Liderii USL Crin Antonescu si Victor Ponta au declarat luni ca nu au purtat negocieri cu reprezentanti ai Puterii, precizand ca nu vor fi primiti sub nicio forma "cei care isi cauta acum salvarea" in randurile Uniunii, cazul lui Sorin Frunzaverde, inscris recent in PNL, reprezentand o exceptie, transmite Agerpres.

"Noi nu am purtat negocieri cu nimeni, nici cu Sorin Frunzaverde. Am discutat despre aceasta (n.r. - inscrierea lui Frunzaverde in PNL) si am considerat ca in cazul domniei sale este oportun si deloc compromitator sa mergem impreuna mai departe. Si asta am facut, dar negocieri nu am purtat", a declarat Crin Antonescu, la finalul reuniunii USL.

El a dorit sa reaminteasca "un lucru de principiu" valabil pentru toate partidele din cadrul USL.

"Oameni care au fost elemente sau instrumente arhicunoscute in ceea ce a insemnat politica regimului Basescu, Boc, Ungureanu nu au cum, la spartul targului, sa treaca de partea poporului. Cred ca am vazut cu totii, cei mai in varsta, cam cum s-a intamplat asta in 1990, Ceausescu si sotia lui au fost impuscati si restul s-au apucat sa construiasca statul de drept si democratia din Romania, si cum am mai vazut si la alte schimbari de putere, este inacceptabil. Este evident, si deja lucrurile sunt la vedere, ca din ce in ce mai multi oameni din PDL fac declaratii sau chiar gesturi prin care e evident ca isi cauta salvarea. Si noi nu cu asta ne-am angajat in fata sustinatorilor - sa salvam pedelisti in avarie", a spus Antonescu.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a sustinut ca a refuzat "si astazi cativa parlamentari care vroiau sa vina la USL". "Si le-am spus ca exista un moment in care se pot salva fata de alegatori: momentul motiunii de cenzura", a adaugat Ponta.

El a sustinut ca le-a spus acestora "ca nu are nevoie la PSD" de ei si i-a trimis la o pilda biblica. "In ziua motiunii de cenzura, trebuie sa se ridice si sa mearga spre urne, pentru ca probabil dl Ungureanu, la fel ca si dl Boc - si sunt din ce in ce mai dezamagit constatand lipsa de diferente -, probabil ca le va cere sa stea in banci. Si atunci, cel care se va ridica si va pasi catre urnele de vot se va salva", a afirmat liderul USL.