Summit-ul UE-China a reprezentat o ocazie bună pentru a dezvolta o punte de validare între declarațiile și acțiunile Chinei, respectiv între profilul unui actor global responsabil, orientat pentru atingerea păcii și stabilității globale, și sacrificarea tacită a suveranității Ucrainei prin legitimarea indirectă a agresiunilor instrumentate de Vladimir Putin.
Deși Summit-ul UE-China nu s-a încheiat cu un rezultat substanțial, evenimentul a avut rolul de a testa poziția Chinei în raport cu războiul din Ucraina și provocarea de securitate europeană.
În timp ce Uniunea Europeană a utilizat un mesaj clar, lipsit de ambiguitate, punând în prim-plan războiul ️declanșat de Rusia, China s-a limitat la importanța misiunii umanitare și la nevoia unei ordini multilaterale, din care înțelegem indirect că Rusia condusă de Vladimir Putin ar trebui să facă parte. Din păcate, răspunsurile evazive ale Chinei nu fac altceva decât să acutizeze răceala geopolitică acumulată în relația UE-China, diminuând astfel potențialul de cooperare dintre cele două părți.
Reprezentanții Uniunii Europene au inclus pe agendă capitole legate de respectarea drepturilor omului, climă, biodiversitate, guvernanța oceanelor, securitate cibernetică. China trece la rândul său prin dificultăți economice, posibile blocaje în piața imobiliară și pe fondul pandemiei, iar UE în calitate de lider în combaterea Covid-19 ar putea furniza Chinei vaccinuri ARN-M eficiente.
Printre mesajele mai subtile de ordin politic și economic Uniunea Europeană a lăsat la aprecierea Chinei să reflecteze dacă participarea la compromiterea securității europene prin sprijinirea Rusiei merită suportarea costurilor asociate și asupra nevoii de a-și limita tacticile care au condus dependențe dăunătoare pe teritoriul european.
Între timp, izvorul relațiilor economice Rusia-UE a fost compromis de Putin, iar reluarea raporturilor este extrem de dificilă atâta vreme cât Ucraina va fi hărțuită, supusă abuzurilor și împinsă spre incertitudine geopolitică. Întrebarea indirectă ridicată de europeni președintelui Xi Jinping în cadrul summit-ului virtual de vineri este legată de dispoziția Chinei de a-și risca relația economică profundă cu Europa, în detrimentul asumării de către Beijing al rolului de partener și creditor al agresiunilor lui Putin. Pe fondul legitimității și al rațiunilor ce țin de securitatea europeană, liderii UE au forțat spargerea oximoronului „neutralitate pro-rusă”, termen folosit de anumiți analiști pentru a descrie tactica diplomatică chineză.
Înainte cu o zi de Summit-ul UE-China, miniștrii de externe Serghei Lavrov și Wang Yi s-au întâlnit în provincia Anhui. Potrivit presei de stat, șeful diplomației chineze, Wang Yi, a afirmat că „relațiile China-Rusia au rezistat noului test de schimbare a dinamicii internaționale, au menținut direcția corectă a progresului și au demonstrat un impuls tenace pentru dezvoltare”. În contextul dat, nu putem spune decât că aceste declarații premergătoare Summit-ului UE-China împing diplomația și economia Chinei spre o relație dilematică cu Occidentul.
În ciuda unei poziții ezitante cu privire la recunoașterea războiului declanșat de Rusia, China nu-și permite compromiterea relației economice cu Occidentul în perioada premergătoare celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez ce va avea loc la sfârșitul acestui an. Considerând raporturile economice din 2021 ale Chinei cu Uniunea Europeană de 13,7% și 12,5% cu SUA din totalul volumului său comercial, o posibilă constrângere venită dinspre marile piețe situate pe ambele țărmuri ale Atlanticului ar produce costuri semnificative la Beijing în plan economic și politic. Oricât de apetisantă este Rusia pentru Beijing și cât de consistentă ar părea declarația comună China-Rusia, raportul economic cu Moscova descrie o altă realitate – în anul 2021, Rusia a reprezentat doar 2,4% din volumul global comercial al Chinei. Așadar, precauția Beijingului poate fi tradusă prin dorința de a-și asigura accesul la materiile prime ieftine ale Rusiei, preferând o Rusie dependentă de China, dar nu eșuată și instabilă, scăpată de sub control. Totodată, China vede Rusia ca un partener geopolitic important împotriva ordinii mondiale actuale, dar la cum evoluează războiul din Ucraina și „marea redesenare a frontierelor Europei” proiectată de Putin, acest efort comun nu va schimba în mod fundamental dinamica de putere pe termen lung. Cu toate acestea, pe termen scurt, putem fi rezervați cu privire la accentele pe care le va dobândi relația chino-rusă.
În realitate, atât Rusia, cât și China au mize majore în relațiile economice cu Europa, bazate pe interese de investiții, comerț și tehnologie. La Summit-ul UE-China, președintele Xi Jinping a fost invitat să recurgă la o reflecție lucidă și să pună în balanță interesele prioritare ale națiunii chineze.
Interdependența economică cu Europa nu reprezintă un simplu formalism de date. Pe parcursul anului trecut Uniunea Europeană a exportat în China bunuri în valoare de 223 mld. EUR și a importat bunuri în valoare de 427 mld. EUR. Anul 2021 a consacrat China ca cel mai mare partener economic al UE cu o valoare zilnică a schimburilor comerciale de 1,9 mld. EUR. Luând ca reper doar comerțul Chinei cu Germania, acesta se situează la o valoare aproape dublă față de comerțul Chinei cu Rusia. Marele obiectiv de politică externă, intitulat Noul Drum al Mătăsii / Belt and Road Initiative și care poartă semnătura președintelui Xi Jinping, reprezintă un proiect geoeconomic conceput pentru a conecta China la marea piață tehnologică și de consum a Europei. Adăugând la pachet Statele Unite ale Americii, președintele Xi Jinping va trebui să cântărească în urma summit-ului dacă această relație rece cu Europa va deveni una ostilă sau va utiliza șansa de a se îndepărta de calea distructivă, dusă spre o limită sinucigașă, aleasă de Rusia. Așadar, summit-ul virtual UE-China a reprezentant o atenționare diplomatică potrivit căreia refuzul implicării Chinei de a opri invazia Rusiei se apropie de limita în care va fi suprimat, cel puțin pentru moment, acordul de investiții UE-China. Pe baza acestor considerente, un posibil bloc de putere economic și ideologic China-Rusia nu aduce beneficii majore Beijingului; Moscova nu poate fi privită de vecinul său decât languros pentru resursele sale minerale, dar cu angajament politico-strategic limitat.
Când președintele Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, are în vedere calcule de dominație globală, principala provocare o reprezintă Statele Unite puternice și susținute de aliații săi, iar pe teritoriul eurasiatic, cel mai important aliat al Washingtonului este Uniunea Europeană. Drept urmare, sub masca globalizării, o alianță transatlantică slăbită se putea realiza printr-o dependență economică accentuată a Europei de China și câștigarea statutului de partener comercial primordial al Chinei în Europa. Germania condusă de Angela Merkel a considerat o vreme că motorul redresării post-pandemice îl reprezintă creșterea relațiilor economice cu China. Xi Jinping a exploatat această atitudine pentru a ajunge la un acord de investiții cu Uniunea Europeană, acoperind astfel vidul transatlantic creat sub Administrația Trump. În realitate, luate împreună, Statele Unite și Europa, au avantaje de neegalat față de orice concurent, iar Summit-ul UE-China problematizează acum calculele inițiale ale Beijingului.
În era Merkel, datorită puterii economice, dezbaterea germană a fost pârghia unor reglaje politice importante în Bruxelles. Schimbările de direcție sau anvergura unor inițiative europene a depins în mod fundamental de modul în care s-a schimbat ancora germană. Odată cu schimbarea pulsului politic la Berlin, a activării președintelui Macron pentru o mai mare relevanță europeană în afacerile globale, dar și a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, observăm o recalibrare a comportamentului competitiv al UE. În urmă cu aproximativ doi ani, Comisia Europeană sub mandatul Ursulei von der Leyen a început să construiască o formulă de apărare comercială pentru a aborda amenințările economice din partea rivalilor globali.
Contextul actual face ca războiul din Ucraina, recâștigarea încrederii transatlantice, participarea militară a Franței și schimbarea de vibrație politică a Germaniei să transforme economia UE într-un instrument cu valențe geopolitice unde comerțul și politica externă nu mai funcționează ca ramuri distincte.
Summit-ul UE-China a scos în evidență viziunile diferite ale părților, iar conversația a ieșit din tiparul „business as usual”. Printr-o amenințare ușor voalată, liderii UE au lăsat să se înțeleagă că modul în care anumite state se poziționează în raport cu războiul din Ucraina s-ar putea confrunta pe modelul rus cu un exod major al companiilor occidentale (inclusiv din China). Pe un ton mai direct, în contrast cu insistența chineză asupra „interesului legitim de securitate” al Rusiei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat „agresiunea nejustificată a Rusiei” și a precizat că reputația Chinei în Europa este în joc.
Rivalitatea sistemică reprezintă o nouă realitate, iar viitorul relațiilor UE-China va fi determinat într-o măsură semnificativă de abordarea Chinei față de războiul din Ucraina. Așadar, dacă Beijingul va submina în mod deschis regimul de sancțiuni care a fost impus, vor exista consecințe directe fără niciun dubiu. Cu atât mai mult, faptul că pozițiile exprimate de președintele Xi Jinping au fost publicate în mass-media de stat chineză, deja la jumătatea summit-ului, evidențiază faptul că a existat o dorință limitată de a se angaja într-o conversație reală.
Acest summit indică nevoia unor clarificări și asumări conceptuale asupra multilateralismului deoarece anumite state cu profil dominant pe scena relațiilor internaționale îl utilizează contextual în funcție de interese și ideologii, subminând ordinea liberală bazată pe drept internațional. Rivalitatea sistemică ar putea împinge competiția spre formarea unor blocuri de putere economică, dar așa cum afirmam mai devreme, China-Rusia nu pare să mai fie o formulă câștigătoare din moment ce Putin a devoalat mitul și neputința Rusiei. Cu toate acestea, prefigurarea unor blocuri ideologice devine ceva mai probabilă și ar putea constitui suportul pentru coagularea regimurilor autoritariste. O Uniune Europeană asertivă ar câștiga mai multă reziliență și va întări culoarul democratic alături de SUA și ceilalți parteneri devenind un bloc redutabil, în timp ce o Uniune slabă și izolată ar genera un vid de putere ce poate favoriza o confruntare viitoare SUA-China cu o lume persistând în criză. O Europă puternică alături de SUA și China – care va înțelege beneficiile alăturării oneste cu lumea occidentală, va putea contribui la reformarea modelului de guvernanță globală. Desigur, acestea sunt câteva scenarii și posibile tendințe care merită aprofundate în funcție de comportamentul actorilor și modul în care se va distribui puterea la nivel global.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
