Premierul Victor Ponta a anuntat luni pe blog ca l-a cooptat in echipa guvernamentala pe Cristian Botan, un doctorand de 25 de ani care a infiintat PublicJob.ro, un site destinat locurilor de munca din administratia publica.

Seful executivului a precizat ca site-ul PublicJob.ro va fi preluat ca pagina oficiala de anunturi privind posturile publice. "Ulterior, vom veni cu o dezvoltare interesanta si pe zona legislativa. Iar Cristian Botan, tanarul despre care v-am vorbit, va face parte din echipa care va avea aceasta misiune", scrie Ponta pe blog.

Ponta a explicat ca ideea colaborarii a venit ca urmare a unei scrisori deschise trimise de Cristian Botan prin care solicita transparentizarea activitatii guvernamentale.

"Cristian Botan nu doar ca a pus degetul pe una din ranile sistemului, dar a pus la punct si o solutie menita sa contribuie la vindecarea sa: o platforma online care aduce transparenta in acest domeniu", scrie Ponta.

Cristian Botan are ca sarcina sa implementeze programul pe care l-a creat, "prin care toate functiile din administratia publica, in masura in care sunt scoase la concurs, vor avea cel mai transparent sistem posibil prin care absolut orice persoana va avea acces online cand se scoate la concurs functia respectiva si care sunt conditiile", a spus Ponta, intr-o conferinta de presa.

In cazul in care acest proiect va fi unul de succes, Victor Ponta are intentia de a-l extinde si in structurile administratiei publice locale.

Primul ministru a precizat ca isi asuma "riscurile" care decurg din aceasta idee si si-a exprimat speranta ca "anumite metode folosite de ani multi vor fi imposibil de folosit in continuare".

Premierul Victor Ponta a anuntat duminica, pe blogul personal, ca se pregateste un "transfer surpriza" in Guvern, precizand ca va dezvalui cine este persoana care se va alatura echipei guvernamentale luni, tot pe blog. "De maine ni se va alatura, la nivelul echipei din Guvern, o persoana care, sunt convins, va atrage atentia multora dintre voi", a scris Ponta.

In postarea de luni, seful Executivului a precizat ca a ales "un mod mai atipic de a-l anunta pentru ca, in Romania lui 2012, normalitatea are nevoie de ceva senzational pentru a fi bagata in seama" adaugand ca a anuntat duminica numirea "fara sa am cea mai mica intentie de a politiza in vreun fel demersul".

Potrivit PublicJob.ro, Cristian Botan este doctorand in stiinte administrative al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti.

La inceputul lunii octombrie, Ziarul Financiar relata despre scrisoarea deschisa trimisa de Cristian Botan premierului Victor Ponta, prin care ii solicita o transparentizare a activitatii guvernamentale, masura promisa de actualul gu￯vern la primirea votului de investitura. PublicJob.ro, proiectul pe care Botan l-a lansat in luna martie dupa o investitie de doar 500 de euro, reuneste toate posturile vacante scoase la concurs de institutiile publice si care au fost publicate in Monitorul Oficial.

In scrisoare, Cristian Botan propunea, printre altele:

* obligativitatea institutiilor finantate din bani publici de a transmite catre Monitorul Oficial toate anunturile de posturi vacante (functionar si personal contractual) cu minimum 10 zile inainte de depunerea dosarelor;

* obligativitatea candidatilor la o functie publica de a declara, pe propria raspundere, ca nu sunt rude sau afini cu alta persoana angajata in acea institutie;

* crearea unui registru online care sa cuprinda date despre fiecare angajat platit din banii publici.

  • Cristian Botan: In viitor, institutiile publice vor anunta pe un singur site posturile disponibile

Noul consilier pentru transparență în administrația publică, Cristian Botan, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca in viitor toate institutiile publice vor anunta pe un site unic toate posturile scoase la concurs, iar recrutarea va trebui realizata in functie de competente, dupa model european, informeaza Mediafax.

Cristian Botan a afirmat, in conferinta de presa, ca recrutarea si promovarea in functiile publice reprezinta o problema, iar scopul platformei unice pe care sunt publicate posturile publice disponibile este ca pe aceste functii sa ajunga persoane care demonstreaza competenta si nu sunt promovate "in functie de gradele de rudenie si afacerile lor".

"Primul punct pe care l-am discutat cu primul-ministru a fost despre institutionalizarea site-ului pe care l-am lansat deja, in sensul ca institutiile sa fie obligate intr-un viitor, speram noi, foarte apropiat sa publice din proprie initiativa posturile pe care le au disponibile pe platforma respectiva. Ne limitam in clipa de fata la institutii din administratia publica centrala si locala si, concret, la functii publice. Speram ca intr-un viitor, iarasi, foarte apropiat publicjob.ro, sau cum se va numi el sub forma patronata de Guvern, sa includa toate functiile bugetate din fondurile centrale sau locale", a explicat Botan, citat de Mediafax.

"I-am propus primului-ministru sa mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeana, nu sa cerem candidatilor sa memoreze 20 de legi, din care sa-i intrebam din 3, ci sa vedem competentele", a mai declarat noul consilier al premierului.

Cristian Botan a declarat pentru Mediafax ca nu este membru al vreunui partid politic si spera ca un astfel de lucru "sa nu se intample prea curand".