Intrebarea este extrem de grea pentru ca raspunsul ar incapea in mai multe carti ce ar umple o intreaga biblioteca. Pentru a putea raspunde trebuie sa ne gandim ce anume vrem ca model de societate si cum interesele societatii se suprapun pe interesele individuale. In plus, care ar fi exercitiul social de care avem nevoie?, scrie Emil Stoica pe blogul Jeopardy.
Societatea ideala pe care cred ca ne-o dorim cu totii este una care nu numai ca isi propune, dar si asigura bunastarea tuturor. Ceea ce fiecare individ isi doreste este bunastarea individuala. Logic, interesele societatii si ale individului ar trebui deci sa se suprapuna.
Fiecare cetatean isi defineste propriul ideal de bunastare individuala, de confort. Unii isi definesc bunastarea prin numarul de case pe care le detin, prin numarul de masini si prin intinderea proprietatilor. Altii insa isi definesc bunastarea prin timpul pe care il au la dispozitie sa pentru drumetii, pentru lectura, pentru distractie sau prin timpul si resursele pe care le aloca pentru ajutorarea altora.
Problemele apar atunci cand suma definitiilor de bunastare a celor 22 de milioane de romani este mai mare decat resursele aflate la dispozitie. Resursele sunt limitate. Si atunci apar conflicte: unii incep sa fure de la altii sau, mai rau, sa dea in cap vecinului. De aceea avem nevoie de un arbitru si, pentru ca suntem oameni, am inventat societatea. Societatea este arbitrul in alocarea resurselor.
Iar orice societate care se considera dezvoltata trebuie sa aiba reguli de functionare. In trecut era un rege / voievod / dictator, etc. care taia si spanzura. Un astfel de model de societate este riscant. Din cauza asta un sistem de guvernare prin care vocea fiecarui individ este exprimata iar actele de guvernare reprezinta vointa majoritatii este de preferat. Societatea are reguli si tot socitatea – prin institutiile sale – se asigura ca regulile pot fi si sunt urmate de catre toti cetatenii. Iar asta inseamna, inevitabil, o alocare echitabila a resuselor.
Stiu ca multi se simt dezamagiti de democratia din Romania, stiu ca multi au avut mari asteptari in 1990, in 1996 sau in 2004 doar pentur ca aceste sperante sa fie risipite.
Raspunsul exercitiului social nu poate fi decat implicarea individuala. Rolul societatii este acela de a fi arbitru, de a asigura bunastarea tuturor. Toti, intr-o democratie, trebuie sa intelegem ca bunastarea individuala este legata de bunastarea tuturor. Iar asta inseamna educatie, educatie, educatie. Nu numai educatia ce are loc la scoala azi, dar si educatie politica, economica, sociala, medicala, ecologica, etc. Educatia nu este exclusiv formala (prin Ministerul Educatiei – care ar putea face mult mai mult), ci si prin alte institutii: presa, biserica, ONG-uri, bloguri individuale, discutii cu vecinii.
Repet, intr-o democratie, bunastarea individuala este legata de bunastarea tuturor. Educatia asigura alocarea mai eficienta a resurselor, fie ele materiale sau umane. Cum resursele materiale sunt limitate, o crestere a bunastarii este legata direct proportional de o crestere a nivelului educatiei. De exemplu, un sistem medical mai eficient se poate obtine si cu mai putin pacienti pentru ca cetatenii au educatia necesara sa aiba grija mai mult de sanatatea lor: printr-o alimentatie mai sanatoasa, prin evitarea oricarui exces sau prin mai mult sport.
Desigur, educatia nu este un proces ce va dura 2 satpamani, ci probabil decenii. Nu trebuie sa asteptam rezultate imediate, trebuie sa le cerem, asta da, este normal sa cerem rezultate imediate, dar, realist va dura ceva…
Comenteaza peblogul Jeopardy.
