Presedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost intrebat, vineri, de jurnalisti, despre problemele pe care le au in Justitie unii dintre cei 22 de presedinti de CJ pe care ii are PSD, el raspunzand: "Oggi, non parliamo di cose triste", relateaza Mediafax.

Solicitat sa spuna cum vede problema dosarelor in an electoral pe care 11 din cei 22 de sefi de CJ ai PSD le au fie la DNA, fie la ANI, Cosma a precizat: "Va raspund de la prietenul meu Adriano Celentano: Oggi non parliamo di cose triste (Astazi nu vorbim despre lucruri triste - n.r.)".

El a evitat sa faca alt comentariu pe acest subiect.

Mircea Cosma, este urmarit penal sub acuzatiile de luare de mita si abuz in serviciu, iar fiul sau, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmarire penala pentru trafic de influenta, fiind acuzati de DNA ca ar fi cerut si primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentantii unor societati comerciale, denuntatori in cauza.

"Sumele de bani au fost pretinse in schimbul interventiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judetean Prahova, pe langa care cei doi aveau influenta, respectiv presedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatal inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel incat societatile respective sa obtina de la institutia publica lucrari si servicii curente supraevaluate, de intretinere a drumurilor publice sau a drumurilor judetene pe timp de iarna, dar si decontarea, cu prioritate, a unor lucrari deja efectuate in temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentand comisioanele conform intelegerilor cu cei doi inculpati", sustin procurorii DNA.