Conducerea Senatului va lua in discutie, in sedinta Biroului Permanent de luni, avizele favorabile date de Comisia juridica pentru incuviintarea urmaririi penale a senatorilor Ion Ariton si Varujan Vosganian, fosti ministri ai Economiei, scrie Agerpres.

Biroul Permanent va stabili, astfel, introducerea pe ordinea de zi a plenului Senatului a solicitarilor venite din partea Justitiei pe numele celor doi fosti ministri, precum si avizele intocmite de Comisia juridica, plenul fiind suveran in transarea acestei situatii.

Potrivit presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, un alt subiect cu care a fost sesizat Biroul Permanent este cel referitor la situatia fostului judecator al CCR Toni Grebla, urmarit penal pentru mai multe fapte.

"Am primit solicitarea din partea procurorului general privitoare la domnul Toni Grebla, prin care se solicita aprobarea arestarii preventive si trimiterea in judecata. Documentele au sosit. Ele vor intra pe circuitul prevazut de Regulamentul Senatului. Va fi sesizat Biroul permanent si in cadrul Biroului vom decide ce vom face in continuare. In mod normal, cum am procedat si in alte cazuri similare, ele vor fi inaintate Comisiei juridice spre analiza", a spus Tariceanu, miercuri seara.

El a subliniat ca, in contextul demisiei lui Toni Grebla din calitatea de judecator al Curtii, cererea procurorului general "nu mai are obiect", fapt care poate fi constatat si de catre Biroul permanent al Senatului.

Calin Popescu-Tariceanu a precizat, totodata, ca procedura pentru numirea unui nou judecator al CCR va incepe dupa ce demisia lui Toni Grebla va fi publicata in Monitorul Oficial si Senatul va lua act de aceasta.

Senatorii juristi au avizat favorabil, marti, cererile pentru inceperea urmaririi penale a fostilor ministri ai Economiei Ion Ariton si Varujan Vosganian.

Procurorul general Tiberiu Nitu a solicitat Senatului declansarea procedurilor pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale fata de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, sub aspectul savarsirii infractiunilor de participatie improprie la abuz in serviciu si folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, in dosarul Gala Bute.

De asemenea, Tiberiu Nitu a trimis Senatului si cererea DIICOT de incuviintare a inceperii urmaririi penale fata de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la delapidare, in dosarul Romgaz.

Toni Grebla a demisionat, miercuri, din functia de judecator al Curtii Constitutionale, se arata intr-un comunicat al CCR.

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut marti sesizarea Biroului Permanent al Senatului pentru incuviintarea arestarii preventive in cazul judecatorului CCR Toni Grebla, urmarit penal pentru mai multe fapte, si trimiterea acestuia in judecata.