​Afganii preiau conducerea

de Anders Fogh Rasmussen     HotNews.ro
Miercuri, 23 martie 2011, 10:11 Actualitate | Opinii

Anders Fogh Rasmussen
Foto: NATO
Afganii sărbătoresc noul an, sau Nowruz-ul, conform tradiţiei lor. Pretutindeni în lume, noul an este o ocazie de a privi înainte. Şi sunt convins că, în acest an, poporul afgan chiar va avea motive să privească viitorul cu optimism. Această ocazie marchează şi începutul unei perioade de tranziţie care va permite afganilor să preia controlul asupra securităţii ţării lor.

În mesajul său de celebrare a noului an, Preşedintele Hamid Karzai a numit districtele şi provinciile pregătite să înceapă acest proces. Parcursul până la moment actual nu a fost unul uşor.  Este un rezultat datorat în totalitate curajului şi angajamentului exemplar al forţelor de securitate afgane şi internaţionale, cât şi a poporului afgan.

Forţele de Securitate afgane luptă alături de noi în tot mai multe operaţiuni. În unele dintre acestea, reprezintă mai mult de jumătate din forţele implicate, iar încrederea şi performanţele acestora cresc constant. Progresele sunt câştigate din greu, acţionând împreună. Împreună facem progrese în faţa talibanilor, pe tot cuprinsul ţării, şi preluăm controlul asupra multora dintre locurile lor de refugiu. Astăzi, insurgenţii controlează mult mai puţine teritorii faţă de acum un an.

Prioritatea noastră numărul unu a fost să sporim capacitatea de acţiune a Forţelor de Securitate Afgane. O şesime din ţările lumii contribuie la misiunea de antrenare, pregătire şi mentorare a acestora, demonstrând clar angajamentul comunităţii internaţionale în Afganistan.

Consider că eforturile noastre sunt justificate datorită succesului remarcabil pe care îl înregistrăm. În 2010 numărul forţelor afgane a înregistrat cea mai mare creştere din istoria ţării, cu peste 70.000 de noi recruţi. Dar aici este vorba de calitate, nu doar despre cantitate. Am triplat numărul cursurilor de pregătire a ofiţerilor şi am implementat un program de alfabetizare obligatorie, oferind celor care aveau nevoie posibilitatea să scrie şi să citească. Mulţi nu au avut această şansă în timpul regimului taliban.

Acest succes se datorează în mare parte progresului pe care l-am înregistrat în consolidarea Forţelor de Securitate Afgane, care în prezent sunt pregătite să preia responsabilitatea pentru coordonarea operaţiunilor de securitate. Obiectivul nostru este să finalizăm procesul de transfer al operaţiunilor de securitate, către autorităţile afgane, până la finalul anului 2014.

Va fi o nouă etapă  în parcursul de modernizare a Afganistanului, dar nu destinaţia finală. Iar fiecare pas înainte va fi condiţionat de contextul de securitate de pe teren.

De fiecare dată  când parcurgem procesul acesta de transfer într-o anumită regiune, facem o evaluare comună, împreună cu partenerii noştri afgani, verificând capacitatea de coordonare a forţelor afgane, securitatea din zona respectivă şi abilitatea guvernatorului local de a sprijini aceste eforturi.

Odată transferul încheiat, implicarea forţelor noastre se va reduce gradual, în timp ce responsabilitatea partenerilor afgani va spori. Ei vor prelua conducerea, în timp ce rolul nostru se va schimba treptat. Dar vreau să fiu foarte clar: nu ne pregătim de retragere. NATO a încheiat un parteneriat de durată cu autorităţile din Afganistan, care se va derula mult timp după 2014. Forţele noastre vor fi în continuare implicate în programele de pregătire ale noilor recruţi şi, până când situaţia va fi stabilă, vom continua procesul de mentorare.

Pe parcursul acestei tranziţii, liderii politici din coaliţia internaţională se vor confrunta cu presiunea publică de acasă pentru retragerea definitivă a trupelor. Nimeni nu doreşte ca militarii noştri să fie pe câmpul de luptă mai mult decât este nevoie. Trebuie să ne asigurăm că acest proces este ireversibil, păstrând spiritul de solidaritate şi continuitatea demersului comun cu partenerii afgani. Şi, în special, trebuie să ne asigurăm că vom face o tranziţie a rolului militarilor noştri de la cel de combatant la cel de instructor.

Am marcat deja un moment important în Afganistan. Mandatul misiunii ISAF rămâne neschimbat: împreună în misiune, împreună la plecare. Suntem foarte hotărâţi să evităm crearea unui vid de securitate care ar putea da naştere la extremism. Intrăm în noul an, conform calendarului local, cu încredere şi speranţă.

Editorial semnat de Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1163 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version