Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, considera ca desele contradictii dintre Traian Basescu si Victor Ponta "afecteaza imaginea" tarii, el afirmand ca "varianta ideala ar fi ca presedintele si primul ministru sa faca front comun pentru proiectele Romaniei", transmite Mediafax.

Iohannis a fost intrebat, joi, intr-o conferinta de presa, daca desele contradictii dintre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta afecteaza imaginea Romaniei, el raspunzand afirmativ.

Intrebat daca are semnale din exterior despre aceste consecinte, Iohannis a negat, dar a mentionat ca "astfel de lucruri niciodata nu dau bine".

"Astfel de lucruri niciodata nu dau bine. Nu trebuie sa ai niciun fel de semnale speciale. Atunci cand intr-o entitate apar discutii in contradictoriu, nu da niciodata bine, indiferent ca este vorba de administratia nationala sau judeteana sau chiar locala. O entitate este cu atat mai puternica si poate sa isi impuna un punct de vedere mai usor cu cat sunt mai uniti cei care o reprezinta. Pentru Romania, varianta ideala ar fi ca presedintele, primul ministru si toata lumea de acolo sa promoveze Romania - pana la urma pentru asta i-am ales - si sa faca front comun pentru proiectele Romaniei", a declarat Iohannis.

Raspunzand unei alte intrebari, prim-vicepresedintele liberal a apreciat ca Traian Basescu si Victor Ponta "cateodata fac front comun, cateodata nu fac".

"Acel 'cateodata nu' afecteaza si acel 'cateodata da'", a spus Iohannis, care a mentionat ca "este greu de crezut" ca relatiile dintre presedinte si premier se vor mai schimba, date fiind conditiile politice actuale.