UDMR i-a trecut supărarea pe PSD și PNL și nu ar zice nu unei noi coaliții la guvernare cu cele două partide, după alegerile din 2024. Calculul lui Kelemen Hunor este simplu: liberalii și social-democrații nu au încotro să meargă împreună mai departe, dar „vor mai avea nevoie de cineva”.

Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor și Marcel CiolacuFoto: AGERPRES

„PSD-PNL probabil că vor fi aproape de 50% după redistribuire, dar cu 50% după 2024 nu vei putea guverna. Vor avea nevoie de cineva. Și eu nu am negat niciodată că putem și dorim să revenim la guvernare, nu e o chestiune care trebuie ascunsă. Urmează niște reforme dificile. România în acest moment are probleme cu deficitul structural extrem de mare și în acest moment măsurile luate de Guvern, de ministrul de Finanțe, sunt improvizații”, a declarat liderul UDMR la RFI.

Chiar dacă a fost dată afară din coaliția cu PSD și PNL, Kelemen spune că nu poti sta 10 ani „supărat într-un colț”.

„Din supărare permanentă nu poți să faci politică. Eu știu unde s-a luat decizia si unde a fost problema. Sper că toată lumea a învățat. Noi nu putem uita ce s-a întâmplat, dar asta nu înseamnă că în continuare, încă vreo zece ani de zile, trebuie să stau supărat într-un colț.Trebuie să caut un numitor comun cu cei care vor guverna și asta vom face”, a spus liderul UDMR, precizând că, uitându-se pe harta politică, „probabil 48-51 la sută vor câștiga” PSD și PNL.

„Niciun Guvern nu şi-a bătut joc în halul ăsta de Parlament”

Pe de altă parte, Kelemen Hunor a criticat Executivul atât pentru faptul că nu face rectificarea bugetară, cât și pentru termenul strâns pentru adoptarea noii legi a pensiilor.

Liderul UDMR spune că „din păcate, Parlamentul în această perioadă a fost pus în paranteză”.

„Nu există rectificare de buget. Deci prin hotărâri de Guvern se distribuie banii. Înseamnă că lipseşte transparenţa şi lipseşte controlul parlamentar. Niciodată, nicio coaliţie, niciun Guvern nu şi-a bătut joc în halul ăsta de Parlament. Să nu vii cu rectificare, ştiind că ai nevoie de rectificare, dar tu faci din pix, prin hotărâri de Guvern. Deci din acest punct de vedere şi legea pensiilor poate fi aprobată în 48 de ore, că ai majoritate", a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor critică Executivul în contextul legii pensiilor, pentru că pune dezbaterile parlamentare între paranteze: „Se poate, că au majoritate. Orice se poate, că au 60%. Din punctul meu de vedere, este cam scurt timpul, astăzi suntem pe 1 noiembrie şi încă nimeni nu a văzut proiectul de lege, trebuie să treacă prin două Camere, comisiile de specialitate, plus dialogul social, dar dacă ei doresc şi în 48 de ore se poate, că au majoritate".

Liderul UDMR spune că "din păcate, Parlamentul în această perioadă a fost pus în paranteză. Nu există rectificare de buget. Deci prin hotărâri de Guvern se distribuie banii. Înseamnă că lipseşte transparenţa şi lipseşte controlul parlamentar. Niciodată, nici o coaliţie, nici un Guvern nu a bătut joc în halul ăsta de Parlament. Să nu vii cu rectificare, ştiind că ai nevoie de rectificare, dar tu faci din pix, prin hotărâri de Guvern. Deci din acest punct de vedere şi legea pensiilor poate fi aprobată în 48 de ore, că ai majoritate".