Deputatii vor avea activitate in teritoriu inainte de Paste cu o saptamana, astfel incat vor fi liberi incepand cu 29 aprilie si pana pe 7 mai, a declarat, luni, secretarul Camerei Deputatilor Niculae Mircovici, citat de Mediafax. Pe de alta parte, conducerea Senatului a revenit asupra deciziei luate saptamana trecuta prin care senatorii ar fi avut, in saptamana premergatoare Pastelui, doar activitati in circumscriptiile electorale, programand sedinte de plen pentru zilele 29 si 30 aprilie, transmite Agerpres.

Niculae Mircovici a spus luni ca deputatii nu vor lucra saptamana viitoare, in Parlament, ci vor avea activitate in teritoriu inainte de Paste.

Astfel, deputatii vor fi liberi incepand cu 29 aprilie pana pe 7 mai, cand vor reveni in Parlament.

UPDATE In ceea ce ii priveste pe senatori, conducerea camerei a revenit asupra deciziei luate saptamana trecuta prin care senatorii ar fi avut, in saptamana premergatoare Pastelui, doar activitati in circumscriptiile electorale, transmite Agerpres. Astfel, potrivit noului program, sunt planificate sedinte de plen pentru zilele 29 si 30 aprilie.

''Programul saptamanii viitoare - luni si marti, activitate in plen. A intervenit o modificare. Era un fel de propunere, saptamana trecuta, de a fi activitate in teritoriu, dar a aparut necesitatea intrunirii plenului. (...) S-a schimbat ordinea de zi. Am introdus aceste sedinte de plen legate de nevoia ridicata de Comisia pentru buget care trebuie sa ii audieze pe membrii Consiliului de Supraveghere Financiara. Pentru a-i audia, trebuie ca acea comisie sa lucreze legal, iar Parlamentul trebuie sa lucreze'', a spus vicepresedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu.

In data de 15 aprilie, conducerea Senatului aprobase ca in perioada 29 aprilie - 5 mai senatorii sa aiba numai activitate in teritoriu.

"A fost o discutie legata despre cum se va desfasura activitatea Senatului in saptamana dinainte de Paste, Saptamana Patimilor. Avand in vedere cum s-a procedat si in alti ani, s-a considerat ca senatorii isi vor putea desfasura activitatea in teritoriu, inclusiv in zilele de luni si de marti. Vorbim de saptamana premergatoare Pastelui: 29 aprilie-5 mai", afirmase, la acel moment, vicepresedintele Senatului Cristian Dumitrescu