Pentru educatie urmeaza un moment extrem de important. Isi va duce premierul Emil Boc pana la capat intentia anuntata, de a-si asuma raspunderea pe pachetul de legi Miclea, sau totul va ramane “ametit” in jocul de culise din politica damboviteana?
Argumete pro si contra
Asumarea raspunderii pe pachetul de legi Miclea inseamna un important pas spre modernizarea statului roman, intr-un domeniu delicat dar important: educatia. Actualul guvern si-a anuntat prin programul de guvernare aceasta importanta misiune si ar fi aproape de miracol sa se achite de ea, asa cum nimeni n-a facut pana in prezent.
Rezistenta la modernizare a structurilor profitoare din invatamantul superior, mai ales, are drept explicatie principala pierderea unor surse de finantare, de stat si din taxe, care le-a adus pana acum o prosperitate materiala nesperata, iar Romaniei renumele de tara corupta si incremenita in tiparele comuniste ale educatiei.
Daca premierul Boc merge pana la capat exista riscul ruperii coalitiei, dar si iesirea cu fruntea sus a premierului: “am vrut sa modernizez Romania, nu reusesc, plecam acasa”!
Varianta “asomarii”
Se salveaza coalitia, dar cu victoria clara a PSD si a d-nei Andronescu. Aproape toate comentariile au aratat ca in Codul Educatiei se prezerva sistemul legislativ in care stationam de 19 ani, cu consecintele cunoscute.
Codul Andronescu mentine organizarea centralist-etatista a invatamantului, nu realizeaza descentralizarea si depolitizarea acestui domeniu, ignora principiul european al subsidiaritatii conform caruia decizia este eficace atunci cand este luata de cei pe care ii afecteaza.
In schimb, pachetul de legi Miclea, fara a fi perfect, sparge zidurile de aparare ale clanurilor universitare, limiteaza activitatea la varsta de pensionare de 65 de ani, penalizeaza plagiatul cu pierderea imediata a posturilor, descentralizeaza si depolitizeaza decizia in invatamantul preuniversitar, lasa la latitudinea unitatilor scolare recrutarea resursei umane si o importanta parte din curriculum.
Obiectia PSD
Conform careia asumarea pachetului Miclea intra in logica electorala a unui candidat este anulata de aceeasi logica: in cazul promovarii codului Andronescu se sustin sansele electorale ale altui candidat.
Obiectia conform careia este necesara o dezbatere publica este oarecum intemeiata, doar ca despre reformarea invatamantului se tot discuta de 19 ani, fara sa se treaca vreodata la actiune. Pierderea momentului 2 septembrie, ar insemna amanarea legilor educatiei pana dupa alegerile prezidentiale, care capteaza intreaga atentie si activitate politica. Este posibil ca dupa 1 ianuarie 2010 un alt guvern si un alt ministru al educatiei sa ia totul de la zero, situatie in care reforma se amana cu cel putin doi ani.
Ne mai putem permite amanarea reformei?
Bugetul educatiei presupune sume enorme cheltuite fara ca rezultatele sa fie cele scontate. Acest adevar il aflam de la organisme internationale de evaluare, de la piata muncii interne si europene, de la cetatenii romani care se afla in piata muncii europene, preponderent in activitati agricole si casnice, prost platite.
Banii pentru infrastructura educatiei se sifoneaza spre firme “acreditate” pe langa clientele de partid, politicul se suprapune 100% cu administratia de stat. Daca dorim ca banii adunati prin taxe si impozite de la contribuabili sa serveasca intereselor acestora, trebuie sa le dam dreptul de a decide in comunitatea scolara.
Modernizarea educatiei nu mai poate fi amanata. Cu riscul de a reveni cu retusuri legislative trebuie sa facem o schimbare de paradigma, sa dam un nou curs educatiei si formarii profesionale. Ce-am avut pana acum a produs consecintele stiute de toata lumea: diplome false, programe de studii ilegale, bani de infrastructura sifonati, absolventi fara competentele cerute de piata muncii.
0
0
