Inteleg nemultumirea pensionarilor care isi vad pensiile recalculate in jos sau nemultumirea privind cresterea varstei de pensionare. Sau nemultumirea ca pensiile sunt prea mici. In mod normal, oamenii spun cam asa: “Am contribuit timp de 40 de ani, am drept la pensie; mi-a fost promisa o pensie buna dupa varsta de 55 de ani (sau 60), asa ca statul trebuie sa-mi plateasca pensia din contributiile mele”. Problema este ca statul a folosit deja aceste contributii ca sa-i plateasca pe cei care erau deja pensionari in momentul platii contributiei, scrie Emil Stoica pe blogul sau.
Banii din contributiile deja platite au fost imediat evaporati in pensiile altora in exact momentul platii contributiei, nu merg in niciun fond ce va fi folosit cand actualii contribuabili vor iesi la pensie.
Singurul lucru cu care raman contribuabilii este doar o promisiune, insa o promisiune ce nu este acoperita de bani ramane doar o promisiune. O promisiune facuta de diverse guverne (in ultimii 60 de ani) ce au avut conditii economice si demografice diferite. O promisiune facuta inclusiv in numele copiilor sau a generatiilor ce nu s-au nascut inca (si care, normal, nu au drept de vot!).
Am calculat (inainte de recalcularea pensiilor si inainte de marirea varstei de pensionare) ca aceasta promisiune a statului valora la inceputul lui 2010 aproximativ 300 de miliarde de euro. Nu exista niciun fond si nici vorba de 300 de miliarde de euro. Banii astia pur si simplu nu exista.
Citeste si comenteaza pe Jeopardy.
