Intr-o declaratie ce se voia sibilinica, George Soros critica saptamina trecuta politica Germaniei de reducere a deficitului bugetar. La distanta de o zi, Financial Times considera politica de austeritate a Romaniei mai dura decat standardele UE. Am ajuns si noi (printre) primii la ceva, ceea ce inseamna ca exista un curent destul de raspandit impotriva reducerii deficitelor. O pletora de politicieni, fie ei socialisti sau liberali, combat din toate puterile orice masuri de limitare a cheltuielilor bugetare, in Romania si aiurea.

Declaratia miliardarului explica, insa, incrancenarea celor ce se opun reducerii de salarii si prestatii sociale. Principala lor preocupare este democratia, mai precis doua dintre posibilele sale principii: majoritatea - ce limiteaza influenta elitelor naturale - si proportionalismul – care poate schimba echilibrul politic prin introducerea de minoritati artificial constituite, dar ilicit de puternice.

Se creeaza astfel diverse minoritati socio-profesionale, adevarate caste, ce-si castiga privilegiile prin folosul pe care il aduc politicienilor, primind in schimb prestigiu social, influenta si privilegii materiale. Acelasi melanj de majoritate si proportionalism produce o noua categorie de lumpen-asistati, indivizi ce-si incaseaza fraudulos prestatiile sociale, de la pensionati contra spaga - la noi, pana la cetateni pseudolegali (copii ai imigrantilor ilegal) in unele state europene.

Sistemul politic in care indivizi cu interese convergente se asociaza in partide politice, care apoi se lupta pentru a castiga majoritatea optiunilor electoratului, cum este, cel putin in intentie, regimul democratic, a murit. In prezent partidele nu mai conving, nu mai cuceresc electoratul, ci il produc. Fac asta prin masuri economice si sociale, dar mai ales prin politici financiare, prin manipulare, prin confiscarea resurselor catre stat si redistribuirea dupa programe politice, prin impozitarea excesiva a muncii si supralegiferarea ilicita a vietii private.

Asa se explica de ce pensiile (uneori si salariile) ajung a fi considerate drepturi patrimoniale, desi in tari ca Romania nu sunt nici macar drepturi contractuale, ci alocatii stabilite arbitrar (fara raportare directa la contributie) si a caror marime e rezultatul unui algoritm ce tine cont, macar teoretic, de niste parametri economici. Ajungem astfel in situatia absurda in care dreptul la pensie – incontestabil – este confundat cu dreptul la un nivel nesustenabil economic al acesteia.

Asta in timp ce dreptul firesc al oricarui individ de a beneficia de rezultatele propriei munci poate sa fie incalcat prin fiscalitatea excesiva. In ce masura reducerea prestatiilor sociale este o restrangere a unui drept la proprietate – la limita un furt – in timp ce transferul de sume din bugetul de stat (de care platitorul de taxe beneficiaza prin serviciile publice) catre cel de asigurari sociale este corect si legal, si nu un furt sau o delapidare?

Un sofism: saracii cheltuiesc mai mult

De obicei, apologetii delapidarii viitorului, ai spolierii actualelor si viitoarelor generatii de indivizi productivi, propun mentinerea actualului nivel de cheltuieli bugetare invocand o iluzorie crestere economica bazata pe consumul pe datorie sau amenintand cu o accentuare a recesiunii prin scaderea consumului.

Si fac asta in ignorarea totala a faptului ca mentinerea actualului nivel - dovedit nesustenabil - al cheltuielilor bugetare nu este posibila decat printr-o noua crestere a impozitelor si taxelor (conditie inclusiv pentru obtinerea imprumuturilor, deci a continuarii consumului pe datorie). Adica, sumele disponibile pentru consum vor fi aceleasi, insa beneficiarii bunurilor consumate vor fi altii. Cererea si oferta raman in echilibru, indiferente la numele beneficiarilor, deci nicio sansa de crestere economica.

Greseala, cunoscuta in logica sub numele de impatrirea termenilor, consta in confuzia ce se face (adesea voit) intre necesitatile unor persoane si cererea de bunuri a acestora. E adevarat ca, daca ar avea banii necesari, oamenii fara locuinta si-ar cumpara una, in timp ce posesorii de locuinta ar cheltui banii mai degraba altfel. Numai ca economia se relanseaza pe baza cererii, ce nu tine cont de nevoile oamenilor, ci de disponibilul de bani al acestora. Iar disponibili pentru investitii, deci pentru crestere, sunt banii economisiti, nu cei cheltuiti.

Suporterii cresterii taxelor - indiferent ca se ascund sau nu dupa clamarea unor (inexistente) masuri de relansare economica din partea guvernelor in functie, cum fac la noi liberalii sau propun impozitarea progresiva, cum fac la noi social-democratii – evita sa spuna un lucru simplu: consumul pe datorie va fi platit oricum, insa la factura se vor adauga si dobanzile. Problema este, evident, cine plateste.

Libertatea copiilor de sclavi

Exista doua variante. Prima este cresterea taxelor si a micsorarea prestatiilor sociale pentru anumite categorii; de regula, fie cele mai putin puternice politic sau mai putin numeroase (in Romania, persoanele active sunt minoritare in raport cu asistatii si bugetarii si mai slabe politic decat magnatii), fie cele cu docilitate politica redusa (persoanele educate).

Scaderea prestatiilor catre anumite categorii se poate realiza prin introducerea impozitarii progresive – platesti mai mult, primesti mai putin, se aplica solidaritatea, se eludeaza contributivitatea; cresterea varstei de pensionare – platesti mai multi ani, primesti pensie mai putini; exceptii fiscale pentru anumite categorii – povara fiscala ramane pe umerii a tot mai putini, prestatiile raman cel mult egale, dar mult diferite proportional.

Rezultatul este o relativa crestere a bugetului, pana cand se reechilibreaza prin evaziune, o scadere a cheltuielilor sociale, prin eliminarea drepturilor unor categorii si, evident, atat de dorita de catre politicieni – si nu numai - pace sociala.

A doua varianta este gasirea unui sponsor care sa finanteze intrarea intr-o noua bula de crestere. Se poate realiza prin: reducerea patrimoniului prin privatizari; reducerea suveranitatii prin concesionari; amanetarea viitorului, cel putin pentru o generatie, prin imprumuturi ale statului catre organisme internationale sau investitori privati.

Acest al doilea scenariu nu prea mai este posibil, nici in Romania, nici in alte parti. Exista prea putine lucruri ce mai pot fi privatizate si prea putini investitori care sa cumpere la un pret cat de cat corect. Iar finantarea actualei risipe este si dificila, intrucat multi bani s-au dus deja in astfel de amanari, si imorala.

Avem si un scop politic aici, nu doar construirea canalului

Parafrazand zicerea liderului comunist Nikolski, exista si un scop politic in mentinerea risipei bugetare, nu doar depasirea crizei. Canalul a fost cimitirul indezirabililor. Criza ar putea sa-i imprumute rolul, tot in numele majoritatii. Ni se aminteste, din ce in ce mai insistent, ca democratia costa. Suntem amenintati tot mai mult cu posibila prabusire a tinerelor democratii sau cu revirimentul nationalismelor si extremismelor.

In completa ignorare a faptului ca nu democratia, ci abuzul de majoritate - statul asistential - predispune la delapidarea bugetului prin pomeni electorale sau contracte preferentiale. Sau uitand ca succesele nationalistilor au aparut mult inainte de criza, probabil ca reactie la erorile constructiei pan-europene. Altfel e greu de explicat cum, in numele democratiei, se incalca libertatea, atat a cetatenilor in viata, carora li se restrange dreptul de a decide asupra propriilor bunuri, cat si a viitorilor cetateni, carora le legam de picior ghiuleaua datoriilor facute in prezent.

Din pacate, nici George Soros - altminteri cel mai de succes dintre speculatorii pe diverse burse – nu este departe de acest gen de sofisme. Insa, venind din economia reala, nu din zona birocratiei bugetare precum politicienii romani sau (multi dintre) europeni, domnul Soros este sincer si recunoaste ca principala sa ingrijorare este democratia, nu criza economica sau depasirea ei.

"Chiar acum Germania isi taraste vecinii in deflatie, care ameninta sa declanseze o lunga perioada de stagnare. Iar aceasta duce la nationalism, tulburari sociale si xenofobie. Democratia insasi ar putea fi in pericol". Adica sistemul in care stie sa actioneze si care ii protejeaza detinerile.

Potrivit articolului din FT, masurile de reducere a somajului si de crestere a consumului au ridicat deficitul bugetar al Spaniei cu peste 10 procente in doar doi ani. Ce se intampla cand se platesc de la buget 14 salarii pentru 11 luni de munca unui aparat birocratic exagerat de numeros si putin eficient, iar politicienii ascund ani de zile gunoiul sub pres se vede in Grecia.

Bursa voturilor si proxenetismul politic

Pentru oricine evita capcanele si sofismele discursului populist al celor ce se opun reducerii deficitelor, ramane limpede ca scopul acestora este unul politic, conservarea privilegiilor unor match-makers politici. Care, cum spuneam la inceput, se pricep sa creeze electorat, nu sa-l castige. Insa, cum e mai usor sa produci saracie decat bogatie, e firesc sa codoseasca in numele statului asistential.

In societate, ca si in speculatiile bursiere, castiga toti doar cand creste bursa, adica toata economia. Cand scade tot, important e sa limitezi pierderile. Altminteri, cativa castiga, toti restul pierd. Corect la bursa, dar total nedemocratic in societate.