Comisiile senatoriale de politica externa si de aparare vor modificarea strategiei de securitate nationala, in contextul conflictului de la Marea Neagra. Presedintele Comisiei de politica externa, Mircea Geoana, a declarat miercuri, la finalul audierilor ministrilor Teodor Melescanu si Lazar Comanescu, ca, in situatia internationala actuala, se impune creearea unei noi strategii de securitate, pentru ca "dominoul a pornit in regiune si trebuie sa fim pregatiti pentru orice scenariu".

"Opinia unanima, in acest moment, este ca avem nevoie de regandirea strategiei de securitate a Romaniei, lucrurile s-au schimbat in mod dramatic iar evolutiile impun regandirea modului in care operam pe plan intern, dar si in planul colaborarii noastre cu UE si NATO.

Dominoul a pornit in regiune, fitilul a fost aprins si de aceea trebuie sa fim pregatiti pentru toate scenariile, inclusiv cele mai fericite si cele mai putin fericite, pentru ca in acest moment perioada de calm si echilibru relativ stabil din regiune s-a frant", a declarat Mircea Geoana.

El a atras atentia, la inceputul audierilor celor doi ministri, ca "s-a constatat o anumita timiditate si o reactie un pic tardiva a autoritatilor de la Bucuresti in conflictul din Georgia".

Ministrul de externe, Lazar Comanescu, l-a contrazis insa, declarand ca reactia Romaniei vis-a-vis de conflictul din Georgia a fost una "apreciata pe plan international".

Melescanu: Exportul de arme catre Georgia a fost legal

Ministrul apararii, Teodor Melescanu, a dat explicatii senatorilor privind exportul de arme romanesti catre Georgia. El a precizat ca exportul a fost realizat de o companie care are toate autorizatiile de export si certificatele necesare pentru comertul cu arme in Georgia.

Ministrul apararii a afirmat ca exportul de arme si munitie pe care l-a efectuat societatea romaneasca a fost facut inainte de inceperea conflictului, iar firma respectiva nu are nicio legatura cu Ministerul Apararii.