Presedintele Traian Basescu a semnat miercuri decretul de numire a lui Andrei-Dominic Gerea în funcția de ministru al Economiei. Ceremonia de depunere a juramantului va avea loc la ora 17.00 la Palatul Cotroceni.

UPDATE Președintele Senatului Crin Antonescu nu a fost invitat la ceremonia de depunere a jurământului a noului ministru al Economiei, Andrei Gerea, potrivit B1. Premierul Victor Ponta si-a anuntat oficial participarea.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a primit invitația telefonic.

Crin Antonescu a anuntat marti ca liderul deputatilor PNL, Andrei Gerea, a fost propus de conducerea partidului pentru a prelua portofoliul de la Economie.

"Domnul Andrei Gerea, fostul lider al grupului parlamentar din Camera Deputatilor, membru al Comisiei economice, a fost propunerea pe care am facut-o si pe care am votat-o in unanimitate cu 58 de voturi din 58 de membri prezenti ai BPN. Dansul este propunerea noastra pentru Ministerul Economiei", a afirmat Antonescu, la Palatul Parlamentului.

Andrei Gerea, propunerea PNL pentru functia de Ministru al Economiei, este deputat liberal de Arges aflat la al treilea mandat consecutiv. Cunoscut ca un apropiat al lui Crin Antonescu si al lui Daniel Chitoiu, Gerea este liderul deputatilor PNL si vicepresedintele Comisiei speciale din Parlament privind proiectul de la Rosia Montana. Gerea este economist cu studiile absolvite la ASE in 1997, la 29 de ani, inainte lucrand ca electronist. Din 1997 si pana in 2004, Gerea a lucrat numai in domeniul bancar.

Citeste mai multe despre cine este noul ministru al Economiei