Se afirmă că şcoala românească nu a pregătit, nu pregăteşte excelență, iar acesta ar fi unul dintre marile neajunsuri ale sistemului. Problematica poate fi abordată și dintr-o altă perspectivă. Niciun sistem de învățământ nu produce elite pe bandă rulantă. Nu acesta este scopul învățământului de masă. Însă, spre deosebire de sistemul de învățământ românesc, alte sisteme (politice, nu neapărat educaționale) reușesc să atragă o parte a elitelor la catedre. În schimb, opțiunea profesoratului nu există pentru elevii români.
Mulți dintre colegii mei din școala generală și liceu erau competenți. Niciunul nu a ales cariera didactică. Nici la facultate lucrurile nu s-au schimbat simțitor: dintre studenții considerați promițători, cei mai mulți nu au luat în calcul varianta profesoratului. Într-adevăr, aceste aspecte se întâmplau cu ani în urmă. Oare perspectiva s-a modificat acum, în perioada reformelor?
Sunt profesor pentru aproximativ 400 de elevi și, în contextul discuțiilor purtate despre viitoarele profesii, am avut curiozitatea de a-i întreba dacă își dorește cineva să fie profesor. Nu îmi amintesc să fi existat vreun colectiv care să nu zâmbească când a auzit această întrebare. Elevii credeau, probabil, că glumesc. Cum să îmi imaginez că ar putea lua în calcul această variantă? Când, totuși, au observat că nu glumesc, unii și-au nuanțat răspunsul: ar fi o variantă și aceea a profesoratului, dacă nu ar reuși în alte domenii. Iar dintre cei 3-4 elevi care au susținut că ar lua în calcul, ca o variantă de avarie, cariera didactică, toți au afirmat că ar opta pentru învățământul particular, în niciun caz pentru cel de stat. „La stat salariile sunt mici”.
Printre elevii mei se află minți sclipitoare. Cu siguranță, vor excela în orice domeniu vor profesa. Doar că ei nu vor veni la catedre. Nu vor să fie profesori.
