Ultimul sumit al Food and Agriculture Organization (FAO), agentie din sistemul Natiunilor Unite dedicata combaterii foametei la nivel global, a debutat fara indoiala mai spectaculos decit s-a incheiat. Sumitul urma sa fie consacrat crizei alimentare mondiale si conta pe solidarizarea liderilor prezenti in jurul unui program concret de masuri anti-criza.
In dorinta de a sensibiliza opinia publica si, mai ales, pe sefii de stat participanti, Jacques Diouf, directorul general al institutiei, a intrat intr-o greva a foamei de 24 de ore. Pentru a da gestului sau o nestirbita credibilitate si o pondere simbolica suplimentara, Diouf a petrecut seara si noaptea din ajunul evenimentului nemincat pe o saltea gonflabila la intrarea in sediul din Roma al FAO.
Gest spectaculos, daca nu de-a dreptul excentric, destinat - nu-i asa? - sa ramina izolat. Si totusi, Gianni Alemanno, primarul Romei si intr-o oarecare masura gazda sumitului, a gasit potrivit sa se asocieze cu initiativa lui Jacques Diouf petrecind, si el, in greva foamei ultimele 24 de ore pina la propria interventie din cadrul sumitului. Dintr-o data, publicul nu mai asista la o extravaganta a unui inalt functionar international ingrijorat de dificultatile insolubile ale propriei institutii, ci la un gest apt sa stirneasca solidaritatea unor importante personaje politice.
Si totusi, faptul neindoios de a fi sporit relevanta grevei lui Jacques Diouf nu e singura semnificatie notabila a gestului solidar al lui Gianni Alemanno. Cu adevarat importanta este afirmarea in acest fel a vocatiei pentru politica externa a primarului unei mari capitale.
Nu e pentru prima data cind primarul Romei isi manifesta interesul pentru evenimente importante de politica externa sau pentru marile dosare internationale. Parca mai mult decit in alte legislaturi, Primaria Romei pare sa fi devenit o destinatie eligibila pentru oaspetii importanti ai statului italian: de la lideri religiosi ca Benedict al XVI si Dalai Lama, pina la protagonistii scenei politice contemporane - Presedintii Sarkozy, Lula da Silva sau Abu Mazen.
Prin insemnatate si coerenta, cu totul remarcabil este proiectul lui Alemanno de a replasa Roma in centrul proceselor politice mediteraneene si de a valorifica astfel potentialul geopolitic traditional al Urbei. Acest proiect a produs deja citeva initiative remarcabile: o primire la Presedintele Shimon Peres in contextul unei vizite in Israel; o vizita la Ramallah, la sediul Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), concluzionata cu punerea la dispozitia ANP a unui sediu pentru reprezentanta diplomatica palestiniana la Roma; intilniri pe Capitoliu cu liderul libian Gaddafi si cu Presedintele egiptean Mubarak.
E limpede din ultimul exemplu ca Alemanno a sesizat beneficiile potentiale ale asocierii Romei cu doua din cele mai importante interactiuni politice din aria mediteraneana: initiativa "Uniunea pentru Mediterana" a U.E. si Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.
In al doilea rind, e clar ca primarul Romei exprima - indirect, dar elocvent - una din caracteristicile cele mai semnificative ale diplomatiei contemporane, si anume diversificarea instrumentelor de politica externa la indemina statelor. Alaturi de diplomatia culturala, umanitara sau parlamentara, e oare prematur sa constatam profilarea unui rol relevant al actiunii externe a Primariilor marilor metropole?
