Cele 40 de vulnerabilitati ale Romaniei

de Daniel Funeriu     Contributors.ro
Vineri, 9 decembrie 2016, 21:47 Actualitate | Opinii

Daniel Funeriu
Foto: Hotnews

Absent din dezbaterea publică de câțiva ani, și cu ferma decizie de a nu mai căuta să revin vreodată, la ceas de bilanț al încă unei campanii simt totuși nevoia să arăt adevăratele vulnerabilități dar și întrebările fundamentale ale României, în loc să mă alătur corului de bocitoare care constatată irelevanța și goliciunea peisajului politic. Întrebări la care dacă nu răspundem urgent –noi, ca societate, nu politicienii– drumul României va continua să semene cu zborul unui balon fără busolă. În rezumat : răspundeți la cele 117 întrebări și veți ști încotro trebuie mers.

Acum vreo trei ani, prin 2013, începeam să redactez programul politic al unei fundații cu obiective politice. Nedorind nici să reinventez roata, nici să produc abureala obişnuită, am căutat în documente oficiale opţiuni clare ale Statului Român, pe domenii. În afară de opţiunile clare de apartenenţă la NATO şi UE, o condamnare a comunismului și un déjà caduc Pact Pentru Educație, nu găseam nimic.

Am încercat apoi să descifrez opţiunile (explicite sau implicite) ale naţiunii, încercând să-mi clarific răspunsul la întrebarea “ce însemnă să fii român?”. Am recitit istorie, am vorbit cu oameni mai informaţi decât eram eu, dar tot în ceaţă am rămas. Până ce, în urma unei discuţii cu doi oameni extraordinari, m-am luminat: noi nu avem definit un set de valori intangibile, precum celebrul “Liberté, Egalité, Fraternité” francez.

Fără opțiuni clare ale statului și fără un set de valori intangible ale națiunii, nu găseam șinele pe care să pun locomotiva unei mișcări politice utile țării. Van efort : în lipsă de repere bâjbâim în vidul axiologic al societății românești. Bâjbâim și dispăm resurse. Ăsta este, în fond, și motivul pentru care politicienii noștri nu pot da soluţii (legi) solide: nu avem linii directoare, cu care, ca român, dincolo de imperfecțiunile personale ale fiecăruia, te trezeşti dimineaţa, să te culci seara, le aperi cu pieptul dacă sunt atacate şi le transmiţi copiilor.

Din reflex m-am îndreptat către învățăturile „elitelor”. Am descoperit că acolo vraiștea e și mai mare: avem o specie unică, cea a „intelectualilor constatatori”. Ei sunt textieri inegalabili, capabili să-ți schimbe și părerea că “Messi e mai bun decât Bănel”, cu incalificabila capacitate de a cugeta liniștit, absenți chiar, retrași în pacea lor (internă?) în momente de maximă tensiune, în care țara fierbe iar muritorul de rând, sau chiar omul hârșit în lupte, își pierde simțul de conservare. Ei, „intelectualii constatatori”, reușesc apoi, când tensiunea războiului a trecut iar spiritele își recapătă apetența pentru disecat evenimente, să ne lumineze cu explicații și soluții post-factum (lecții sublime, fiecare dintre ele!) și lecții limpezi de morală. Dar intelectuali vizionari, care să lase nuclee structurate de gândire în urma lor, ioc.

M-am întrebat, firește: “păi şi cine exact sunt eu să îmi permit să spun, cum trebuie făcute anumite lucruri, atâta timp cât o naţie întreagă nu a decis care sunt opţiunile sale majore?”.

Dar să revenim la mișcarea politică. Colegii mei mă zoreau, fireşte. A trebuit însă să accept că astea sunt limitele mele: nu mi se pare corect să dai “soluţii” atâta timp cât nici măcar problemele nu sunt corect formulate. Vorba veche: o corabie care nu ştie unde vrea să ajungă nu găseşte niciodată vânt favorabil. Şi în loc de soluţii le-am dat probleme ;)

Am repertoriat atunci*, aşa cum m-am priceput, vulnerabilităţile României, precum şi întrebările la care ar trebui să răspundă limpede, scurt şi la obiect, oricine vrea să conducă România. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat atunci cu documentul pe care l-am distribuit colegilor. E posibil să mai fie pe undeva pe net sau e posibil ca el să fi stat la baza vreunui obscur și uitat program politic. Cert este că acum tocmai s-a încheiat încă un sezon de vânătoare de voturi. În care românii au primit răspunsuri nerelevante de la oameni în marea lor majoritate nerelevanți, la întrebări pe care nimeni nu l-a pus. Oameni mici, minți închistate, caractere stâlcite. De la domnișori cu ochelari fără ramă și discurs fără fond dar destoinici fesibuchiști, la nevinovate gazele, gușteri hămesiți, și venerabili, respectabili seniori, luați în brațe de și mai venerate amazoane. Pe ici pe colo, ca în fiecare campanie, mai apare cîte un ghiocel, semeț, alb și îndrăzneț. Dar nu ei, fesibuchiștii, gazelele, gușterii, venerabilii, amazoanele și ghioceii sunt cauza : ei sunt rezultatul. Rezultatul faptului că niciodată, nimeni, nu a avut inteligența și perseverența să pună pe hârtie vulnerabilitățile României și întrebările fundamentale la care trebuie să răspundem înainte de a încropi, pe genunchi, platforme și programe găunoase care duc spre nicăieri. În 1989 România nu a avut o minte clară care să cearnă ce e de păstrat și ce e de aruncat. Nu avem nici acum o structură cât de cât inteligentă care să clarifice, structurat, confuzia discursului public.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























VIDEO Economistii-sefi ai primelor 3 banci comerciale, despre evolutia economiei romanesti. Ce proiecte mari de investitii finanteaza bancile la ora actuala?

Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, Horia Braun (BCR), Florian Libocor (BRD-GSG) si Andrei Radulescu (BT) au discutat luni dimineata, in cadrul unei mesei rotunde organizate de HotNews.ro si StartupCafe.ro, despre investitiile bancilor in economie romaneasca si starea actuala a economiei, precum si despre fluctuatiile care au tinut prima pagina in ultima perioada.
  • A. Radulescu: Daca statul nu investeste, atunci de ce sa isi asume sectorul privat riscuri?
  • F. Libocor: Banii se duc acolo unde exista certitudini, predictibilitate, stabilitate. Lipsa acestor caracteristici loveste in mai multe zone, cu precadere in investitii.
  • H. Braun: Speram la o dinamica pozitiva, insa trebuie sa puna umarulul statul,bancile, si managementul companiilor.

1497 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    vulnerablitati (Vineri, 9 decembrie 2016, 23:27)

    stefansb [utilizator]

    Articol e scris de un fost ministru al educatiei, asa ca am citit prima data partea cu educatia.
    Eu inca ma intreb de ce nimeni nu spune o realitate simpla: atat timp cat 90% din job-urile bine platite necesita sub o forma sau alta cunostiinte de operare pe computer, iar noi nu le oferim in scoala aceste cunostiinte automat impingem copii spre domenii prost platite.
    Inainte de programa la geografie, inainte de manualul de istorie, chiar inainte de toaleta din fundul curtii (stiu ca si-a mai luat unul injuraturi pe tema asta, mi le asum si eu, e parerea mea, e mai important sa investim in cunostiintele pe care le oferim copiilor chiar decat in conditiile din scoli), deci inainte de toate astea, cineva trebuie sa spuna deschis ca avem nevoie sa dotam scolile cu computere, sa platim niste profesori de informatica, sa ne asiguram ca vom avea copii al caror CV sa corespunda cu adevarat la cerintele pietii muncii din domeniile bine platite.
    Nu e vorba numai de specialisti in IT, informatica inseamna si Excel, si Acces, foarte cerute in posturi bine platite, de cunostiinte de operare computer va avea nevoie si un medic, si un inginer, si un arhitect. Nu mai merge cu pixul si foaia.
    Iar noi nu-i pregatim pt lumea in care vor lucra, ii pregatim de parca urmeaza sa lucreze in anii 80.
    E stupid.
    Domnule Funeriu, ca fost ministu al Educatiei, sa nu punctati clar acest aspect mi se pare o lipsa de curaj sau viziune. Domnilor...problema educatiei de azi e ca pregateste copiii pt vremuri trecute, nu pt ce-i asteapta in viitor.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version