Liderul PSD, Liviu Dragnea, si copresedintele ALDE Calin Popescu-Tariceanu au semnat, miercuri, un protocol de colaborare in alegeri, anunta Agerpres.

Conform textului, prezentat in cadrul evenimentului de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, senator ALDE, PSD si Alianta Liberalilor si Democratilor convin sa incheie aliante in plan local, acolo unde vor considera necesar pentru alegerile din iunie 2016, inclusiv candidati si liste comune in vederea maximizarii rezultatelor electorale ale celor doua partide.

Protocolul mai prevede ca PSD si ALDE considera oportun sa constituie impreuna majoritati in consiliile locale si judetene, in vederea asigurarii unei guvernari locale eficiente si stabile in interesul cetatenilor.

De asemenea, PSD si ALDE vor stabili dupa alegerile locale conditiile de realizare a unei aliante electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2016, se precizeaza in protocol.

Documentul reaminteste ca alianta politica dintre social-democratie si liberalism, materializata in anul 2011, prin infiintarea Uniunii Social Liberale, a castigat alegerile locale si parlamentare din 2012 'cu o vasta majoritate'.

De asemenea, se mentioneaza 'colaborarea foarte buna' la nivel parlamentar si guvernamental, care a permis atingerea celor mai importante obiective ale programului politic al USL, intre care refacerea puterii de cumparare a romanilor prin reintregirea salariilor si pensiilor, 'amputata de guvernarea Basescu-Boc', scoaterea tarii din criza economica, readucerea economiei la cresterea accelerata, adoptarea unui set de politici sociale menit sa diminueze saracia si inegalitatile din societate, promovarea unui pachet de masuri de relaxare fiscala destinate stimularii cresterii economice, crearii de locuri de munca, dezvoltarii capitalului autohton si diminuarii evaziuni fiscale.

'Fiind decise sa continue impreuna pe acest drum, al consolidarii rezultatelor obtinute, PSD si ALDE convin sa realizeze prezentul protocol de colaborare politica si electorala', a subliniat Daniel Barbu.