Cei ce urmaresc atenti tonul si dinamica dezbaterii publice din Occident remarca imediat un lucru fara precedent: Disperarea acuta a ideologilor si purtatorilor de cuvant ai stangii. Este de inteles: Baza lor sociala de putere politica se clatina. Mai mult, pierd pe zi ce trece pozitiile de autoritate morala si intelectuala (inclusiv capacitatea de a domina si dicta parametrii dezbaterii publice si fluxului mass-media). Sunt pozitii pe care le controleaza autoritar de decenii si despre care ajunsesera sa creada ca sunt un monopol de drept divin. Mai important insa este faptul ca un intreg univers doctrinar, intreaga lor lume mentala, cu miturile, fobiile si iluziile ei, se prabuseste. Confuzia, dezorientarea, panica sunt palpabile de sus pana jos.
Socul realitatii anunta ca s-a ajuns la scadenta. Tripla criza -economica, politica si cultural-morala- a Americii si Europei Occidentale este mai presus de orice criza unui intreg sistem institutional si de politici publice izvorat din idei. Ideile stangiste. Acum aceste idei isi dau in sfarsit masura. Grefate cu fervoare timp de decenii pe corpul sistemului liberal-democrat capitalist occidental, au ajuns ca pana la urma sa-l blocheze.
Ironia este dubla. In lupta dintre Marx si Weber, Weber are ultimul cuvant. Ideile sunt cele ce schimba lumea. Lupta de idei, nu mecanica modurilor de productie este motorul istoriei. Avem privilegiul sa asistam la un studiu de caz istoric. Agitatia stangistilor care incearca disperati zilele acestea sa recapete pozitia hegemonica in dezbaterea de idei, este o dovada vie ca in ciuda reverentelor pe care le fac marxismului si altor determinisme structuraliste, acestia au totusi intuitia faptului ca miza reala se joaca la masa luptei de idei.
Traversam deci o perioada extrem de interesanta. Cei ce doresc sa urmareasca la lucru forta ideilor in istorie au o ocazie rara, una la o generatie sa vada pe viu un moment de cotitura. In asemena momente de volatilitate, confuzie si fluiditate, asa cum a aratat politologul american Mark Blyth, dinamica ideilor determina viitorul. Sunt clipe astrale ale istoriei cand climatul public se decide pentru mai multe decenii si generatii. Formule ale viitorului se degaja treptat din modul in care ideile in dezbatere infrunta realitatea in dezbatere, ajustandu-se ei si ajustand-o in acelasi timp. Este momentul in care ideologia si doctrina politica isi demonstreaza adevarata magnitudine a influentei imense ce o au asupra societatii umane moderne.
Dezbaterea la noi
Acesta este fundalul pe care trebuie sa privim valul de dezbateri pornit in Occident si care a ajuns si la noi. Masacrul de la Oslo, falimentul experimentului obamist, frisoanele euro si UE, criza datoriilor, renegarea multiculturalismului, vandalismul din Anglia, genereaza evident discutii aprinse si in Romania. Aceste discutii conteaza. Indiferent ce am spune despre exceptionalismul sau inapoierea romaneasca, astfel de discutii seteaza climatul, vocabularul, asteptarile ce vor determina opinia publica si decizia electoral-politica pe termen mediu si lung. Nu e putin.
Sa discutam deci despre dezbaterea stanga versus dreapta in Romania, azi. Am sa iau ca punct de reper discutiile relevante din ultimele saptamani, asa cum s-au materializat ele in interventiile din Revista 22 si de pe Contributors-Hotnews, platformele mele publicistice in tara. In speta, am fost atent la reactiile din ultima saptamana la articolele semnate de Vladimir Tismaneanu, Mihail Neamtu, Stefan Vlaston, Dan Tapalagă, Theophyle si bineinteles la propriile texte (in Revista 22 si Contributors). Voi prezenta in continuare cateva comentarii bazate pe aceste observatii.
Comentariul 1
Sa incepem prin a nota ca autorii numiti mai sus si altii ca ei isi asuma deschis valori de dreapta –adica nu isi ascund orientarea ideologica. Au onestitatea sa lase cititorul sa stie care le este profilul doctrinar-intelectual. Nu pretind ca sunt altceva decat sunt. Contrastati asta cu practica comuna pana mai ieri atat in Occident dar mai ales la noi. Anume de a prezenta publicistul sau analistul ca fiind „neutru” doctrinar. Aceasta fictiune –omul fara valori, principii si partipriuri – care iese in fata natiunii sa-i spuna Adevarul Obiectiv, este o inventie pe care stanga mediatica, intelectuala si oligarhica a exploatat-o si o exploateaza sistematic. Ridicati masca oricarui „analist obiectiv” si probabilitaea ca veti da de un stangist-oportunist este de aproape 100%.
Este o diferenta radicala de filozofie publicistica. Profesionismul mai sus numitilor autori (si al altora ca ei din publicistica romaneasca) sta nu in pretentia obiectivitatii ci in efortul de a fi obiectiv si rezonabil in fata evidentelor empirice si logicii, tinand insa cont de realitatea propriilor valori si orientari. Diferenta intre „pretentie” si „efort real” (fie si imperfect) e imensa. Profesionismul si obiectivitatea cuiva nu sunt asumate prin etichetare. Sunt dovedite. Zilnic. Mereu si mereu in tensiunea cu realitatea comentata si cu propriile partipriuri.
Sa retinem acesta observatie. Ea puncteaza o trasatura importanta a jurnalismului viitorului. Din ce in ce mai mult, credibilitatea celor ce pretind obiectivitatea -vanzand de fapt agenda elitelor progresiste de stanga sau a oligarhiei plutocratice- va fi chestionata. Un nou tip de comentariat jurnalistic –onest, cu valorile pe masa, la vedere- se degaja sub ochii nostri. Ajutat de aparitia internetului, acesta va dizolva monopolul mediatic pus (sub acoperire) asupra dezbaterii publice de catre elitele stangiste occidentale sau de catre oligarhiile plutocratice post-comuniste.
Auto-afirmarea dreptei publicistice induce deci o dinamica pozitiva. Ea obliga la reactie de pe stanga. Treptat-treptat vom vedea si in Romania, ca peste tot in lume, cum comentatorii ce pana mai ieri se declarau „impartiali” isi recunosc propensiunile stangiste. Inteleg ca deja fenomenul s-a pus in miscare prin studiourile de televiziune din Bucuresti. E un castig emorm pentru asanarea dezbaterii publice. Fenomenul trebuie incurajat.
Comentariul 2
Vorbim aici despre calitatea intelectuala precara a publicisticii stangistilor romani si a prezentei pe internet a stangismului. Nici occidentalii nu stau bine, e drept. Asa cum spuneam, criza ideilor stangiste la nivel global e o realitate palpabila. Totusi Occidentul are in continuare nume si surse de calitate pentru idei si retorica de stanga. Stangistii romani sunt dezamagitori nu atat in lipsa de idei proprii sau incapacitatea de a fi proactivi. Sunt dezamagitori in incapacitatea de a discerne de la cine, ce si cum trebuie sa preia cand este vorba despre temele si argumentele produse spre beneficiul lor de catre centrala de idei si mediatica a elitelor occidentale stangiste. Si mai sunt dezamagitori pentru ca practica un tip de abordare care copiaza ce e mai rau de la stanga occidentala, corecta politic si obisnuita sa cenzureze si controleze. Exista si cativa tineri romani care au potential de stanga decent dar momentan nu isi pot face loc in prima linie datorita veleitarilor sau oportunistilor sub acoperire.
Am vazut la Comentariul 1 cum putem ajuta stanga sa iasa din fictiunea ipocrita si manipulatoare a „impartialitatii”. Intrebare: Putem sa-i ajutam si sa-si recalibreze discursul intr-o directie mai inteligenta si mai informata? Putem ajuta tinerii stangisti purtatori ai unui discurs daca nu corect cel putin inteligent si decent, sa iasa in fata? Desigur. Pentru asta trebuie insa sa fim insa foarte transanti si duri pe trei paliere, care reprezinta cele trei caracteristici majore ale retoricii stangiste actuale:
a. Stangistii romani par blocati in strategia tipica de a reduce totul al un joc de etichete delatoare. Mintea lor graviteaza in jurul rasuflatei manevre stalinsit-progresiste care postuleaza ca daca ai spus ca ceva sau cineva e ”extremist” sau „fascist” (sau „portocaliu”, in cazul momentului actual la noi), ai rezolvat totul. Asta tine loc de argument, de teorie, de evidenta. Nu iti convine ceva? E fascist. De ce? Pentru ca e fascist, cum de ce?!
Nu are rost sa elaboram. Tehnica (sau patologia) a fost studiata in amanunt mai demult de Jean-Francois Revel si, mai recent, de catre J. Goldberg in cartea sa „Fascismul Liberal” (tradusa si la noi, la Polirom). Doar sa notam ca cei ce doresc sa se delecteze cu o ilustrare concreta, pot gasi pe pagina de internet a Revistei 22 un studiu de caz exemplar, care se intampla sa-l aiba protagonist pe autorul de fata. Cititorul va vedea cum timp de mai multe runde si zile a fost imposibil sa determinam in dezbaterea respectiva altceva decat ca preopinentii doreau cu o ardoare fascinanta sa aplice o eticheta (anume „extremist de dreapta”), independent de orice logica sau evidenta empirica. Un spectacol de variatii pe marginea unui gen unic: caracterizarea delatoare, formula literara favorita, se pare, a stangii, indiferent de loc si epoca.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
