La numai o luna de la ultima sa vizita, presedintele Traian Basescu s-a deplasat din nou in Italia. Vizita se anunta cu totul deosebita fata de cea din 31 iulie, cand Traian Basescu a discutat cu Silvio Berlusconi despre chestiuni urgente, cum ar fi siguranta publica si imigrantii romani din Peninsula. Sejurul care incepe vineri va fi cu mult mai placut, el cuprinzand doua intalniri institutionale cu Papa si cu presedintele italian Giorgio Napolitano, dar si o cina de gala la Ordinul Cavalerilor de Malta, precum si o serbare campeneasca impreuna cu romanii din Italia.

Dupa amiaza, pesedintele se va intalni la Palatul Quirinale cu omologul sau italian, Giorgio Napolitano. Vizita va avea un caracter protocolar, fiind prevazute doar 15 minute de discutii. In decursul serii, Traian Basescu va vizita Colegiul Pio Romeno, institutie de invatamant din cadrul Vaticanului dedicata studentilor romani de rit greco-catolic.

Intalnirea cu Papa

Sambata, Traian Basescu va fi primit de Papa Benedict XVI la resedinta sa de vara de la Castel Gandolfo, langa Roma. Colocviul privat cu Suveranul Pontif va dura zece minute, dupa care delegatia romana va fi asteptata la Vatican de catre Secretarul de Stat, cardinalul Tarcisio Bertone, care va fi decorat de presedintele Basescu.

Decorat de Ordinul Cavalerilor de Malta

Presedintele Basescu isi va pretrece seara la sediul Ordinului Suveran Militar de Malta, unde este invitat, impreuna cu sotia, la un dineu de gala oferit de Principele Matthew Festing, Mare Maestru al Ordinului. Presedintele Romaniei va fi decorat cu ordinul "Il Collare dell’Smom".

Serbare campeneasca cu romanii

Duminica, presedintele Basescu va participa la inaugurarea noului sediu al Episcopiei Ortodoxe Romane din Italia, unde va avea loc si o serbare campeneasca la care se va intalni cu membrii comunitatii de romani din Italia.

Presedintele va fi cazat intr-un hotel de patru stele din apropierea Vaticanului, unde o camera dubla costa 280 de euro pe noapte.