Anastase a solicitat sa nu mai stea langa Adrian Nastase la sedintele Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, lucru care l-a deranjat pe fostul premier al Romaniei.

In sedinta Biroului Permanent de miercuri, deputatii au dezbatut intens timp de 45 de minute pozitia scaunelor din sala de sedinta si cine si cum le ocupa. Secretarul Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea a declarat, la finalul sedintei, ca mutarea lui Anastase a fost o decizie neprincipiala, care l-a deranjat pe Adrian Nastase.

In schimb, Anastase a declarat ca este dreptul ei sa stea unde doreste: "Stau unde vreau. Stau in general langa cei cu care lucrez bine, asa ca am decis sa ma asez langa doi vicepresedinti care isi fac treaba: Ioan Oltean de la PDL si Daniela Popa de la PSD+PC. (...) Unii se tin de formalisme, altii de treaba, pe Adrian Nastase il interesa subiectul asezarii in sala foarte tare. Nastase este obisnuit sa-si exercite puterea prin formalisme".

In replica, Adrian Nastase a comentat scurt si ironic: "Nu am avut nicio altercatie cu doamna presedinte. S-ar putea s-o intimidez poate doar din punct de vedere intelectual".

In final, s-a stabilit ca locul Robertei Anastase sa fie intre cei doi vicepresedinti Daniela Popa, PC si Ioan Oltean PD-L.