Catalin Predoiu (PNL) afirma ca exista riscul ca, prin intermediul comisiei speciale propuse de Calin Popescu Tariceanu, sa se readuca pe masa "solutii disperate" precum desfiintarea DNA, dezincriminarea unor infractiuni, aministia, gratierea sau modificari la Codul Penal si Codul de Procedura Penala.

"Pe de o parte, Ponta a pornit o campanie publica impotriva legilor anticoruptie si impotriva sefilor Justitiei, in timp ce da ordine Procurorului general pentru deschiderea de dosare liderilor Opozitiei. Pe de alta parte, Tariceanu anunta infiintarea unei Comisii parlamentare speciale pentru "evaluarea democratiei" prin care sa cheme la ordin puterea judecatoreasca si Curtea Constitutionala.

Mizele care se joaca astazi nu privesc doar persoana domnului Ponta, Sova sau a altora. Miza este ordinea constitutionala si democratia in Romania. Exista un risc imediat si concret ca aceasta comisie a domnului Tariceanu sa readuca pe masa Guvernului sau a majoritatii PSD din Parlament solutii disperate pentru a scapa de lege: desfiintarea DNA, dezincriminarea unor infractiuni, amnistia si gratierea, modificarea Codului penal sau Codului de procedura penala si, nu in ultimul rand, cresterea presiunii politice pe institutiile judiciare" spune Predoiu, intr-o declaratie transmisa HotNews.ro.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat luni ca a propus in cadrul Comitetului Executiv al PSD crearea, la nivelul Parlamentului, a unei comisii speciale "pentru evaluarea democratiei", respectiv a statului de drept.

"Propunerea mea este sa formam la nivelul Parlamentului o comisie speciala pentru evaluarea democratiei, cu alte cuvinte a statului de drept, care este, dupa o serie de criterii unanim acceptate, indicele la care ne situam cu statul de drept in Romania su cu democratia. Vorbim foarte mult despre aceste lucruri, dar din pacate pare ca acei care vorbesc cunosc destul de putin", a afirmat seful Senatului.

El a precizat ca le-a spus celor care au participat la sedinta CEx a PSD ca "statul de drept inseamna in primul rand respectarea catorva principii fundamentale pe care este construita democratia".

"Institutia centrala in orice democratie este Parlamentul, este singura institutie democratica. De echilibrul intre puterile statului - puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca - depinde buna functionare a statului. Si, din pacate, la noi ceea ce constatam in momentul de fata este un dezechilibru major in detrimentul institutiei democratice, singura dintre cele trei, care este Parlamentul", a spus Tariceanu.

"Daca nu vom reusi sa redam increderea cetatenilor in actul de justitie atunci sigur ca nu putem sa vorbim de statul de drept si drumul este pavat pentru derapaje de la democratie si instalarea unui regim autoritar asa cum s-a incercat in perioada regimului Basescu", a mai sustinut el.

Intrebat pe ce isi bazeaza afirmatiile privind "lipsa de incredere a cetatenilor in justitie", Tariceanu a spus ca "pe reactiile pe care le-am vazut in ultima perioada ca urmare a cazului unui cetatean arestat pe nedrept". "Din pacate, acest nu este singular si poate zdruncina increderea in justitie", a sustinut presedintele Senatului.